Category: Cărți

Încă nu sunt sexy, dar citesc..

Continui scurta călătorie în lumea cititului..

Chiar e o lumea integră: cu stiluri, rafturi, categorii, metode, vârste, cu cei ce reușesc mai multe, mai puține, cu gusturi, cu dezbateri, cu bani; apropo e o lume foarte veche, plină de tradiții, epoci, genii recunoscuți și mai puțin.

Dorința de a scrie acest post a venit de la conștientizarea că am început să trec de la etapa de adolescență spre maturitate – în ale cititului. Adolescența e atunci când îți dorești să faci totul repede și de dragul bifei, mai ales când te obligă cineva, fie profesorul, părinții sau stereotipurile societății. Maturitatea este , sau cel puțin ar trebui să fie, etapa în care alegi conștient și benevol activitățile, savurând procesul și/sau rezultatul.

Să începi să citești regulat la o vârstă deja cam coaptă, își are dezavantajele și avantajele sale, ca orice în viață. Dezavantajele în acest caz prevalează, această luptă e pierdută – am scăpat o groază de opere pe care aș fi putut să le cunosc deja la anii mei. Dar nu are rost să vorbesc despre trecut, nu-l pot schimba. L-am conștientizat, acceptat și pus deoparte.

Avantajul constă în faptul, și aici am să fac o presupunere care riscă să fie greșită – eu simt mult mai bogat plăcerea de a mă îndrăgosti în lectură, decât ar simți-o un copil de 7, 10 ani.

Trec prin niște etape foarte interesante. Îmi place să mă opresc și să le savurez, să le mestec, să le păstrez în arhivă.

Acum, sunt la momentul când luând o carte în mână nu mai deschid sfârșitul, pentru a cunoaște numărul de pagini. Așa făceam 2 ani în urmă. Când aleg o nouă operă, mă interesează doar recomandările. Dacă găsesc 2-3 oameni care au rămas fascinați, care spun că e nuvela lor preferată, știu că merită. Mai ales că acum sunt atâtea texte geniale, nu e nevoie să cauți perle cu lupa la fundul mării. În tot acest răstimp au fost scrise atâtea, că îți ajunge pentru o viață întreagă. Celor care nu le place să experimenteze, să riște, cum aș fi eu, pot citi una după alta doar adevărate opere de creație, fără a se opri.

Iar după ce citesc o treime din carte, neurmărind cantitatea de foi rămase în urmă, mă sperie că înainte mai este atât de puțin. Chiar dacă mai am un volum ce stă în picioare, alături de the Kindle ce se descarcă de trei săptămâni; un volum care cu greu îmi încape în geanta în care îmi port Universul literar – mă apucă frica și ciuda că autorul nu a scris mai mult. Nu vreau să se termine, mai vreau scene de dragoste, lupte cu moartea, gânduri sinucigașe, filosofii tulburate, ecuații nerezolvate și pagini neterminate.

Etapa prezentă mai e descrisă de un nou fenomen: am schimbat prioritățile în bugetul personal. Dacă jumate de an în urmă căutam disperat .pdfuri sau .mobi pe net, acum am deosebita plăcere să scot niște parai din buzunar și să bag o nouă creație în geanta de la șold. Îmi place să admir desingul copertei, calitatea hârtiei, culoarea acesteia, cum e aranjat textul, recomandările de pe verso…

Asta e noua mea experiență. Cititul a început să-mi fure scrisul. Cu cât e mai ușor și chiar am să îndrăznesc să spun plăcut  să vii acasă seara, după o zi de ”orice” și să nu te apuci a gândi să deschizi laptopul și să începi a toci cuvinte care posibil nimănui nu trebuiesc, dar să te pufnești în para moale de piele neagră, și să te ”cufunzi” în lumea virtuților și a tradițiilor Japoneze.

E timpul pentru ceva lectură,
pa.
al vostru,
A.

Călătoria mea spre Steve Jobs. ”iLeadership”

Oamenii ajung să cumpere primul produs Apple din diferite motive: fiindcă au fost amețiți de popularitatea brandului, fiindcă li s-a recomandat, întâmplator [așa cum eu în 2007 am luat un iPod din S.U.A. ce funcționează și până acum, deși l-am dăruit persoanei dragi care iubea mai mult muzica decât mine], prin cadou – așa cum a descris în paranteze.

Însă cei care cumpără următorul produs Apple știe sigur de ce o face: din cauza designului atractiv, modului intuitiv de utilizare, materialelor de înaltă calitate folosite în producție, longevității de exploatare și desigur din cauză că e Apple.

Sunt pasionat mai mult de procesul creării, decât de produs în sine: cum au reușit să revoluționeze piața? cum poți deveni a 2-a cea mai valoroasă companie din lume deținând un portofoliu de vreo 10 produse [în întrebare și se află răspunsul]? cum poți inventa neinventatul? cum poți convinge oamenii să lucreze 24/24?

În august am găsit întâmplator la vărul la București ”iLeadership”, scrisă Jay Elliot, colegul apropiat a lui Steve. Cartea era pe raft, la entuziasmul meu manifestat fără pic de reținere Marius mi-a spus să o iau.

Azi am terminat-o.

Autorul descrie viața profesională a lui Steve Jobs așa cum a observat-o dintr-o parte, dintr-o parte foarte apropiată de protagonist. A fost alături de el de la începuturi. Cartea e împânzită cu povestiri reale și filosofii despre dezvoltarea holistă a produsului preluate de la Steve. Sunt expuse cazuri interesante cum au fost create iPod-ul, Macul, etc., cum se luau decizii corecte și greșite, cum se angajau cei mai buni specialiști, organizarea interioară a echipelor și proceselor de lucru, motivarea angajaților, PR calitativ, calitatea de vizionar a conducătorului Apple ș.a.

Câteva principii care au fost preluate de la Steve Jobs:
– Fiți pasionat de fiecare proiect în care vă implicați.
–  Lăsați-vă motivați de oportunitate și creați un produs pentru aceasta.
– Fiți întotdeauna deschiși în fața oamenilor înzestrați care vă pot ajuta.
– Faceți tot posibil ca produsul să fie intuitiv, astfel ca să nu fie nevoie de un ghid.
– Fiți cât se poate de onești cu voi înșivă în legătură cu produsele voastre.
– Asigurați-vă că produsele vă reprezintă pe voi și trăsăturile voastre personale.
– Lucrați împreună cu oamenii voștri și sărbătoriți cu toții fiecare succes.
– Inovați încontinuu pentru a vă apropia din ce în ce mai mult de idealul pe care îl aveți, de viziunea dvs. asupra perfecțiunii, aflată dincolo de realitatea actuală realizabilă.
– Nu ascultați de oamenii care vă spun că produsul este imposibil de făcut.

Plus vreau să vă citez cuvintele lui Jonathan Ive, vice președintele designului industrial la Apple, cel care după moartea lui Steve prezintă majoritatea produselor în spoturi cu fon alb, cu emoții și luminițe în ochi, cu referință la crearea primului iPod: ”Ca toți ceilalți participanți la proiect am muncit pe rupte, nu numai pentru că era o provocare – deși într-adevăr a fost -, ci pentru că îmi doream și eu unul”. Pur, simplu, grozav!

Citind o carte mereu am prezent în cap chipul autorului, chiar dacă nu l-am văzut. Mi-l închipui. Expresia feței poate povesti multe despre caracterul omului. După primele pagini deja mi-am desenat trăsăturile feții lui Jay, iar după ce am terminat cartea am întrat în net să-l caut, seamănă 90{6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1} cu ceea ce am construit eu în propria imaginație.

Călătoria mea către Steve Jobs nu a luat sfârșit, urmează să mai studiez literatură și să testez noi produse, deși cele mai populare deja le-am răscolit din scoarță…

Nuvela ”Shogun” – post impresii.

“Leave the problems of God to God and karma to karma. Today you’re here and nothing you do will change that. Today you are alive and here and honored and blessed with good fortune. Look at this suset, it’s beautiful, neh? This sunset exists. Tomorrow does not exist. There is only now. Please look. It is so beautiful and it will never happen ever again, never, not this sunset, never in all infinity. Lose yourself in it, make yourself one with nature and do not worry about karma, yours, mine…”
― James Clavell [Shogun]

Înainte de a începe cartea nu am crezut că autorul mă va surprinde cu ceva, nu am crezut că cultura și experiența japonezilor va tulbura liniștea în mine. Spre fericirea și plăcerea mea nu a fost să fie.

La fel ca și Toronaga, unul din personajele centrale, James Clavell e un mare strateg. Creează confuzii, niciodată nu poți fi sigur ce va urma în celălalt capitol. Orice fapt scris, cât de neimportant, este ulterior folosit și servește drept detaliu important în asamblarea unui puzzle, rezultatul primit fiind victoria sau înfrângerea, viața sau moartea, rușinea sau dominația absolută. La fel ca subalternii și vasalii Lordului Toronaga, ești prins în plasa autorului, gândești ce vrea el să gândești, faci ce vrea el să faci, crezând naiv că sunt decizii ce-ți aparțin sau dictate de karma.

Prima jumătate de carte a demonstrat mult sânge, multă ferocitate, devotament, curaj și disciplină. Viața samurailor e o luptă continuă, moartea nu-i urmărește pe ei, așa cum ar fi într-un roman european sau american; ei urmăresc moartea, o caută, o venerează.

Împreună cu personajul principal – Anjin-san, am încercat să înțeleg cultura și felul de a trăi al samurailor. Chiar dacă eu, față de Pilot, am mai luat cunoștință cu istoria acestora, am rămas perplex la mai multe relatări. Spre sfârșitul cărții, la fel ca personajul central am devenit confuz: ceea ce la început mi se părea strigător la cer, acum găsesc normal sau puțin straniu. Iar vechile-propriile principii și-au pierdut valoarea.

Indiferența cu care privesc samuraii viața lor și a celorlalți îți dă fiori. Cruzimea cu care de multe ori își tratează inamicii sau slujitorii pare exagerată. Fierberea de viu a unui om, tăierea capetelor, mâinilor, darea ordinilor de ați omorî proprii copii, etc. Și totuși, cum mi-a spus vărul: ”un sistem integrează și elemente bizare, inutile sau chiar aparent distrugătoare, dar ele creează echilibrul care permite existența sistemului”. O verticalitate atât de pronunțată, o dezvoltare culturală și economică nu ar fi avut același succes pe acel petic de pământ fără elementele atât de dezgustătoare culturii și religiilor Europene. Spun religiilor fiindcă pe parcurs am realizat cât de mult este șlefuită societatea noastră de dogmele religioase. Când am încercat să închid ochii la ”porunci”, totul a devenit mai clar, mai acceptabil.

Deși luptători fioroși și iscusiți cu armele reci, cele mai mari bătălii samuraii și le dădeau pe terenuri imaginare, împletind scenarii, schimbând permanent planurile, utilizând tot felul de pârghii, informații secrete, clișeele culturii japoneze și a codului bushido.

“Shogun” nu a fost o descoperire întâmplătoare. Am căutat-o. Totul a pornit de la “cum se cheamă filmul cela din copilărie, cu un englez bărbos trăind între samurai?”. Mă bucur că am uitat filmul atât de tare, că înainte de a trece primele 20 de pagini încă credeam că Shogunul va deveni John Blackthorne, pilotul navei olandeze. De fapt totul a pornit încă mai devreme – odată cu anii de practică a artelor marțiale; am căutat să regăsesc valorile și principiile înnăscute, dezvoltate sau copiate în literatură.

E complicat să fac o listă ierarhică cu calitățile care se întâlnesc în carte și le admir. Nu pot spune că una e mai importantă decât alta. Din ce cauză simplu am să le enumăr:

Răbdarea – una din calitățile care o stimez cel mai mult într-un om. Mă înnegresc înăuntru când la ședințe sau în simple discuții o persoană pune o întrebare și întrerupe răspunsul la jumate. Nu în zădar se spune “cu răbdarea treci și marea”. Răbdarea este cheia spre dezvoltare, spre perfecțiune. Din nuvelă – “patience means holding back your inclination to the seven emotions: hate, adoration, joy, anxiety, anger, grief, fear.”.

Puterea cuvântului – în carte apar documente, dar de cele mai dese ori totul se reduce la promisiunile orale – ”cuvântul unui samurai”. Când mă gândesc de câte ori își schimbă oamenii dimprejurul meu  promisiunile, părerile, acțiunile. O fac așa, gratuit. Gratuit își cer și scuze. Cuvântul în aceste arii valorează puțin. Dar înapoi la carte…

Devotamentul orbesc. Așa cum nu sunt adept al extremelor, îmi place devotamentul “cu măsură”, unul rațional. Deci îmi place cam 2/3 din această calitate. Dar pentru a exista sistemul samurailor, era nevoie de 100{6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1}.

Separarea evenimentelor, emoțiilor, sarcinilor. Fiecare lucru are compartimentul său, fiecare este analizat separat. Nu se permite influențarea deciziilor de către emoții. Orice are timpul său: în timpul vacanței se odihnește, în timpul serviciului se lucrează, în timpul războiului se luptă, pentru păstrarea armoniei interioare – wa. Această calitate le permite să o creeze  pe următoarea:

Trăiesc cu ziua de azi. Tot I-netul acum e plin cu sintagme asemănătoare, dar puțini o fac cu adevărat. Japonezii încă cu vreo 600 de ani în urmă reușeau bine. A trăi cu ziua de azi nu înseamnă lipsa planurilor și viselor, dar presupune omiterea obstacolelor incerte și paranoiei din calea fericirii curente.

Setea de cunoștințe. Tot ce e nou trebuie analizat. Ce e folositor – învățat, documentat, aplicat.

Curățenia – în casă, afară, în suflet, a corpului. Posibil la acel timp era poporul care făcea cele mai multe băi pe an și pe cap de locuitor.

Nu ar fi corect să spun că totul mi-a plăcut, aici sunt unele momente mai puțin plăcute: șiretenia ascunsă – nu erau tocmai oameni sinceri, plăcerea și setea de sânge, seppuku (sinuciderile) de multe ori inutile, aprecierea joasă a femeii, nerecunoașterea dragostei.

—

După calculele mele, 20 min pe zi de citit, în engleză, cartea trebuia să fie finisată aproape în cinci luni, însă mi-a luat doar 2. E foarte captivantă, am început să port nuvela cu mine acasă, sa citesc seara și în weekend-uri, în vacanță și transport.