Tag: greșeală

Scuza și simțul vinei

Uneori e bine să nu ne scuzăm pentru greșeli și mai ales pentru fapte rele. Pentru o faptă rea repetată, perfect ar fi să te scuzi doar prima dată. Așa ar fi cinstit față de tine în primul rând. Iar a doua oară simplu (să nu existe) să nu mai faci ceea ce a provocat scuza. Mulți folosesc ”scuza”, ca și scuză. Ai mințit, ai uitat ceva să faci, ai venit amețit acasă, ai spus o vorbă urâtă. Îți ceri scuză. Apoi iar faci. Iar ceri scuză. Apoi iar faci … de fiecare dată, scuza are o valoare tot mai mică, iar în final nu mai are valoare, dacă continui să faci ce ai făcut.

Eu am încercat un exercițiu, să nu-mi cer scuze după ceva rău făcut. Sau să-mi cer fără mare tam-tam. (că uneori politețea cere să spui măcar ceva) În așa momente, simțul rușinii crește. Fiindcă de obicei, când îți ceri scuze, te eliberezi de această emoție negativă și simțul vinei. Iar când nu o faci, ea rămâne și devine mai puternică, și te motivează să nu mai faci ce ai făcut. Mai ales când te gândești că data viitoare iar nu-ți vei cere scuze, cu atât mai mult nu vrei să calci pe greblă.

Rezum, încercați să nu folosiți scuza pentru a vă spăla de păcate, dacă vă cereți scuze des, înseamnă că des greșiți. Lăsați scuzele, concentrați-vă pe fapte.

~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~

Despre oameni care se tem să dea greș

cojonesnu-mi plac oamenii care se tem să greșească.

mi-am promis să critic mai puțin. e acel puțin care mi-l permit.

– Ce fac oamenii care sunt obsedați să nu greșească?
– Ei nu-și asumă responsabilități. Stau sebe’v’staronke și îl fac pe niznaiu.

– De ce acești oameni încearcă din răsputeri să nu dea greș?
– Fiindcă le pasă prea mult de părerea celor cu “opinie”. Se tem să se pozorască. Și bravo, ei nu se pozorăsc indeed.

– Cum funcționează asta în viață?
– Lucrezi cu o agenție sau coleg, sau whatever .. întrebi “când va fi gata?”. Niciodată nu vei primit un răspuns concret! Niciodată?
– De ce?
– Pentru că ei se tem ca șoricandrii că nu vor îndeplini termenii.
– De ce?
– Fiindcă nu au încredere în propriile puteri. Fiindcă nu au încredere în echipa cu care lucrează. Fiindcă nu au Cojones!
– Cum să lucrezi cu așa oameni?
– Da hren ee znaet..

Cu așa oameni nu e interesant nici să lucrezi, nici să prieteneși, nici să trăiești.

Prefer să am împrejur din cei care zic “Da, am să fac atunci.” și să falimenteze de vreo două ori. Important să se reducă la aceste două ori; nimănui nu-i plac loserii sau guralivii – altă extremă. Eu nu reușesc permanent să-mi țin Cuvântul, fiindcă trăiesc într-o lume de circumstanțe. Dar asta nu mă face să mă refuz de al oferi. Dimpotrivă, mă gândesc de 10 ori înainte de a promite cuiva ceva. Iar dacă am promis, rup coarnele dracului, dar să fie cum ne-am înțeles. Investesc mult în “cuvântul meu”, mi se pare cel mai de preț lucru pe care îl am.

Patetic vorbind, acești oameni nu vor să riște, nu vor să ridice capul, au să pășească doar pe urma altuia, unde știu că e uscat și Stabil, și pământul nu fuge de sub picioare.

Cu așa oameni e greu să formezi o familie. Fiindcă pentru ei orice ceartă e sfârșitul lumii, relația lor a dat greș! Cum așa?! Oamenii sunt două ființe vii, care gândesc diferit și faptul că ei se plac și trăiesc împreună nu-i face complice la orice idee sau acțiune. Succesul vine acolo unde conflictul este iertat și lecția învățată, nu ocolit cu noduri în gât.

—
Mergând pe stradă, am înțeles utopic că de fapt greșelile sunt o comoară mare pe care o am în această viață și lor le datorez foarte multe realizări.