Tag: dor

Când eram Dor, trăiam pe acoperișurile orașului și mă hrăneam cu apa cerurilor.

De sus, mă uitam pe furiș în ferestrele oamenilor. Făceam notițe.

Când eram Dor, mergeam pe străzi cu gulerul sus ridicat, intenționat mă loveam cu umărul de trecători, doar ca să le simt căldura prin haina groasă.

Mă așezam la terase închise, luam un breakfast și îl întindeam în cinci capitole. Îmi era rușine că veneam intenționat să stau lângă Ei, mă făceam că mănânc, mă ascundeam în cartea cu patru butoane: power, menu, back și next.

Îmi umpleam buzunarele cu ciocolate și le mâncam ca pe semințe. Apoi mai vroiam.

Când eram Dor, dormeam pe covoraș lângă ușa celor dragi. Plecând la servici, ei mă pășeau atent, să nu mă trezească, lăsau ușa întredeschisă, cu speranța că voi intra. Atunci preferam să mă mut pe alt covoraș.

Pe plajă la mare eu vindeam porumb fiert, la munte dădeam schiuri în arendă, turnam bere la nemți și tăiam păduri în Siberia.

Vara hoinăream prin păduri. În oraș, îmbrăcat e prea cald. Dezbrăcat e periculos. Iarna era bine, ai pus un fular și ești iar ca Toți, ca Nimeni. Toți și Nimeni mi-au devenit repede prieteni.

Când lumea avea nevoie de mine, spuneam simplu – sunt ocupat, trebuie să mă văd cu Toți, sau cu Nimeni. Ei se prefăceau că mă înțeleg. Dar vedeam scârba din strada lor. Însă ce pot face ei? Înainte de Speranță, care e o mare sucă, doar pe mine mă au. Și Speră odată să revin.

Însă eu nu mă grăbesc.

Când sunt cu ei, încearcă să mă sinească, să mă drogheze, să mă culce cu fete străine…dar eu nu-s o târfă, nici măcar gen nu am, sunt uno. Alții mă pun la masă să mănânc ca porcul. Dar mie îmi plac porcii și îmi displac așa comparații. Porcii nu au nevoie de Dor.

Toamna îmi place să încalț bocancii de piele. Să merg prin băltoace. Noroc că în Chișinău drumurile sunt proaste. Îmi închipui că sunt Tank. Sunt impermeabil și pohui. Merg până se termină motorina. Apoi mă opresc la o cafenea, mănânc o tonă de cheescake și beau trei sute de litri de ceai verde, cu iasomie. Mulțumesc Tucano că ai adus culori în orașul cu băltoace.

Moș Crăciun? Uinea tăt asta. El lucrează numai de Crăciun. Eu lucrez tot timpul. Mă odihnesc lucrând. Ultimul timp toți mă cheamă, cică li-i Dor. Aveț’ skype, facebook, odnoklassniki. Lăsați-mă în pace. Aveți rutka 102, Spălătorie și 513; vodkă cu cola, jack și Jäger.

Eu sper într-o zi că Tehnologia mă va înlocui complet. În Minister se zvonește demult, cică degrabă e capeț cu Dorul, Tehnologia are blat și degrabă va fi nacialnic. Eu mă prefac mâhnit când aud întâmplător așa vorbe, dar zâmbesc cu toate 5 inimi, 133 de dinți, 4 stomacuri și 8 plămâni. Atunci o sun pe Speranță, tragem o beție împreună, dacă îmi merge și un sex, poate acel boom digital va veni mai repede.

Sunt prea bătrân pentru această lume. Când voi fi concediat, o să-mi aleg un chip frumos de bărbat, în vârsta 35. O să-mi las barbă. O să-mi iau Kindle și o mie de cărți, set de pescuit și cuțit Victorinox, multe pensule, hârtie groasă și culori moarte, un creion, un pix și 5 carnete, Facebook, WordPress, un hamac, chibrituri, un Labrador și apartament în Buiucani. Am să mă încui, închid ferestrele, trag perdelele prăfuite, mă culc. Și P.O.H.U.I.