Adevărul. Puncte de sprijin și influența Internetului.

Adevărul în general e un subiect foarte filosofic. Cineva zice că UN singur adevăr nu există. Adevărul e relativ. Fiecare îl are pe al său. Nu există adevăr, există paradigmă.

Eu sunt de părerea că Adevărul există. Orice subiect are un adevăr, indiferent de câte paradigme sunt create.

Peștele nu știe de existența apei, până nu sare deasupra valurilor. Asta e o paradigmă. Dar adevărul este că apa există. Indiferent, știe peștele de ea sau ba.

Indiferent știm noi ceva sau nu. Putem demonstra sau nu. Avem putere de convingere sau nu; Adevărul există acolo, în cosmos, până îl descoperim noi…sau nu.

Dar nu-i pe asta …


Ca să fie lucrurile încă mai complicate, avem acum miliarde de oameni, cu un sextilion de păreri, care nu se mai pierd în istorie, nu trec prin filtrul natural al uitării, dar sunt indexate în rețeaua globală – internet. Și fiecare pretinde la adevăr.

Ce se întâmpla acum 100 de ani? Indiferent cine ce credea de adevăr, și era el adevărat sau nu, oamenii, când vroiau să fie constructivi, căutau puncte de referință în analiza părerilor sale. Mergeau la un stareț, căutau informație în cărți, derulau experimente, se bazau pe inteligența altor generații și pe propria logică. Și așa, se ajungea la aprobarea sau nu a unui adevăr.

Acum, vreo zece ani, internetul, în special în persoana Google a reușit să indexeze tone de informații existente până acum doar în format offline, care era greu de utilizat. Și lucrurile au devenit, pentru o perioadă, mai simple. Adevărul putea fi găsit relativ mai ușor.

Apoi s-au extins rețelele sociale, blogurile ș.a.m.d. Și tot felul de păreri au început să curgă gârlă. În câțiva ani, ai ce vrei pe net.

Nu mai poți avea încredere în Wikipedia. De ce medicii spun să nu căutăm tratamente pe net? Fiindcă la aceeași problemă o să găsești două sau mai multe soluții opuse. Una o să-ți facă bine, altele rău. Care e șansa de a te trata?

Mult timp, citatele au fost o sursă puternică de convingere și motivare. Pentru mine, nu mai sunt. Noțiunea de citat și-a pierdut autenticitatea. Cine decide ce oameni pot lăsa în urma lor un citat sau o brașoavă? Respectiv, acum, dacă ai vreo idee tâmpită, e ușor să găsești argumentare printr-un citat tâmpit, a unui om tâmpit. Și ce, asta o face adevăr? Tâmpenie.

Respectiv avem atâtea păreri, atâtea puncte de referință că e greu să-ți dai seama, pe ce să te bazezi.


Am ajuns la aceste gânduri după Goodreads și IMDB. Serios, încearcă să-ți faci o părere după nota medie sau comentariile lăsate de oameni. Acum, la orice carte sau film (tablouri, rețete, tehnologii ș.a.) ai să găsești și păreri că sunt extraordinar de bune, și că sunt medii, și că sunt de rahat. Ratingul mediu îți poate fi de folos, dar uneori și el nu pare corect.

De exemplu să luăm ”Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul”, are nota medie 3.82. Come on! Dacă cele 84 mii de aprecierei au fost date de adolescenți, ok, jos pălăria, dar dacă de oameni maturi, hai măi, cartea asta e foarte slabă, și ca idei și ca scriere.

Sau 21 Lessons for the 21st Century. 4.21! Yuval Noah Harari a scris două cărți bune Sapiens: ”A Brief History of Humankind” și” Homo Deus: A History of Tomorrow”, dar ultima nu e la fel. A preluat subiectul central din Homo Deus, l-a aplicat slab la câteva probleme actuale și a scris o carte, ce mai degrabă puteau fi niște articole bune pe Medium. Și dacă citești comentariile, o să găsești oameni ce ridica cartea în slăvi și alții care o fac de nimic. Și sunt argumente plauzibile și acolo și dincolo.


Poate lucrurile nu tare sau schimbat în fond, ai o idee, vezi ce cred alții despre ea, vor fi și pro și contra, iar în final, puțin mai informat, tot la tine revii pentru a lua decizia.

Probabil ce a făcut internetul, a evidențiat încă mai tare diferența existentă dintre oameni. Merci pentru asta.