Când a fost prima oară în care ați auzit de ”stres”? Eu probabil undeva în perioada liceului, anii 2000. Timpul trecerea și tot mai multe voci pronunțau acest cuvânt. La micile ecrane (atunci mai erau relativ mici) prezentatorii povesteau despre noi studii, părinții preluau termenul în discuțiile familiale, iar copiii în clase îi imitau pe cei maturi ”of, sunt așa stresat azi”. Dar cea mai mare importanță stresului i s-a acordat după ce acesta a început a fi asociat cu decesurile.
Stresul a ajuns să fie discutat în raport cu examenele de Bacalaureat, cu lucrul în birou, cu criza mondială, cu divorțurile, concedierile.
Între timp, a devenit atât de common use că este înserat unde trebuie și unde nu trebuie: “of, așa m-a stresat azi șeful cu o sarcină noua”. Serios?! Stai acasă, că e periculos la lucru.
Stresul devenise cel puțin pentru mine motivul unei frici mari și stupide. Nu mă mai tem să nu reușesc la avion, dar să nu mă stresez dacă nu voi reuși. Nu îmi fac griji că mă doare ceva în partea dreaptă, dar nu cumva acest fapt să mă streseze. Într-un final am ajuns să mă stresez permanent, ca nu cumva să mă stresez. Orice s-ar întâmpla, fapta în sine și-a pierdut valoarea, efectul negativ rezultat direct nu contează, important este acest efect să nu ne streseze. ”keep calm and no stress”.
—
Dar stresul e ca acel Elefant roz la care încerci să nu te gândești. Ai un examen în față, îți spui: ”nu te stresa, asta oricum nu te ajută cu nimic, ai învățat cât ai reușit, ce va fi aceea va fi”. Aha, cu cât te gândești mai mult să stai liniștit, cu atât mai tare te agiți. Soluția ar fi să nu te calmezi forțat, să lași lucrurile să curgă de la sine. Îți cauți de treabă, iar la examen mergi ca printre alte activități care ți le-ai planificat pentru acea zi. Ușor de zis, greu de făcut. Dar asta ar fi formula.
~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~
—
Mai este o soluție testată și propusă de Kelly McGonigal: dacă conștientizezi să stresul este o stare care ajută organismul să treacă prin încercări mai puțin obișnuite, atunci acesta nu va mai fi dăunător. Asta și alte sfaturi utile urmăriți în discursul ei de la TED ”How to make stress your friend”. Vizionare plăcută și nu vă stresați dacă vă vede cineva că în timpul lucrului ați pornit un video. Dați sunetul mai tare și priviți împreună 😉