deprindere

Deprinderea fumatului sau de ce Oamenii nu se lasă de țigări

…nu, nu; nu voi vorbi despre daunele fumatului și nu voi încerca a convinge pe cineva să se lepede de această activitate. Poate doar indirect 😉

Cum am mai scris și în alte articole, îmi place să văd viața din perspectiva deprinderilor, pe care le împart foarte general – rele și bune. Am și un criteriu tupeist de categorisire, eu îi spun ”lege a universului”. În general, orice legitate care o întâlnesc într-un șir de fapte, dar nu o pot explica științific/logic, o numesc ”lege a universului”. Deci, acest criteriu de categorisire este: orice deprindere căpătată ușor și ce aduce plăceri de scurtă durată este rea sau neutră (în afara sexului :P); orice deprindere formată greu – prin exerciții repetate conștient și ce aduce rezultate greu, dar cu efect de lungă durată – este bună.

Fumatul este o deprindere rea.

—
În general mie mi-i paralel de lumea străin-înconjurătoare care fumează. Pământul și așa e supra-populat. Am încercat naiv să conving persoane dragi să se lepede de fumat. Odată aproape am reușit. Pe cine interesează, am să vă spun rețeta inventată de mine.

Încercând în zadar să fac oamenii apropiați să se lepede de fumat, involuntar am creat un studiu. Despre asta doream să povestesc:

(Cum aș putea mai bine relata ce am în cap?)
Deci, ”fumatul e dăunător”, ”fumatul omoară”, ”smoală în plămâni”, ”cancer pulmonar”, ”impotență” – toate sunt bullshit. Hai să fim serioși, pe câți fumători aceste mesaje i-a făcut să se lașe de fumat?

Sunt adevărate pericolele de mai sus? Da.
Sunt luate în serios? Nu!
Atunci de ce se mai continuă folosirea acestora?

Și problema nu e doar de ordinul indiferenței. Chiar există fapte ce știrbesc din seriozitatea acestor ”sperietori” de ciori.

– Țigările au devenit mai puțin dăunătoare. Punct.

– Medicina a evoluat considerabil. Multe din daunele cauzate pot fi ”reparate” ori total, ori parțial.

Știu oameni, și voi știți, care fumează de o viață (10 ani, 20, 30 …) – și sunt OK. Da, poate se sufocă puțin când ridică 4 etaje. Dar și cei ce nu fumează, dar nu fac sport au insuficiență cardiacă sau respiratorie la activități fizice mai solicitante.

”Ei” au 60, 70 de ani, au trăit mai mult decât o armată de nefumători și tușind vreo trei minute imediat ce se trezesc, aprind o țigară și mai trăiesc o zi.

Asta e realitatea. Nu spun că așa trebuie de trăit, dar e posibil și e demonstrat.

—
Oamenii nu lasă fumatul fiindcă NU SUNT MOTIVAȚI să o facă.

Să presupunem că eu sunt fumător tipic, știind toate de mai sus – de ce mă rog aș lăsa eu fumatul?!

– Acesta îmi place ca proces. Îmi place să țin țigara în mână. Să expir fum.
– Mă relaxează.
– Îmi umple timpul când am o pauză.
– Mă socializează.
– Îmi oferă un statut social.
– Sunt sexy!

—
Am încercat și eu în adolescență fumatul. Recunosc că e o activitate care atrage. Am să risc să propun o soluție pentru lăsarea fumatului, reieșind din săraca mea experiență.

—
Nu fumez și nu beau mult-des (rareori întrec măsura) – fiindcă a doua zi sau peste o zi urmează să merg la antrenament, ori la bazin, ori să ies cu bicicleta etc.. Și vai și amar de ficatul meu. (Plămânii nu pot spune că mă dor, că nu fumez.) Performanța scade considerabil. Și când permanent încerc să merg înainte, să fiu mai rapid, mai rezistent, mai tare, mai/mai/mai; regresul e inacceptabil. Cu ani în urmă, am avut vreo două beții înainte de antrenamente și apoi nu atât disconfortul fizic, cât critica morală personală ma durut tare, antrenamente pierdute = timp pierdut. Și din cauza la ce? La careva 5 pahare în plus. Nu zic să nu beau. Dar era suficient să mă opresc la primele 3 și posibil chiar ar fi fost de folos – relaxare, minerale, vitamine, etc. Dar nu, lipsa de măsură transformă plăcutul în daună și licoarea în venin.

Cu fumatul e și mai rău. Cel puțin dacă nu ești alcoolic, bei mai mult cu ocazii și nu e în fiecare zi, nici nu mai zic fiecare oră. Pe când în cazul fumatul care crează dependență nu aș putea spune ”Și din cauza la ce? La careva 5 pahare (țigări) în plus.”. Aici ori nu fumezi, ori fumezi. Asta dacă nu vorbim de iarbă.

—
Respectiv, dacă Unul ar avea un scop banal sportiv – de a alerga 4km fără oprire. De a înota 2km fără oprire. Sau alte activități ”Cardio”, fumatul ar deveni o barieră și ar apărea un motiv real de a se debarasa de acesta.

Însă când ai un mod de viață: pat-cafea-rutieră-birou-balcon-țigară-birou-veceu-balcon-țigară-rutieră-țigară-casă-pat. Nahrina să leși fumatul?! KURITE NA ZDAROVIE, cum s-ar spune.

CONCLUZIE: păstrarea sănătății nu mai este motiv pentru lăsarea fumatului. În primul rând că sănătatea este un fenomen vag și necuantificabil. Pentru a lăsa fumatul, trebuie sport activ – aici cu filosofii nu te descurci – 4km prieteni, 4km…

Viața de dimineață

Am trei vieți într-o zi: dimineața, la serviciu și seara.

Ca și mulți locuitori ai capitalei încep lucrul la ora nouă. Am setată alarma la șapte. Nu folosesc niciodată Snooze. Cam în cinci – zece minute mă scol din pat. Sculatul poate fi de trei feluri: imediat; sau pornesc televizorul și mă uit la el până mi se urcă sângele la cap și mă trezesc, sau, dacă m-am culcat târziu, opresc telefonul, nu pornesc televizorul, mă culc înapoi și mai dorm 20 minute, apoi singur mă trezesc și sar în picioare [excepție].

Apoi mă îmbrac. Fac niște mișcări necoordonate, asimetrice și aritmice, pentru a împrăștia lichidul spre membrele extreme. Urmează încălzirea umerilor, a spatelui și genunchilor [vreo 3-4 min]. Apoi fac vreo patru seturi de exerciții din următoarele posibile:

flotările [în pumni, degete sau sub piept] se fac exploziv, la viteză. Acest exercițiu nu mărește volumul muscular, crește puterea și viteza loviturii.
ridicarea a niște greutăți mici de 3kg, folosind umerii [lateral-50 și în față-100, sau foarte rar bicepsul – vreo 3,4 sute],
abdomenul [aici sunt slab, cu greu fac 50 ridicări a torsului, plus vreo 20 a picioarelor] apără organele interne de loviturile exterioare.
kata Sanchin [aici este prezentată de către Sensei Morio Higaonna].
lovituri cu palma și partea dorsala a acesteia în makiwara [2, 3 sute]. Întărește țesuturile pentru blocări sau lovituri, plus trezește vecinii dedesubt.
lovituri cu antebrațul într-un par de lemn [până la durere greu suportabilă]. Întărește țesuturile osoase, pentru blocarea loviturilor aplicate cu membrele sau obiecte tari a răuvoitorilor.

Ordinea este diferită, așa cum e dimineața – îmi permit să improvizez.

Apoi pun la fiert apă, pentru ceai [negru sau verde, cu miere]. Între timp fac baie [duș].

Îmi aranjez totul frumos pe o măsuță mică și mă așez comod în fața ecranului. Mă uit la un serial, de obicei din astea care durează 20 minute. Ultimul timp – Friends, o metodă foarte bună de ați ridica dispoziția pentru întreaga zi cu minim efort. Mănânc dulciuri sau sandwichiuri. Apoi îmi spăl dinții și mă îmbrac. Mă gândesc ce muzică am să ascult și îmi aleg căștile. Merg la serviciu pe jos, vreo 20 minute. O distanță perfectă: nu prea lungă -pentru a nu fi nevoie de a lua transport, nu prea scurtă – suficient cât plăcuta plimbare să se transforme în alt exercițiu. Pe drum încerc să privesc în depărtare, la vârfurile copacilor sau balcoanele clădirilor, astfel îmi relaxez ochii; urmează o zi întreagă la calculator.

Ingredientul principal în construirea vieții de dimineață este lipsa grăbii. Chiar dacă știu că voi întârzia cu 5-10 minute la birou, am să fac totul exact cum am descris mai sus, fără modificarea componentelor sau a ritmului.

Viața aceasta, ce durează 2 ore dimineața, pentru mine e foarte importantă. Urăsc să mă trezesc și nemâncat să plec undeva. Când veneam student la Ch, Tata îmi spunea să nu economisesc niciodată pe mâncare, așa și fac; dar pe lângă asta am deprins și un regim strict – să mănânc minim 3 ori pe zi. Nu-mi place să mă grăbesc. Nu-mi place să calc cu piciorul din pat direct în birou. Nu-mi place să mănânc la masa calculatorului. Nu-mi place să încep ziua cu viața altcuiva decât a mea.

Țin mult la fiecare dimineață. De ele depinde întreaga-mi Viață.

Încă nu sunt sexy, dar citesc..

Continui scurta călătorie în lumea cititului..

Chiar e o lumea integră: cu stiluri, rafturi, categorii, metode, vârste, cu cei ce reușesc mai multe, mai puține, cu gusturi, cu dezbateri, cu bani; apropo e o lume foarte veche, plină de tradiții, epoci, genii recunoscuți și mai puțin.

Dorința de a scrie acest post a venit de la conștientizarea că am început să trec de la etapa de adolescență spre maturitate – în ale cititului. Adolescența e atunci când îți dorești să faci totul repede și de dragul bifei, mai ales când te obligă cineva, fie profesorul, părinții sau stereotipurile societății. Maturitatea este , sau cel puțin ar trebui să fie, etapa în care alegi conștient și benevol activitățile, savurând procesul și/sau rezultatul.

Să începi să citești regulat la o vârstă deja cam coaptă, își are dezavantajele și avantajele sale, ca orice în viață. Dezavantajele în acest caz prevalează, această luptă e pierdută – am scăpat o groază de opere pe care aș fi putut să le cunosc deja la anii mei. Dar nu are rost să vorbesc despre trecut, nu-l pot schimba. L-am conștientizat, acceptat și pus deoparte.

Avantajul constă în faptul, și aici am să fac o presupunere care riscă să fie greșită – eu simt mult mai bogat plăcerea de a mă îndrăgosti în lectură, decât ar simți-o un copil de 7, 10 ani.

Trec prin niște etape foarte interesante. Îmi place să mă opresc și să le savurez, să le mestec, să le păstrez în arhivă.

Acum, sunt la momentul când luând o carte în mână nu mai deschid sfârșitul, pentru a cunoaște numărul de pagini. Așa făceam 2 ani în urmă. Când aleg o nouă operă, mă interesează doar recomandările. Dacă găsesc 2-3 oameni care au rămas fascinați, care spun că e nuvela lor preferată, știu că merită. Mai ales că acum sunt atâtea texte geniale, nu e nevoie să cauți perle cu lupa la fundul mării. În tot acest răstimp au fost scrise atâtea, că îți ajunge pentru o viață întreagă. Celor care nu le place să experimenteze, să riște, cum aș fi eu, pot citi una după alta doar adevărate opere de creație, fără a se opri.

Iar după ce citesc o treime din carte, neurmărind cantitatea de foi rămase în urmă, mă sperie că înainte mai este atât de puțin. Chiar dacă mai am un volum ce stă în picioare, alături de the Kindle ce se descarcă de trei săptămâni; un volum care cu greu îmi încape în geanta în care îmi port Universul literar – mă apucă frica și ciuda că autorul nu a scris mai mult. Nu vreau să se termine, mai vreau scene de dragoste, lupte cu moartea, gânduri sinucigașe, filosofii tulburate, ecuații nerezolvate și pagini neterminate.

Etapa prezentă mai e descrisă de un nou fenomen: am schimbat prioritățile în bugetul personal. Dacă jumate de an în urmă căutam disperat .pdfuri sau .mobi pe net, acum am deosebita plăcere să scot niște parai din buzunar și să bag o nouă creație în geanta de la șold. Îmi place să admir desingul copertei, calitatea hârtiei, culoarea acesteia, cum e aranjat textul, recomandările de pe verso…

Asta e noua mea experiență. Cititul a început să-mi fure scrisul. Cu cât e mai ușor și chiar am să îndrăznesc să spun plăcut să vii acasă seara, după o zi de ”orice” și să nu te apuci a gândi să deschizi laptopul și să începi a toci cuvinte care posibil nimănui nu trebuiesc, dar să te pufnești în para moale de piele neagră, și să te ”cufunzi” în lumea virtuților și a tradițiilor Japoneze.

E timpul pentru ceva lectură,
pa.
al vostru,
A.