COVID-19

Ce timpuri trăim… ce scriu acum peste o săptămână poate să nu mai fie valabil, în cel mai bun caz sau total eronat, deplasat în cel mai rău. Viteza cu care s-a schimbat viața, valorile, comunicarea, subiectele e uluitoare.

Pentru generația noastră e unic ce se întâmplă. Sistemul ăsta super complex, un perpetuum mobile până acum, a fost oprit de o așchie ce a nimerit accidental în mecanismul de funcționare, în creatorul său și resursa principală de mișcare – omul.

O pauză

Mi-am dorit această pauză, ca mulți alții probabil. Ne mișcam ca un bulgăre de zăpadă lansat de o avalanșă, și de ce ne mișcam mai mult la vale, de ce bulgărele se făcea mai mare, și de ce se făcea mai mare, de ce se mișca mai repede. Și la un moment dat, bulgărele avea să se izbească de ceva, cu cât mai mare, cu atât mai tare. Nimic material nu poate crește veșnic.

Bulgărele nu a fost oprit, cu siguranță, dar a fost încetinit foarte tare, parcă se mișcă în Slow Motion acum, și în sfârșit avem timp să ne vedem viața cadru cu cadru, secundă cu secundă.

Îmi pare rău că această pauză a fost impusă de Coronavirus. Îmi pare rău că nu ne putem singuri stăpâni, nu controlăm noi ritmul activităților, nu alegem noi virtuțile. Dar sunt impuse de ceva intermediar, e ceva creat de noi, de oameni, e clar. Tot ce facem noi se amestecă într-un haos mare, acest haos ”intermediar” apoi ne definește. Pe de o parte nu putem spune că noi conștienți am ales să fugim după bani, putere, să rezolvăm probleme prin conflicte și războaie, să trăim în stres și boli. Dar în același timp cine le face? Desigur noi. Prin inconștientul nostru colectiv, creăm niște pârghii, mecanisme, care apoi au lansat și perpetuat acest bulgăre.

Sper ca următoarea așchie care o să ne încetinească să nu fie catastrofa încălzirii globale, a poluării absolute, a inundațiilor, secetei, foametei și bolilor. Fiindcă de data asta așchia s-ar putea să fie o buturugă și chiar să răstoarne carul.

Așa suntem noi

Nu cred că COVID-19 o să-i învețe multe pe oameni. Așa suntem noi, foarte flexibili, adaptivi. Acum ne-am adaptam în doar două săptămâni la o atmosferă de așteptare, de izolare, de încordare, de contemplare, de meditație, de totală empatie. Și imediat cum va trece carantina, în alte două săptămâni, îmi este frică că vom reveni încă mai aprig , flămânzi de acțiune și libertate, la a produce și a cheltui, la a pierde timpul în afara familiilor, în afara comunităților, în afara naturii, în afara armoniei.

Da, ne-am unit

Simțiți? Simțiți că ne-am unit? Au căzut la un anumit nivel hotarele și barierele conceptuale. Mă refer mai ales la barierele dintre țări și națiuni. De atâți ani trăim pe aceeași planetă, acum avem toate instrumentele necesare pentru o comunicare eficientă, și tot vorbim ”în limbi diferite”. De ce nu oprim războaiele, inegalitatea, încălzirea globală, foametea, bolile? Fiindcă nu suntem uniți, toți trag în diferite părți. Și a fost nevoie de un Coronavirus, care omoară oameni, ca să vorbim în sfârșit aceeași limbă, să discutăm un subiect comun. E regretabil, dar poate fi o lecție, poate fi și o oportunitate.

Timpul schimbării

Se vorbește că e timpul schimbării, timpul când oamenii se vor trezi și ce a fost construit pe minciună va cădea. Sper. Condițiile extreme îl fac pe om atent, îl trezesc, îl fac conștient. Când sare să te muște un câine, uiți de trecut și viitor, trăiești doar în prezent, vezi doar câinele în fața ta. Sper societățile în diferite colțuri a lumii să se trezească, să urmărească acum atent cine cum se poartă și cât de corect procedează. Acum e timpul marilor eroi și marilor gafe.

Cât de mult a întârziat Marea Britanie să impună carantina? Câte avioane de cetățeni de ai noștri au venit din zone infectate fără a fi bine diagnosticați, apoi izolați pentru 2 săptămâni? Câte întruniri religioase s-au permis înainte să fie prea evidentă viteza de răspândire a virusului? Nu îmi doresc timpuri grele, dar s-ar putea ca peste tot în lume să fie nevoie de ele, de încercări grele, care să pună la un test de corectitudine și eficiență autoritățile statelor și altor grupuri sociale.

Această provocare care a venit peste noi nu va ierta Populism, nu va ierta Mușamalizare, nu va ierta o gestiune Proastă a resurselor, nu va ierta Minciuna, nu va ierta Egoismul, nu va ierta Ignoranța. O să lovească dur acolo unde guvernează aceste principii găunoase.

Ce urmează?

Acum e ușor de prezis evenimentele masive: virusul va trece, vor fi jertfe. Dar, e greu de prezis detaliile mici, și anume ele s-ar putea să cântărească mai mult: cine cum a acționat? ce am învățat? ne-am schimbat? cum ne-am schimbat? cât o să dureze efectele? ce facem în viitor?

Valoarea banilor. Cât poți consuma cu 1mln €? Și ce are de spus Planeta?

Cum calculăm valoarea banilor? Cine și cum decide ce poți face cu o anumită sumă de bani?

Metode probabil sunt diferite, cea capitalistă se rezumă undeva la – care este nivelul de cerere pentru o valută anumită, la fel cum cererea pentru produse/servicii determină prețul lor. Dacă mai exact:
– cursul valutar internațional.
– hârtiile de valoare naționale
– rezerverele internaționale

Nu am ținut să fiu foarte corect în descriere, fiindcă în circumstanțele sistemului curent oricum va fi greșit.


Cursuri valutare, hârtii de valoare etc. sunt lucruri abstracte. Știți de exemplu cum o companie publică poate deveni peste noapte mai bogată? Fac niște speculații asupra unor invenții la care lucrează … cererea pentru acțiunile lor crește … și valoarea companiei crește. Oamenii care dețin acțiuni devin mai bogați și pot cumpăra mai multe. Dar e posibil acele invenții niciodată să nu vadă fața luminii. Dar nu-i pe asta …

Acum hai să privim la alt capăt al bățului: ce facem noi cu banii? Toți, nu doar cei care au acțiuni și sunt ultra bogați. Noi toți cumpărăm bunuri și servicii. Iar cei care ne prestează servicii, la fel folosesc bunuri pentru a o face.

Ok, acum de unde se iau bunurile? Ce sunt bunurile? Mâncare, haine, tehnologii, mobilă, industria auto, zboruri avia, cărți (educație), industria de construcție (drumuri, clădiri, tuneluri etc.) și altele provin din resurse naturale: apă, pământ, animale, soare, petrol, cărbune, plante, metale, nisip, calcar etc. Tot ce producem și folosim noi provine din resurse naturale.

Acum, unde este legătura dintre bani și resursele naturale? Iaca un flăcău tânăr a făcut un start-up, să zicem DropBox sau Airbnb, și a câștigat 1mlrd$. Acum el își poate lua un avion privat și arde tare mult petrol. El își poate cumpăra o casă cu 4 etaje, cu 3 bazine, cu 20 de televizoare.

Să nu mă înțelegeți greșit, problema nu e în oameni cu mulți bani. Pentru Planetă nu contează că un om folosește 1000 unități de resurse naturale sau 1000 de oameni folosesc câte o unitate. Copacii oricum sunt tăiați, metalele și petrolul extras, apa și aerul poluat.

Și iaca au oamenii bani, cumpără toate aceste bunuri, care le ”iau” de la Planetă. Dar Planeta din acești bani nu are nici un beneficiu. Pentru ea, banii sunt niște hârtii colorate, pentru care tot trebuie resurse! Oamenii pe Pământ se tot înmulțesc și bani pe Pământ la fel sunt tot mai mulți, dar resurse naturale tot mai puține.

Tipărește peste noapte USA 10 mlrd. $ și ce, ea are voie să extragă, distrugă resurse naturale în valoare de 10 mlrd. $?


China este cel mai mare producător din lume. Ei folosesc resursele pământului pentru a produce bunuri, le vând, câștigă bani și pot consuma și produce încă mai mult, ca iar să să câștige încă mai mulți bani și … ați înțeles logica? Totul bine și frumos. Dar și în acest lanț, din nou nu apare ca beneficiar Planeta.

Da, uneori banii duc la ceva împăduriri, investiții în energie alternativă etc. dar raportul acum e absurd de mic: câți bani se întorc înapoi în resursele planetei și câți simplu mai rup, extrag ceva din ea. Dinamica nu e optimistă.


Aș vrea să fie revăzută valoarea banilor. În calcul să fie luat nu doar ceea ce a produs cineva, dar și ce va cumpăra pe banii câștigați. Trebuie clar socotit ce resurse mai avem, care este rata cu care ele se regenerează, care este volumul minim care trebuie să rămână intact, diferite resurse cu diferită valoare, dinamică, în dependență de rezervele rămase și toate aceste calcule introduse în formula de calcul a valorii banilor.

Și când cineva vrea să folosească 100 lei, trebuie de socotit ce îi poate oferi Planeta pentru acești bani.

Am putea de exemplu seta o rată cu care valoarea banilor cuiva să scadă odată cu cantitatea folosită de el în raport la timp și în raport la resursele existente. De exemplu cineva are 100 000 000 MDL. Pentru primul litru de combustibil el va plăti 17 lei, pentru al 100-lea 58 lei, pentru al 1000-lea 400 lei. Pentru o cameră într-un apartament cu 2 camere 25 K€, pentru o cameră într-un apartament cu 5 camere 100K€. Mai mult și mai repede cheltui, mai repede se devalorizează banii tăi. Și să nu-i poți transfera cumătrului ca el să cumpere casa pe numele lui, iar să trăiești acolo Tu! Nu, identificarea trebuie făcută pentru fiecare ”bancnotă”, anume bancnota se va devaloriza, indiferent de utilizator.


Sună drastic? Comunist, socialist, totalitarist? Da Planeta doesn’t give a fuck despre regimele noastre politice. La un moment dat, cu tot cu democrație, o să ajungem să luptăm pentru puținele zone rămase nepoluate, pentru apă potabilă, aer relativ curat etc.

Adevărul. Puncte de sprijin și influența Internetului.

Adevărul în general e un subiect foarte filosofic. Cineva zice că UN singur adevăr nu există. Adevărul e relativ. Fiecare îl are pe al său. Nu există adevăr, există paradigmă.

Eu sunt de părerea că Adevărul există. Orice subiect are un adevăr, indiferent de câte paradigme sunt create.

Peștele nu știe de existența apei, până nu sare deasupra valurilor. Asta e o paradigmă. Dar adevărul este că apa există. Indiferent, știe peștele de ea sau ba.

Indiferent știm noi ceva sau nu. Putem demonstra sau nu. Avem putere de convingere sau nu; Adevărul există acolo, în cosmos, până îl descoperim noi…sau nu.

Dar nu-i pe asta …


Ca să fie lucrurile încă mai complicate, avem acum miliarde de oameni, cu un sextilion de păreri, care nu se mai pierd în istorie, nu trec prin filtrul natural al uitării, dar sunt indexate în rețeaua globală – internet. Și fiecare pretinde la adevăr.

Ce se întâmpla acum 100 de ani? Indiferent cine ce credea de adevăr, și era el adevărat sau nu, oamenii, când vroiau să fie constructivi, căutau puncte de referință în analiza părerilor sale. Mergeau la un stareț, căutau informație în cărți, derulau experimente, se bazau pe inteligența altor generații și pe propria logică. Și așa, se ajungea la aprobarea sau nu a unui adevăr.

Acum, vreo zece ani, internetul, în special în persoana Google a reușit să indexeze tone de informații existente până acum doar în format offline, care era greu de utilizat. Și lucrurile au devenit, pentru o perioadă, mai simple. Adevărul putea fi găsit relativ mai ușor.

Apoi s-au extins rețelele sociale, blogurile ș.a.m.d. Și tot felul de păreri au început să curgă gârlă. În câțiva ani, ai ce vrei pe net.

Nu mai poți avea încredere în Wikipedia. De ce medicii spun să nu căutăm tratamente pe net? Fiindcă la aceeași problemă o să găsești două sau mai multe soluții opuse. Una o să-ți facă bine, altele rău. Care e șansa de a te trata?

Mult timp, citatele au fost o sursă puternică de convingere și motivare. Pentru mine, nu mai sunt. Noțiunea de citat și-a pierdut autenticitatea. Cine decide ce oameni pot lăsa în urma lor un citat sau o brașoavă? Respectiv, acum, dacă ai vreo idee tâmpită, e ușor să găsești argumentare printr-un citat tâmpit, a unui om tâmpit. Și ce, asta o face adevăr? Tâmpenie.

Respectiv avem atâtea păreri, atâtea puncte de referință că e greu să-ți dai seama, pe ce să te bazezi.


Am ajuns la aceste gânduri după Goodreads și IMDB. Serios, încearcă să-ți faci o părere după nota medie sau comentariile lăsate de oameni. Acum, la orice carte sau film (tablouri, rețete, tehnologii ș.a.) ai să găsești și păreri că sunt extraordinar de bune, și că sunt medii, și că sunt de rahat. Ratingul mediu îți poate fi de folos, dar uneori și el nu pare corect.

De exemplu să luăm ”Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul”, are nota medie 3.82. Come on! Dacă cele 84 mii de aprecierei au fost date de adolescenți, ok, jos pălăria, dar dacă de oameni maturi, hai măi, cartea asta e foarte slabă, și ca idei și ca scriere.

Sau 21 Lessons for the 21st Century. 4.21! Yuval Noah Harari a scris două cărți bune Sapiens: ”A Brief History of Humankind” și” Homo Deus: A History of Tomorrow”, dar ultima nu e la fel. A preluat subiectul central din Homo Deus, l-a aplicat slab la câteva probleme actuale și a scris o carte, ce mai degrabă puteau fi niște articole bune pe Medium. Și dacă citești comentariile, o să găsești oameni ce ridica cartea în slăvi și alții care o fac de nimic. Și sunt argumente plauzibile și acolo și dincolo.


Poate lucrurile nu tare sau schimbat în fond, ai o idee, vezi ce cred alții despre ea, vor fi și pro și contra, iar în final, puțin mai informat, tot la tine revii pentru a lua decizia.

Probabil ce a făcut internetul, a evidențiat încă mai tare diferența existentă dintre oameni. Merci pentru asta.