Tag: educatie

Despre oameni care se tem să dea greș

cojonesnu-mi plac oamenii care se tem să greșească.

mi-am promis să critic mai puțin. e acel puțin care mi-l permit.

– Ce fac oamenii care sunt obsedați să nu greșească?
– Ei nu-și asumă responsabilități. Stau sebe’v’staronke și îl fac pe niznaiu.

– De ce acești oameni încearcă din răsputeri să nu dea greș?
– Fiindcă le pasă prea mult de părerea celor cu “opinie”. Se tem să se pozorască. Și bravo, ei nu se pozorăsc indeed.

– Cum funcționează asta în viață?
– Lucrezi cu o agenție sau coleg, sau whatever .. întrebi “când va fi gata?”. Niciodată nu vei primit un răspuns concret! Niciodată?
– De ce?
– Pentru că ei se tem ca șoricandrii că nu vor îndeplini termenii.
– De ce?
– Fiindcă nu au încredere în propriile puteri. Fiindcă nu au încredere în echipa cu care lucrează. Fiindcă nu au Cojones!
– Cum să lucrezi cu așa oameni?
– Da hren ee znaet..

Cu așa oameni nu e interesant nici să lucrezi, nici să prieteneși, nici să trăiești.

Prefer să am împrejur din cei care zic “Da, am să fac atunci.” și să falimenteze de vreo două ori. Important să se reducă la aceste două ori; nimănui nu-i plac loserii sau guralivii – altă extremă. Eu nu reușesc permanent să-mi țin Cuvântul, fiindcă trăiesc într-o lume de circumstanțe. Dar asta nu mă face să mă refuz de al oferi. Dimpotrivă, mă gândesc de 10 ori înainte de a promite cuiva ceva. Iar dacă am promis, rup coarnele dracului, dar să fie cum ne-am înțeles. Investesc mult în “cuvântul meu”, mi se pare cel mai de preț lucru pe care îl am.

Patetic vorbind, acești oameni nu vor să riște, nu vor să ridice capul, au să pășească doar pe urma altuia, unde știu că e uscat și Stabil, și pământul nu fuge de sub picioare.

Cu așa oameni e greu să formezi o familie. Fiindcă pentru ei orice ceartă e sfârșitul lumii, relația lor a dat greș! Cum așa?! Oamenii sunt două ființe vii, care gândesc diferit și faptul că ei se plac și trăiesc împreună nu-i face complice la orice idee sau acțiune. Succesul vine acolo unde conflictul este iertat și lecția învățată, nu ocolit cu noduri în gât.

—
Mergând pe stradă, am înțeles utopic că de fapt greșelile sunt o comoară mare pe care o am în această viață și lor le datorez foarte multe realizări.

Punctul de referință

Cel mai bun prieten, cel mai periculos dușman, cel mai puternic concurent ești Tu.

Viața e alcătuită dintr-o serie de competiții, începând cu primii pași făcuți și terminând cu neființa. În majoritatea întrecerilor sportive sau intelectuale, suntem antrenați să-i învingem pe cei din jur. Puțini profesori își învață discipolii să lupte în primul rând cu ei înșiși. Asta e singura luptă adevărată. Unica care poate duce la victorie absolută.

Să ne abstractizăm de competițiile organizate, în care există scenarii, reguli, medalii, etc., în viața de zi cu zi cel mai important este să ne învingem pe noi, pe Mine.

—-

Când venisem în Chișinău, țineam cu tot dinadinsul să practic arte marțiale. Spre marele meu noroc, o întâmplare a făcut să cunosc stilul care îl studiez până acum. De la bun început mergeam cu un prieten. Așa cum trăiam împreună, ieșeam și ne întorceam în doi. Pe drum pălăvrăgeam. În sală, de cele mai dese ori mă antrenam în pereche cu el. Când el nu avea chef să meargă, rămâneam și eu acasă. Cu timpul i s-a părut activitatea cam violentă și a început să o frecventeze tot mai rar. Eu pierdeam antrenamentele împreună cu el. Până a abandonat. Atunci am realizat situația și am început să merg singur, regulat. Între timp prietenul a plecat din apartament, a venit un coleg de grupă în camera vacantă. Istoria s-a repetat.

Frecventarea Karate în companie cu cineva nu doar îmi năruia tăria de caracter, mă abătea de la asimilarea obiectivelor acestei practici, dar mă făcea și să mă antrenez prost. Dat fiind faptul că prietenii îmi erau cei mai cunoscuți din sală, era mai ușor să fiu cu ei în pereche. Astfel mă privam de la căpătarea unei experiențe mai bogate, noi; de la diversificarea oponenților, schimbarea fețelor, formelor, tehnicii, greutății, ș.a.m.d.

După un an am luat decizia că voi frecventa sala doar pentru mine, nu pentru prietenie, nu pentru mama, tata sau altcineva. La 18:30 eram cu rucsacul în spate, indiferent era gata Tudor să mergem sau ba.

De atunci, am învățat să aplic acest procedeu în majoritatea activităților sau deciziilor luate. Dacă fac ceva pentru mine, pentru plăcerea mea, nu mă las motivat de factori externi, de prieteni, părinți sau societate, doar de mine și activitatea pe care o practic.

Punct de referinta

—-

Tehnica de bază Goju Ryu este Kata. Este simplu să o faci sub numărătoarea dinamică și insistentă a Senseiului. În vara 2010 [dacă nu greșesc], la un seminar în Yalta, în fiecare zi făceam toți împreună câte 100 de ori Kata Gekisai dai Ichi, ce dura în jur de o oră. Urma o zi de test pentru noi toți. Așteptam cu frică și nerăbdare ce va fi în acea zi. Eu credeam că vom face 200 ori kata. Însă Sensei ne-a spus să facem tot de 100 de ori, dar singuri, fără numărătoare, fără sincronizare cu colegii. Exercițiu părea ușor la început. Am făcut zece, apoi a urmat 11, apoi 12, apoi, 13, 14, 15….20, 21, 22, 23. Pierdeam numărătoarea. Reveneam de la ultimul număr care mi-l aduceam aminte. Acum nu mai trebuia să lupt contra glasului Senseilui care mai anunța o repetare și încă una, și încă una. Acum mă forțam singur să o iau de la început. Acum nu mai era nimeni în fața mea la care să mă uit…eram izolați, fiecare avea ritmul propriu.

Când, în sfârșit, reușești să uiți de oboseală, căldură, plictiseala repetării și începi să te concentrezi la fiecare răsuflare, la fiecare mișcare – una după alta – încerci să o faci mai bună, mai puternică, mai rapidă, mai moale, lupți contra mișcării precedente, contra ta – simți … simți că de fapt faci totul foarte rău. Aș vrea să spun că simți cum te apropii de măiestrie, dar eu încă nu am avut această senzație. Doar după ce exersezi mult și apoi faci o pauză lungă, revenind, simți progresul. Succesul vine în cicluri. Reușita sau nereușita sunt iluzii relative față de trecut. Din această cauză nu prea trebuie de îmbătat capul cu ele. Trebuie doar de exersat în continuare.

—-

Birou. Sunt mai multe tipuri de funcționari. Dintre ei mă preocupă două categorii: cei care lucrează și cei care lucrează eficient pentru rezultate necesare companiei. Prima categorie nu sunt analfabeții sau semi alcoolicii ce încearcă prin orice metodă să eschiveze de la lucru, să fumeze fiecare 30 minute, pentru a fi cât mai departe de obligațiile sale. Ei sunt acea clasă medie, care au învățat bine la școală și universitate, fiindcă așa trebuie. Care s-au angajat fiindcă așa trebuie. Și acum lucrează, fiindcă așa trebuie. Ei caută toată ziua să fie ocupați, scriu mailuri, desenează tabele, fac cât mai multă gălăgie la telefon – în special când trece șeful pe alături, organizează meeting-uri și brainstorming-uri cu fiecare ocazie. Sunt cei mai periculoși și greu de depistat. Când îi întrebi ce au făcut azi, îți dedică o listă întreagă de activități. Întrebarea trebuie să fie – ce folos ai adus tu azi organizației care îți plătește salariu? De vină sunt tot conducătorii educați în stil sovietic cu lozinca – “biri pa bolishe, chidai pa dalishe”.

Adevărata provocare este de a te întrece pe tine însuți, nu de a lucra de ochii șefului sau a colegilor. Să faci mai mult, mai calitativ, mai “ca lumea”, mai “cost efficient”, mai original și dacă ai posibilitatea să faci ceva pentru societatea în care trăiești, indiferent dacă activezi în sfera publică sau companii private.

Și să vezi, dacă ai parte de conducere obiectivă și competentă într-un final ai să fii observat și apreciat.

—-

Am învățat să înot de mic, singur, când fugeam cu prietenii vara la iaz. Mari bătăi primeam apoi de la tata, când observa seara că sunt cam bronzat și rămâne urmă albă pe piele după ce trece cu unghia pe ea.

Având, ca majoritatea tinerilor, scolioză am mers la bazin în 2007. Nu am luat antrenor, pe de o parte fiindcă nu aveam resurse financiare și pe de alta că am găsit o soluție șmecheră. Timp de 2 luni, ascultam atent ce le spuneau antrenorii elevilor lor, probabil ascultam mai atent decât acei copii pentru care părinții plăteau lecții scumpe. Așa am învățat baza tehnicii de înot în bazin. Am prins bine două stiluri: bras și crawl.

Am început să le dezvolt singur mai târziu. Inițial dacă mai era cineva pe pistă sau alături, organizam o întrecere anonimă. Nivelul adrenalinei creștea, depuneam mai multă forță și stricam tehnica. În scurt timp am înțeles că nu mai sunt eu cel care mă aflu în bazin, ci orgoliul meu. Nu am ce câștiga de la aceste victorii.

Am început să mă întrec doar cu mine. Tot timpul am în cap că nu vreau să fiu cel mai bun, nu e sportul meu, pur și simplu vreau să fac bine ceea ce fac. Pun accentul pe rezistență, nu viteză. Am ajuns să nu am probleme în a parcurge câțiva km fără pauză și pentru un amator cred că e bine.

Mă uit cu părere de rău la cei care încearcă să mă întreacă. Acum văd cât de naiv am fost. Ei nu vin să o facă pentru plăcere, pentru sănătate, dar pentru a-și demonstra că sunt tari. Fac “valuri” și-i stropesc pe toți cei din jur, ajung la marginea cealaltă a bazinului și se sufocă din lipsă de oxigen, dar sunt fericiți că au reușit. Se odihnesc câte zece minute, timp în care restul calm mai fac vreo 15 de bazine. Apropo, e ușor să învingi o luptă care nu a fost acceptată de oponent.

—-

Alege doar câteva activități în viață. Acordă mai mult timp celor care îți reușesc mai bine și care îți aduc mai multă plăcere. Fă câte un lucru odată, acordă-i toată atenția. Antrenamentul începe atunci când ai obosit. Fii sincer în primul rând cu tine, apoi cu toată lumea. Dacă ceva nu-ți reușește, mai încearcă, dacă iar nu-ți reușește – mai încearcă, dacă iar nu reușești – abandonează și treci la altceva. Viața e scurtă și cel mai probabil una. Punctul de referință ești Tu.

   ~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~

Life is beautiful!

Razele soarelui m-au încălzit, însă nu atât de tare ca să-mi pierd mințile. Nici alegerea Președintelui nu tare m-a corupt. Concluzia a venit de la sine, fărâmitură cu fărâmitură, cuvânt cu cuvânt, cifră cu cifră.

Frământam textul de vreo lună și ca în alte cazuri eram gata să-l abandonez, mai mult din motiv că mi s-a părut, banal/evident. Dar o discuție la masă cu colegii, în care mi-am expus părerea și am primit un șir de contraargumente, care oricum mi s-au părut irelevante m-au împins seara să tapez totul pe ecranul macului meu; poate chiar nu am dreptate – de asta am nevoie de părerea ”ta”.

Și am lăsat totul să curgă:

Indiferent de cum îmi va reuși să scriu acest articol, fiindcă nu mă pricep la litere, adevărul care vreau să-l povestesc rămâne irefutabil.

Despre ce vreau să vorbesc e absolut banal, dar minunat în același timp: noi trăim mai bine decât înainte! Mai bine ca acum 10, 50, 100, 1000 ani. Omenirea face uneori doi pași în urmă, dar apoi sare cu cinci, șase. Cât nu vi s-ar părea viața de injustă și urâtă la moment, de fapt este o viața care e mult mai bogată de posibilități și de bunătate.

Nu încerc să compar o zonă geografică cu alta, o pătura socială cu alta, încerc să compar aceleași unități cu ele înseși în trecut. Abordez doar valorile medii, excepții sunt ori unde și mi-ar încurca să adopt o lege generală.

Ca să fie mai simplu și să înțeleg dacă am dreptate, am căutat teoria în cele mai importante aspecte ale vieții:

Educația – cu toate contractele, corupția, neprofesionalismul din instituții – “omul mediu” este mult mai dotat cu cunoștințe decât strămoșii săi. Majoritatea pot citi și scrie, raportul  care acum 60-100 de ani era invers [nu așa demult, 1-2 generații în urmă] . Închipuiți-vă pe o singură secundă că nu ați putea citi, nu ați avea acces la această tehnică de comunicare, ce va-ți face? Cât de limitați am fi? Astăzi ni se pare că să citești este la fel de normal cum e să vorbești, dar nu toți au avut așa acces la ”carte”. Video pentru meditație.

Medicină – ceea ce 6,7 decenii în urmă putea fi o pandemie, cum ar fi: tifos, tuberculoză, ciumă, etc. astăzi e o boală. Boală mi se asociază cu ceva tratabil, relativ ușor. Secole în urmă o febră putea pune în pericol viața oricui, o naștere era un risc mare, nu mai vorbesc de lipsa echipamentului, noțiunii de sterilitate, vaccinelor ș.a. Nu este exclus că nepoții noștri vor deține leacul SIDA și a cancerului într-o singură pastilă, așa cum noi acum prevenim Titanus, tratăm Hepatite, etc. Video pentru meditație.

Politică – e murdară, dar e mai transparentă 🙂 Se fac în continuare multe porcării și totul e  o conspirație putredă, dar celor ce stau sus le mai scapă câte ceva. Cea mai importantă structură, față de care politicienii poartă frică este presa. Iar cu apariția și dezvoltarea Internetului și a tehnologiilor de comunicație, fiecare poate fi jurnalist. Ce facem ca să ne apărăm? STRIGĂM!

Existența număratelor convenții, tratate, legi, înțelegeri, organizații, ș.a.m.d. parțial creează și impune spre respectarea unui cadru legal, menit să apere societatea statelor.

Infrastructură – drumurile sunt asfaltate, într-o țară mai bine, în alta mai rău. Străzile sunt luminate. În Moldova avem “Alimentare”, Farmacii și chioșcuri cu țigări la fiecare colț. Ce mai trebuie pentru fericire?

Aglomerate, învechite, vulgare, dar merg la fiecare 2-5 minute. Se opresc la picioarele tale.   Și totul doar pentru 3 lei! Știți, sunt oameni din țări mai dezvoltate care ne invidiază că avem “marșrutși”.

Canalizare, apă caldă, rece, lumină, internet, telefon, străzi măturate, nisip pe gheață, chioșcuri electronice de plăți…

Comunicații – îmi aduc aminte cum am văzut prima dată un telefon mobil, s-a întâmplat suficient de târziu, deci nu semăna cu o cărămidă, dar oricum era mare, sur, ca să vorbești trebuia să deschizi un căpăcel, care descoperea tastiera, iar la capăt avea microfonul. Convorbirile erau foarte scumpe și SMS-urile la fel.

Astăzi mergi pe drum și tot vezi oferte: vorbește mai ieftin în rețea, vorbește gratuit cu un număr ales, scrie mesaje nelimitat, navighează pe net! Telefonia mobilă este atât de ieftină că copii de la 5 ani și bătrânii peste 70 poartă cu ei iPhone -uri, Samsung -uri, etc. Oameni deja se indignează de ce nu pot vorbi gratuit până nu li se oprește bateria. Ar fi fine să existe așa pachet “Cât ține bateria”.

Mâncare – în unele locuri ale planetei această fostă cândva problemă a fost rezolvată cu prea mare succes, că acum autoritățile se luptă cu obezitatea. Tehnologiile de producere a produselor alimentare devin mai eficiente din an în an. Nu neapărat mâncăm sănătos, dar mâncăm și ne place! Nu mai există acel challenge de a avea o însărcinată acasă, mergi în supermarket și ai vara și iarna căpșuni, avocado, costițe, migdale, somon, caracatițe, coadă de maimuță, limbă de bursuc și tort “Poveste”!

Tehnologii – telefoane mobile, PC-uri, mașini de spălat, de bărbierit, autoturisme, avioane – noi putem zbura băi!, cuptoare cu microunde, echipament medical, metrou, iPod-uri, becul, prezervativele! … Video pentru meditație – ”Give it a second! It’s going to space!”

Securitatea – mass media care veșnic se fugăresc după click -uri și rating au format o imagine extra negativă în mintea societății – trăim într-o lume sălbatică! Cei din S.U.A. nu se opresc de a cumpăra arme de foc și tot de ei se apără, și tot pe ei se împușcă. Numărul de crime e mare, fiindcă în sfârșit a început să fie contabilizat! de vreo 60 de ani.

Cei care practică acum artele marțiale pentru auto apărare, sunt proști. Doar 20-30{6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1} din motivul de ale practica trebuie să aibă la bază capacitatea de a se lupta fizic, în rest este învățarea de a trăi fericit și armonios cu lumea înconjurătoare, de a dezvolta modestia și înțelepciunea. Cu sute de ani în urmă, pericolul putea veni din orice direcție, oamenii erau omorâți de hoți, de soldați, de mercenari, de vecini și practic la nimeni nu-i păsa. Nu se formau anchete. Tocmai de asta și s-au dezvoltat atât de mult artele marțiale. Acum însă situația s-a schimbat mult. Societatea are frică de Poliție. Și e bine, e normal. În majoritatea cazurilor ai să primești un pumn în maxilar, ei și mare scofală.

Violuri? Să vedeți voi câte violuri erau înainte, când venea boierul să-și ia ”ce-i aparține”, când se opreau mercenarii în vreun sat pe drum spre front, când bărbatul nu era acasă și vecinului ”i se scula”.

Companiile mari – au devenit social orientate. Împreună cu dezvoltarea rețelelor sociale acestea pun valoare pe părerile clienților și a celor potențiali. Nu se mai ia în calcul doar Cererea, dar și emoțiile, experiența, doleanțele.

———————————————————–

Sunt multe daune care vin odată cu evoluția, dar incomparabil puține față de avantajele primite.

Toate cele de mai sus nu înseamnă că trebuie să fim resemnați, că nu trebuie să tindem la ceva mai bun, să perfecționăm procesele; înseamnă că trezindu-ne dimineața trebuie să fim mulțumiți de ceea ce avem deja. Multe din cele obținute se datorează picăturilor de sudoare, râurilor de sânge, vieților pierdute de cei care au crezut că poate fi mai bine. Și noi le-am moștenit gratuit, stând de multe ori cu fundul pe scaun și scriind așa articole ca mine. Video pentru meditație – ”I have a dream”.

7 Aprilie 2009

Nu contează cu ce s-a terminat, că au fost infiltrate servicii antrenate special pentru a destabiliza situația. Generația noastră și alte care s-au alăturat am avut un singur glas, un singur mesaj, am fost uniți și am făcut Schimbarea. Însă noi nu putem conduce țara, am lăsat-o în mâinile celor în care am avut încredere. Sper să nu uite cu ce jertfe a avut loc întoarcerea carului, buturuga încă va tânji mult.