momentele frumoase intră în viața noastră ca o mașinărie de săpat tunele. Ea aduce lumină și fericire, iar după ce pleacă lasă în urmă un gol.
așa trăim – acum ne simțim bine, iar apoi triști că momentul a trecut.
pare a fi o lege a naturii, momentele frumoase merg mână-n mână cu tristețea. dacă vă întâlniți la o petrecere, le saluți pe ambele, așa e politicos. E absurd să te ferești de “goluri” prin ocolirea momentelor frumoase. La fel pare ok să fii puțin tristuț după ce acestea au trecut. Doar atât cât ar lua să întorci capul, să vezi dacă și ea la întors.
bineînțeles că nu vorbesc despre ieșiri la bere, cumpărături noi sau vacanțe ordinare la mare. Vorbesc de experiențe … cum ai merge în Atlantida, doar pe 2 zile și ai ști că nu poți rămâne; vorbesc de testarea unei rachete ce zboară cu viteza luminii, dar care trebuie adusă înapoi și lăsată în parcare; vorbesc de întâlnirea Ei, chiar dacă știi că în câteva ore trebuie să plece.
când ești copil, te arunci în aceste momente frumoase, fără rezervă, cu mult zâmbet și naturalețe. Apoi plângi și tânjești, de ce ai fost lipsit de jucărie.
maturitatea nu e un accesoriu al vârstei. maturitatea este capacitatea de a gândi și acționa conștient. se întâlnește la copii, de multe ori lipsește la “maturi”.
când ești matur, intri în momentele frumoase conștient. O faci atent, bați la ușă, întrebi dacă e permis, mulțumești. Folosești încăperea, dar păstrezi totul la locul său și ai grijă să nu lași nimic de al tău. Fiindcă știi, degrabă va trebui să pleci. Nimeni nu te va ruga, nimeni nu-ți va da de înțeles. Un matur știe când să plece.
-§– Momentul frumos a trecut prin El ca o mașinărie de săpat tunele. I-a adus lumină și căldură. Dar a plecat și a lăsat un gol. -§-
E curent. Lași să bată vântul. Poate va aduce frunze uscate de toamnă, ce se vor așterne neuniform. De câte toamne este nevoie pentru a astupa un tunel? Aștepți să vină iarna, zăpada grea va ține frunzele pe loc, gerul va îngheța intrarea și ieșirea. Dar va veni Primăvara și pe acel loc, vor răsări culori și arome proaspete. Tunelele nu se refac, nu se astupă, dar pot deveni mai plăcute decât un simplu gol – galerii de artă cu expoziții ce afișează memoriile momentelor frumoase.
Oare câte tunele pot fi săpate într-un om? La un moment dat semeni cu o brânză olandeză și porți un zâmbet schizofrenic pe față.
Important e să le lași în voia sorții. Dacă începi să construiești singur pereții de cărămidă, -devii rigid și rece. Frunzele își fac mai bine treaba.
Un om matur anticipează. Tu vezi că se apropie un nou moment frumos. Și trebuie să decizi, îl lași să treacă sau te ferești? Te uiți repede câte tunele neastupate mai ai. Unu, doi, trei, patru … Cântărești dacă mai suporți unul nou. Nu ai studii în arhitectură, probăluiești la ochi. Ah, pofic!
Riști. Închizi ochii. Ridici mâinile în părți și lași să te pătrundă…
~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~