Deseori am vorbit despre deprinderi ca bază comportamentală a unui om. Deprinderi bune, deprinderi proaste.
Cea mai periculoasă deprindere este cea față de un om.
Este atunci când te deprinzi cu: privirea, cu modul de gândire, cu muzica pe care o ascultă, cu fața pe care o vezi imediat ce te trezești sau seara când îți deschide ușa casei. Este deprinderea de a face surprize, de a cumpăra dulciuri, de a invita în locuri noi, de a aduce cadouri când vii din deplasare, de a dărui flori fără ocazii, de a ține de mână când mergi pe stradă, de a plânge împreună, de a găsi compromise și de a ierta.
Pierderea unei persoane dragi, duce la distrugerea acestei deprinderi.
Deprinderea față de droguri sau tutun e nimic în comparație. Drogurile nu creează amintiri comune, locuri preferate, cântece împărțite, fotografii îmbrățișate, dejunuri furate sau priviri întipărite. Pe care le pierzi.
Drogurile sunt exterioare existenței noastre, odată părăsite rămânem integri. Deprinderea pentru un om creează o entitate. Odată dispărut(ă), pierzi o parte din tine. Uneori cea mai bună parte.
După ce rămâi gol, e important să fii selectiv cu ce umpli pustietatea. În grabă de a închide gaura ce “face curent”, e important să nu o cârpești cu ce “cade”.
Căsătoria este metoda prin care unii încearcă să-și asigure această Deprindere, un fel de CASCO. Unii reușesc, alții ba.
Cea mai periculoasă deprindere este cea față de un om. Dar e și cea mai plăcută. Este senzația pentru care merită să riști. Și da, legea fizicii spune clar – cu cât urci mai sus, cu atât e mai dureros să cazi. Atât timp cât nu e mortal, ridică-te și …
Fiecare alege pentru sine – să păstreze ceea ce a fost bun, pentru următoarea viață, sau să dea foc la tot, împreună cu Deprinderea.
~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~