Cum calculăm valoarea banilor? Cine și cum decide ce poți face cu o anumită sumă de bani?
Metode probabil sunt diferite, cea capitalistă se rezumă undeva la – care este nivelul de cerere pentru o valută anumită, la fel cum cererea pentru produse/servicii determină prețul lor. Dacă mai exact:
– cursul valutar internațional.
– hârtiile de valoare naționale
– rezerverele internaționale
Nu am ținut să fiu foarte corect în descriere, fiindcă în circumstanțele sistemului curent oricum va fi greșit.
Cursuri valutare, hârtii de valoare etc. sunt lucruri abstracte. Știți de exemplu cum o companie publică poate deveni peste noapte mai bogată? Fac niște speculații asupra unor invenții la care lucrează … cererea pentru acțiunile lor crește … și valoarea companiei crește. Oamenii care dețin acțiuni devin mai bogați și pot cumpăra mai multe. Dar e posibil acele invenții niciodată să nu vadă fața luminii. Dar nu-i pe asta …
Acum hai să privim la alt capăt al bățului: ce facem noi cu banii? Toți, nu doar cei care au acțiuni și sunt ultra bogați. Noi toți cumpărăm bunuri și servicii. Iar cei care ne prestează servicii, la fel folosesc bunuri pentru a o face.
Ok, acum de unde se iau bunurile? Ce sunt bunurile? Mâncare, haine, tehnologii, mobilă, industria auto, zboruri avia, cărți (educație), industria de construcție (drumuri, clădiri, tuneluri etc.) și altele provin din resurse naturale: apă, pământ, animale, soare, petrol, cărbune, plante, metale, nisip, calcar etc. Tot ce producem și folosim noi provine din resurse naturale.
Acum, unde este legătura dintre bani și resursele naturale? Iaca un flăcău tânăr a făcut un start-up, să zicem DropBox sau Airbnb, și a câștigat 1mlrd$. Acum el își poate lua un avion privat și arde tare mult petrol. El își poate cumpăra o casă cu 4 etaje, cu 3 bazine, cu 20 de televizoare.
Să nu mă înțelegeți greșit, problema nu e în oameni cu mulți bani. Pentru Planetă nu contează că un om folosește 1000 unități de resurse naturale sau 1000 de oameni folosesc câte o unitate. Copacii oricum sunt tăiați, metalele și petrolul extras, apa și aerul poluat.
Și iaca au oamenii bani, cumpără toate aceste bunuri, care le ”iau” de la Planetă. Dar Planeta din acești bani nu are nici un beneficiu. Pentru ea, banii sunt niște hârtii colorate, pentru care tot trebuie resurse! Oamenii pe Pământ se tot înmulțesc și bani pe Pământ la fel sunt tot mai mulți, dar resurse naturale tot mai puține.
Tipărește peste noapte USA 10 mlrd. $ și ce, ea are voie să extragă, distrugă resurse naturale în valoare de 10 mlrd. $?
China este cel mai mare producător din lume. Ei folosesc resursele pământului pentru a produce bunuri, le vând, câștigă bani și pot consuma și produce încă mai mult, ca iar să să câștige încă mai mulți bani și … ați înțeles logica? Totul bine și frumos. Dar și în acest lanț, din nou nu apare ca beneficiar Planeta.
Da, uneori banii duc la ceva împăduriri, investiții în energie alternativă etc. dar raportul acum e absurd de mic: câți bani se întorc înapoi în resursele planetei și câți simplu mai rup, extrag ceva din ea. Dinamica nu e optimistă.
Aș vrea să fie revăzută valoarea banilor. În calcul să fie luat nu doar ceea ce a produs cineva, dar și ce va cumpăra pe banii câștigați. Trebuie clar socotit ce resurse mai avem, care este rata cu care ele se regenerează, care este volumul minim care trebuie să rămână intact, diferite resurse cu diferită valoare, dinamică, în dependență de rezervele rămase și toate aceste calcule introduse în formula de calcul a valorii banilor.
Și când cineva vrea să folosească 100 lei, trebuie de socotit ce îi poate oferi Planeta pentru acești bani.
Am putea de exemplu seta o rată cu care valoarea banilor cuiva să scadă odată cu cantitatea folosită de el în raport la timp și în raport la resursele existente. De exemplu cineva are 100 000 000 MDL. Pentru primul litru de combustibil el va plăti 17 lei, pentru al 100-lea 58 lei, pentru al 1000-lea 400 lei. Pentru o cameră într-un apartament cu 2 camere 25 K€, pentru o cameră într-un apartament cu 5 camere 100K€. Mai mult și mai repede cheltui, mai repede se devalorizează banii tăi. Și să nu-i poți transfera cumătrului ca el să cumpere casa pe numele lui, iar să trăiești acolo Tu! Nu, identificarea trebuie făcută pentru fiecare ”bancnotă”, anume bancnota se va devaloriza, indiferent de utilizator.
Sună drastic? Comunist, socialist, totalitarist? Da Planeta doesn’t give a fuck despre regimele noastre politice. La un moment dat, cu tot cu democrație, o să ajungem să luptăm pentru puținele zone rămase nepoluate, pentru apă potabilă, aer relativ curat etc.