Trăiești, trăiești și mai găsești niște chestii de ”cacao” în tine.
Ultima descoperire am făcut-o cam jumate de an în urmă, dar am conștientizat-o și i-am văzut formele adevărate acum – eu, dar sunt sigur că și alții, altfel nu aș scrie aceste gânduri public, încerc să-mi cumpăr anumite obiecte pentru a crea, forța o realitate (despre mine) dorită, dar imaginară.
Totul a început … cine știe când … dar a devenit clar odată cu Garmin Fenix 5. Eu tare am vrut acest device. Îl așteptam înainte de a fi în vânzare. L-am luat pe bani nebuni, sub acoperirea că îmi fac un cadou la 30 de ani (lame da? dar e subiect pentru alt articol) și cu speranța că mă va motiva să fac mai multă mișcare.
E adevărat că m-a mobilizat. Când dai vreo 700€ pe ceva, trebuie să îndreptățești deciza luată. Măsuram etajele ridicate pe zi, pașii, ciclismul, înotul, pilates etc. Dar cu timpul…a venit frigul și nu mai mergeam cu bicla; la pași mă uitam, dar înțelegeam că pot simplu să merg 30 minute pe jos zilnic; etajele le poți număra în minte, nu? Pentru Pilates și alte astfel de activități Garmin măsoară doar caloriile pe baza bătăilor pe minut, ce nu mă interesa. Și cel mai important, ce fac și iarna, și vara, înotul – nu știe să-l măsoare corect. 700€! Nu știe. Nu poate, dar nu-i pe asta. Problema nu e în device, e în mine. Produse din astea cu duiumul pe lume și noi trebuie să alegem ce ne trebuie cu adevărat.
Cam în jumătate de an am înțeles că nu am nevoie de el. Îl port ca un simplu ceas. Am fost frustat câteva luni. Apoi am decis să-l vând, că nu-l folosesc după potențialul său și nu-l merit. Am mers și mi-am pus baterii noi la ceasul meu vechi CASIO. Am scos garminul la vânzare. A durat vreo jumate de an. La urmă l-am dat la jumate de preț. A durut. A durut să recunosc în fața mea și a altora că e am dat greș. A durut să pierd atâți bani. Dar când doare, memorizezi mai bine, de asta m-am forțat să o fac. L-am dat, am băgat banii în buzunar și am mers acasă…
Azi, m-am interesat la un magazin de outdoor despre o percehe de încălțăminte care o aștept de vreo 6 luni. Îmi doream ceva universal, pentru primăvară, vară, toamnă. Să respire, să fie impermiabile, comode, rezistente. Am găsit așa ceva în forma la o pereche de ghete multi-sport de la Scarpa.
Și aici m-a lovit. Nu, nu – iaca aici! Da…eu îmi doresc lucruri ”dure” ca să fiu (să par) dur. Se repetă istoria cu ceasul. Exact așa, îmi dau seama acum despre cuțitele care le-am strâns dea lungul anilor și care le folosesc maxim o dată la 12 luni să ascut un creion (glumesc, mai deschid o conservă la paștele caaailor!).
pfff…pauză…reloading…oblom.
Cu așa succes, iaca iaca iau cort, rezistent la vânturile Everest și musonii din Indonezia, ca să-l ținem la balcon sau maxim să-l punem pe plajă în Odesa. Lucruri bune trebuiesc. Dar cred că nu trebuie să mai zic hop, până nu am sărit. Atât timp cât nu e vorba de încercări grele, cu risc sporit, nu merită de anticipat și echipat de parcă vrei să treci Amazonul, cu fundul pe scaun, la birou.
Pe o secundă, când te gândești la acest obiect, te teleportezi în viitor și vezi cum îl folosești (inconștient). Feels good. Și cu cât te gândești mai mult, cu atât mai multe senzații (imaginare) plăcute aduni. Și când îl cumperi, senzațiile devin mai tari, ții în mână obiectul fizic … mmm nice. Dar iaca din moment ce nu-l folosești după destinație, sau de loc, ap kakova hrena?! Totul ar fi ok dacă nu am folosi mai multe resurse decât poate da natura și nu am polua (câca) totul în jur. Dar până la urmă consecințele trebuie asumate, odată obiectul produs și cumpărat, resursele și energia s-au consumat, aproape ireversibil.
Nu știu de unde aceste chemări la aventură. Îmi place și îmi doresc un mod de viață activ și mai departe de oraș. Dar realitatea e alta. Și probabil achiziționarea obiectelor nu e primul pas care trebuie făcut. Probabil trebuie de început cu conștientizarea, cu schimbarea stilului de viață, da asta hz cum de făcut. Cum se spune în acest film drăguț ”What about Bob”: ”Baby steps…baby steps…”. Adică, mai bine probabil inițial să înoți zilnic 2-3 km timp de 3 ani, apoi să-ți iei un device, care va oferi valoare adăugată. Mergi la un hiking inițial în ghete simple. Apoi mai mergi odată. Apoi iar. Rupele. Mai rupe altă pereche veche. Și când înțelegi că nu poți trăi fără hiking, mountaineering etc. i-ați ceva calitativ, să nu irosești aiurea ghetele de oraș și să nu-ți pui viața sau sănătatea în pericol.
Eu o să-mi iau la un moment dat ghetele alea Scarpa, că oricum nu-s eu așa corect și scrierea unui articol nu mă schimbă pe loc, dar cel puțin am luat decizia să o fac după ce irosesc alte ghete simple care le am, care poate nu-s așa de cool, dar sunt a mele!
~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~