Imediat ce ne naștem, începem a trăi sau începem a muri? Ce nu ar face omul, mereu încearcă să-și lungească viața, moartea fiind cel mai înfricoșător dușman.
E greu să lași.
Personal nu cred în viața de apoi pe alte meleaguri [rai]. Cred în Dumnezeu. Și mai cred într-o reîncarnare, într-o stâncă sau alt om. Dar în majoritatea cazurilor, cu un corp nou vine o nouă memorie. Și practic, tu nu exiști continuu. Fiindcă nu mai ești tu. Doar un duh sfânt, format din praf cosmic, ce nu știe de existență, de Jurnal TV sau gerul din S.U.A. și circulă dintr-o entitate muritoare în alta.
Moartea e cel mai negru, cel mai gras și mic punct la sfârșit de viață.
—
Filosoful Ludwig Wittgenstein spunea “Moartea, nu reprezintă un eveniment din viață: noi nu putem trăi experiența morții în viață”. Așa mai ganesc uneori filosofii ăștia. Spun niște teorii frumoase, dar neaplicabile în viață. Chiar dacă nu ne putem culca sau bea o bere cu moartea, aceasta acompaniază și influențează viața mai mult decât orice. Datorită ei există profesii și facultăți, întregi curente culturale au apărut pe baza acesteia; sute de poezii, mii de cărți, filme de milioane; industrii, ritualuri, propagandă…
—
Pentru o singură piesă din joc moartea este inacceptabilă. Pentru toată tabla este soluția și forma unei existențe. Algoritmul nu e perfect. Dar la sfârșit, răi sau buni, toți părăsesc scena, pentru a oferi loc noilor actori.
Moartea este o panacee naturală împotriva monopolului pe pământ. Închipuiți-vă un Genghis Khan nemuritor sau un Hitler. Un anti monopol protejează consumatorii. Anti monopolul morții protejează niște consumatori încă neexistenți – viitorii noi născuți. Aici cred eu se află undeva mâna lui Dumnezeu. Fiindcă în mod normal, monopolul e o noțiune omenească, și moartea ca fenomen nu este conștientă de el. Dar eliberând pământul de unii, dă viață altora. Oare pentru ce? Noțiunea de “interes”, “necesitate” și “logică” ne aparțin integral doar nouă. Deci? [acum eu filozofez :P]
Zile în urmă mă întrebam, oare câți oameni au murit până acum pe pământ. Și dacă nu ar muri, cu câți ani în urmă pământul ar ajunge la o suprasaturare de ființe? Încă nici acum nu avem tehnologii necesare pentru a popula alte planete, cum se povestește în filme, d’apoi înainte.
—
Moarte e cel mai puternic catalizator pentru a duce o viață plină. O viață plină, prin cuvintele metaforice folosite de Bunelul meu este – “a nu face degeaba umbră pământului”. Ce înseamnă asta, fiecare trebuie să decidă pentru sine.
Ultimul deadline – asta e moartea. Când ajungi acolo, nu vor fi manageri în fața cui să inventezi scuze: ce, de ce nu ai reușit. Nimeni nu te iartă, nimeni nici nu te pedepsește. Cineva îți flutură ușor cu mâna în urmă, atât. Ai reușit, bine. Nu? Ei, asta e…până aici.
Nu sunt extrem de hardworking, dar prefer să investesc conștient în fiecare minut, ca el să investească în mine. Mi se întâmplă să folosesc cuvintele “… a, în sicriu o să mă odihnesc”. Oboseala, cele mai dese ori este o stare internă, nu un factor extern. Nu e ușor să găsești motivație și putere pentru a te schimba, pentru a schimba lucrurile. Dar dacă nu tu, cine? [oleak de slogane politice ;)]
Eu îmi doresc să trăiesc cel puțin 100 de ani, lucid. Vreau să reușesc multe. Chiar am câteva sorți pe care mi le doresc, fiindcă știu, în mod normal, nu poți reuși tot la ce visez eu într-o singură viață.
La ce să dormi în weekend câte zece ore? Fiecare oră scurtează din viața ta conștientă. Să ne închipuim că depășești cu doar 6 ore în total norma de somn săptămânal (în loc de 6-8 ore de somn, dormi 9-10 în mediu): 6ore x 52 săpt = 312 ore pe an x 60 ani = 18 720 ore. 2 ani în care ai fi putut deveni campion local la înot sau să-ți înveți copilul să joace șah, să pictezi o proprie galerie de artă, să aduni bani pentru o călătorie în Bali, să plimbi un câine, să scrii poezii. O să ai o veșnicie să dormi… în sicriu sau în vase de ceramică cu cenușă.
Scopul suprem? Fericirea și perfecționarea continuă. Armonia cu sine și cu lumea.
—
P.S. Mă tem, dacă nu ar exista moartea, nimic nu s-ar mai mișca din loc. Nici eu. Omul de fire e lenos. Biscuitele și biciul. Lipsa morții ar face să dispară biciul. Iar de atâția biscuiți, repede te îngrași.
~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~
[ Comentariile mi-s mai dragi decât Likeurile, vă invit să discutăm mai jos 😉 ]