Nu sunt adeptul rezoluțiilor a la “în anul nou las fumatul”, devenite la modă de curând. Sau poate “de curând” zice fiecare generație nouă. Exact așa cum nu sunt de acord cu bonusarea anuală, în business terms. Primești targetele, le setezi ca obiective, dar cu rutina și avalanșa de sarcini auxiliare, îți bagi piciorul și faci ce trebuie Azi!
Prefer să adaptez rezoluții zilnice, săptămânale, maxim lunare. E mai simplu să trackuești totul, plus obții rezultate mici repede, care te țin motivat. Nu înseamnă că este nevoie să lași fumatul într-o lună, simplu rezoluția ar trebui să sune ceva de genul: “fumez cu 1 țigară mai puțin fiecare săptămână” sau “reduc bugetul alocat cu 20{6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1} fiecare 30 zile”.
Sunt sigur că unii din voi au foi A4 pe peretele din dormitor sau boardul mesei din oficiu, cu liste “To do”. Să încerc să ghicesc unele din ele:
1. să slăbesc cu 10 kilograme
2. să călătoresc mai mult
3. să citesc 20 cărți în acest an
4. să merg mai mult pe jos
5. să beau minim 2l de apă pe zi
6. să-mi schimb locul de muncă
apoi, sper că nu aveți din astea:
1. să mă căsătoresc
2. să plec din țara asta borâtă
3. să-mi cumpăr încă o sută de fulare colorate
și bucuros aș fi dacă apar din astea:
1. să nu mai fiu așa bâdlă
2. să zamacesc narcisistul din mine
3. să zâmbesc minim unui om străin pe zi
4. la fel când sunt călcat pe picior în transport
5. să nu mă uit mai des de o dată pe săptămână la știri, de dorit deloc.
6. să nu mă enervez ever
—-
Cu toată critica față de rezoluții, îmi plutește una în cap de vreo lună.
Anul ăsta – începutul deja sună tâmpit – vreau să scap de frustrare. Frustrare nu în sensul corect a cuvântului, ce îl găsim în DEX. Frustrare în sensul – rușine de pe urma unor fapte neutre sau cu bune intenții.
Acest sentiment mi se pare cel mai tâmpit care îl poți trăi în viață. Nu am de gând să mai fiu “frustrat” când:
– întind cuiva mâna pentru salutare, dar nu sunt observat.
– nu dau bani la cerșetori, fie că au fotografii cu copii în mână, fie că le lipsește un picior.
– am încercat 5 perechi de blugi, dar am plecat fără cumpărături.
– când ofer o floare, iar ea face față speriată fiindcă “are pe cineva” sau nu a mai primit flori de ani.
– când spun cuiva adevărul în față.
– când cer un salariu mai mare.
– când zic că nu vreau să vin acasă.
– când nu mai caut scuze.
– când pun o întrebare la care toți știu răspunsul
– când mă dezamăgesc în cineva
– când nu știu
– când vreau
– când acționez mai repede decât alții
– refuz să mai beau alcool la masă
– refuz un fum
– refuz oameni
– refuz activități “interesante”
– când spun că nu am timp “și pentru asta”
– când refuz un vendor
– când spun că nu voi sta forever
– nu vreau să împrumut bani
– când închid telefonul, șterg din friends și skype.
– când vorbesc româna între ruși în vârstă
– când spun Iubesc, știind că îndărăt va veni doar un smile
Scriindu-le, imediat mi se pare că toate sună banal, chiar stupid, poate copilăresc, dar în viață aceste situații sunt mai încăpăținate, tocmai de asta am decis să le exteriorizez.
*Problema frustrării este că aceasta omoară inițiativa în om. Devii reacția la acțiunea altora. Însă indiferent de numărul eșecurilor, eu îmi rezerv dreptul de a încerca mereu, necondiționat, fără resemnări. Karma e karma, eu sunt eu. Dacă fac parte din Karma, atunci o pot influența.