Mi-am spus că mi-ar plăcea să scriu şi am scris. Mi-a plăcut. După ce am scris un pic, mi-am dat seama că pentru a scrie mai bine, ar trebui să şi citesc. Am început să citesc.
—
Nu-mi place să scriu despre „Actualităţi”, o fac doar cînd mă ajunge la os prostia omenească. Vreau să scriu despre etern, despre ceea ce permanent a existat „acolo” şi tot necunoscut a rămas. Asta nu se vinde, asta nu se citeşte, dar nu mă deranjează – indicatorul meu nu sunt afişările acumulate.
Mă irită să scriu despre politicieni, scandaluri şi sistemul existent. Am mai spus – EI NU MERITĂ ATENŢIA NOASTRĂ. Vreau să vorbesc cu voi despre energie, deprinderi, plăceri, dragoste, scopul vieţii, religie ş.a.m.d. Nu susţin că politicienii nu trebuie criticaţi, simplu sunt aşa de mulţi jurnalişti, canale media, bloggeri, etc. care o fac. Nu mai urmăresc ştirile de cîteva luni şi mă simt foarte bine.
—
Citesc cîte 20 min după masă, de luni pînă vineri. Atît timp pot să-i dedic şi-mi place!
Articolul l-am început acum 2-3 luni. L-am tot amînat. Am citit cîteva cărţi de atunci [F. Kafka, H. Murakami, P. Coelho, R. Bach, Gabriel García Márquez, H.Muller, Enchi Fumiko …] şi cititul m-a tot îndepărtat de scris.
Acum sunt un copil mic, înghit totul la rînd, fiecare carte mi se pare foarte bună, următoare mai bună. E drept că citesc lecturi recomandate de “experţi”, citesc cărţi care le găsesc menţionate în cele anterioar citite. Fiecare carte mă înaripează, mă răneşte, mă îndrăgosteşte, mă excită.
Desigur îmi pare rău că nu am citit în copilărie. Însă nu consider timpul petrecut pe atunci pierdut. Nu cred că aş fi interpretat corect 10 ani în urmă lectura ce o analizez astăzi. Am vorbit cu oameni care nu mai ţin minte sensul cărţilor citite la vîrsta fragedă şi-mi pare rău pentru ei. Eu păstrez ideile şi emoţiile generate de astea ca pe o comoară.
Am să continui să citesc, aşa, cîte 10-20 min pe zi, şi poate într-o zi am să scriu mai mult.