Am ascultat ultimele cuvinte, din ultimul capitol – 46. De ceva timp, versiunile audio sunt unice posibilități de a “citi” cărți, pentru mine. Și cel mai des ascult când sunt la drum, fie la volan, fie în transport public. Apropo, de la început a fost greu să-mi dedic atenția cuvintelor ce răsună, des monoton, din căștile telefonului. Dar e un exercițiu bun pentru a-ți dezvolta atenția auditivă. Am început a prinde bine.
Martin Eden este una din cele 10 cărți care le-am găsit într-un articol de pe adme.ru, intitulat “10 cărți după care nu vei mai fi același”. Mi le-am adăugat în Goodreads “To read” și mi-am promis să nu mai adaug nimic nou, până nu citesc/ascult toată lista mare care s-a acumulat.
Nu-l cunosc și nu am mai citit nimic de Jack London, dar în mai multe surse e scris că Martin Eden e o carte autobiografică, Martin în multe aspecte reprezentând-ul pe Jack.
Nuvela descrie viața unui tânăr proletar – marinar, ce îndrăgostit fiind de tânăra aristocrată Ruth Morse, își dorește cu orice preț să devină demn de ea și de clasa burgeză din care aceasta face parte. Cu nopți nedormite, flămând, cu un singur sacou ce mai des se odihnește în Lombard, Martin citește sute de cărți despre literatură, istorie, filosofie, biologie. Capacitățile sale de a asimila ușor și rapid materia, îi permit în scurt timp să poarte discuții aprinse cu profesori universitari, judecători și alți invitați la cinele familiei Morse. Obiectivul protagonistului este de a deveni un scriitor de succes, iar cu averea pe care speră să o strângă relativ ușor, să-i poată asigura logodnicei sale Ruth o viață decentă clasei sale. Doi ani la rând Martin Eden expediază nenumărate articole, poezii, nuvele la diverse edituri, dar doar pentru puține din ele primește sume modeste pe care abia de reușește să-și permită o mâncare la două zile. Ruth, rudele și străinii îl critică și îl îndeamnă să se angajeze la o poziție “normală”. După un timp, din lipsă de încredere și răbdare, este treptat părăsit de cei apropiați și de viitoarea logodnică, iar cel mai apropiat prieten și unicul care îl înțelegea și aprecia la justa valoare, Russ Brissenden, se sinucide. Abia după seria evenimentelor usturătoare, succesul se întoarce cu fața spre tânărul scriitor Eden. În scurt timp toate editurile îl doresc, burghezia îl invită la baluri, acesta devine nespus de bogat și toți încearcă să guste din bogăția lui. Ruth și rudele încearcă să întoarcă vechea prietenie și dragoste, dar Martin, dezamăgit de superficialitatea clasei burgheze, la idealurile căreia a râvnit atâta, decide să plece din Statele Unite. Fățărnicia redactorilor, cititorilor, a rudelor și a fostei sale iubite îl fac absolul indiferent față de bucuriile vieții. În călătoria sa de refugiere, Martin înțelege că cel mai bun refugiu ar fi moartea și se sinucide, înecându-se. Totul este cu atât mai tragic, cu cât toată nuvela Martin este descris ca un tânăr radiind de sănătate, cu puteri mult peste medie, lat în spete, care dobora la pământ mulți adversari în lupte de stradă sau baruri.
—
Această nuvelă probabil ar fi în top 5 cele mai bune citite de mine (imho). Jack London a reușit să construiască personaje cu trăsături puternice și bine conturate. Gama de detalii și tensiuni create ușor te fac obsedat de soarta protagonistului. Îmi doream să fi existat toate poeziile și nuvele scrise de Martin, ca să le pot citi și analiza. Contrastele dintre clasa burgheză, bine educată, elevată, intelectuală, dar superficială, fățarnică, stereotipizată și clasa proletară murdară, incultă, agresivă, dar vie, simplă și comparativ mai corectă, domină subiectul. Cu cât nuvela se apropie de sfârșit, cu atât Martin care și-a dorit și a reușit să se ridice în rândurile burgeziei, începe să-i deteste și se întoarce parțial către cei cu care și-a petrecut tinerețea zbuciumată. Însă diferențele culturale și intelectuale nu-i mai permit să-i asimileze, astfel găsindu-se suspendat între ambele clase, refugiat în propria conștiință.
Alt aspect, ce personal m-a prins, este perseverența și insistența cu care Martin Eden lucra, scria, studia. Se dedică fanatic oricărei activități pe care o realizează. Și dacă am scoate cuvântul “fanatic” din propoziția precedentă, această trăsătură de caracter se aseamănă mult cu cea promovată în Goju Ryu. Avem noi o expresie: “Hard training – happy life”.
Recomand călduros cartea, chiar dacă prin rezumatul meu sărac am descoperit sfârșitul și alte momente, acestea nici pe aproape nu reprezintă bogăția de impresii și sentimente pe care vi le poate trezi Jack London. Lectură plăcută 😉
~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~