Ceva timp în urmă persoane apropiate m-au îndemnat să vizitez expoziția Muzeului Național de Artă al Moldovei “Samuraii în arta ukiyo-e“. Pornisem o discuție pe wallul din facebook, din lipsa poftei să fac ceva mai productiv. Am rămas indignat că muzeul este deschis doar până la orele 17:00 și deci în zilele de lucru este imposibil să-l vizitezi. Aș putea merge în weekend, dar de obicei prea multe revin pe umerii acestor două zile betege. Sugestia mea era, de exemplu joi, să se deschidă pe la 12:00, dar să se închidă pe la 23:00.
Până la urmă, mai mult din întâmplare, duminica am decis în drum spre casă să intru pe la muzeu. Am parcat lângă biblioteca națională.
Mers pe jos. Găsit pe pipăite ușa de lemn a muzeului, mare, frumoasă, prăfuită. Am intrat și am dat de gardian. M-a ghidat în prima sală, pe dreapta. Acolo o doamnă în vârstă, ce citea ceva în chirilică de Andrei Lupan, m-a întrebat dacă sunt student sau matur. Am zâmbit sub barbă, o întrebare plăcută. Doamna a spus că pot vedea expoziția cu Samurai (pentru care venisem) și altele: picturi, icoane, artă moldovenească și încă mai ceva. Mi-a cerut 10 lei. Aici m-am mirat încă mai tare decât la întrebarea dacă mai sunt student. Demult nu am cheltuit doar 10 lei. Ieftin. Asta ar fi 2,50 MDL o sală.
Expoziția? E ok. Probabil în Google images să găsești lucruri mai interesante. Dar sigur timpul petrecut acolo costă mai mult de 2,50. Simplu că ieși din casă și petreci timpul între alți pereți. Mie mi-a fost interesant, m-am concentrat nu atât la ilustrații ca compoziții integre, fiindcă am văzut multe, cât la detalii: cum sunt aranjate săbiile, tipurile tecilor, costumele de luptă, armele de asalt a castelelor, expresiile fețelor, coafurile, poziția picioarelor în luptă, aranjarea oamenilor împrejurul conducătorului. Cel mai mult m-a impresionat reprezentarea unui samurai, înainte de comiterea seppuku. Era clar după poziția în care ședea, cu burta dezgolită, wakizashi alături și mai ales expresia feței. Tabloul era intitulat “Mesajul” sau “Un mesaj”.
După o tură, m-am îndreptat în alte săli. Doamna m-a întrebat dacă nu sunt cumva pictor.
—
În toate trei săli ce au urmat, luminile erau stinse sau doar jumate din becuri ardeau. Mă simțeam cumva stânjenit că din cauza mea paznicii liniștii de acolo se deranjau ca să facă lumină, pentru ca doar o pereche de ochi să urmărească exponatele. Am văzut obiecte cu adevărat frumoase, unele originale, altele pline de înțelepciunea timpului, colorate sau modeste. Cum ieșeam din sală, luminile erau stinse înapoi și totul se întorcea la starea inițială de hibernare. Acele stafii ce păzeau spațiul între tablouri zâmbeau dulce printre riduri și păreau că se bucură de un vizitator nou. Pe lângă lucrători, am văzut doar două persoane în una din săli. În rest – gol, mort.
Undeva în sala trei deja a început să mă doară capul. Așa e permanent – de la muzee, galerii de artă, orașe noi, sau mult condus la volan mă doare capul. De obicei beau o pastilă, nu rabd.
Am ieșit din muzeu, parcă tocmai părăsisem o casă părintească. Și atunci m-am gândit: care joi? care ora 23:00? cine să vină?
—
Suntem săraci. Săraci nu în expoziții, exponate, artiști. Nici nu pot verbaliza exact acum în ce fel suntem săraci. Dar simt și am simțit încă odată că suntem. Posibil în inițiativă. Posibil în interes. Dacă ar avea rost, aș aduce exemple cum prin PR și creativitate poate fi animat un muzeu. De ce niște localuri la noi pot strânge câte o sută de oameni la niște evenimente de mâna a doua, cu intrări de peste 50 lei. Iar un muzeu, cu spațiu, cu aură și tradiții nu poate? Ele învie doar în Noaptea Muzeelor, un pic. Păi această noapte trebuie repetată săptămânal fraților. Nu vă ajunge vouă oleacă de marketing. Păcat.
[fă sesiuni de muzică, dansuri, pictură, cheamă vedete, organizează reportaje, parteneriate cu muzee străine, degustări …]
Poate hămăi în vânt? Posibil există niște înțelegeri cu școli, universități. Regulat sunt trimiși niște studenți. Se șterge praful, se spală podelele. Administrația este mulțumită. Întrebarea închisă, hai la 513.
~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~