”Arta de a iubi” – post impresii

arta de a iubiCa și majoritatea cărților pe care le-am citit, acest “ghid” în arta de a iubi, scris de Erich Fromm, mi-a fost recomandat; într-o noapte, după lungi discuții despre dragoste, cucerire, romantism copilăresc [există altul?] și regulile “jocului”.

Am lăsat “Musashi” într-o parte, fiindcă îmi place prea mult și nu sunt gata să descopăr ultimele pagini, dar și din cauza curiozității pe care mi l-a trezit titlul noii recomandări.

Cartea se citește ușor, e captivantă, dar limbajul folosit este unul sec. Autorul este psihanalist, de aici și explicația. Dar scrie bine, am să citesc și alte opere de-ale-sale.

Prima pagină începe așa – “Lectura acestei cărți va dezamăgi pe toți cei care se așteaptă la o simplă instruire în arta de a iubi.” Autorul totuși oferă o instruire, și una consolidată; însă are dreptate că nu este deloc simplă. Majoritatea, adică foarte mulți, adică aproape toți – nu sunt în stare de actul iubirii descris în text.

Erich Fromm, a ridicat actul de a iubi la standarde foarte înalte. El a îngustat mult spectrul tipurilor de iubire; ca un Pomicultor [urât cuvânt] ce curăță un copac de crengi vii, verzi, dar care, el știe, că sunt inutile, mai mult – dăunătoare! Autorul vine să purifice actul iubirii, înlăturând multe pseudo-iubiri acceptate de societatea contemporană. Descrie cu amănuntul   “iubirea frățească”, “..maternă”, “..erotică”, “..de sine”, “.. de Dumnezeu”. Apropo, se menționează clar că cel care nu se iubește pe sine, nu are încredere în sine [a nu se încurca cu narcisismul] nu posedă capacitatea de a iubi nici în cuplu. La fel, cei care nu pot iubi pe toți împrejur, nu se pot iubi pe sine ș.a.m.d.

Lectura este împărțită în două segmente mai importante – “Teoria iubirii” și “Practica iubirii”.

Teoria iubirii

Se pornește de la “geneză”, cea mai profundă nevoie a omului, este cea de a depăși izolarea. Dea lungul istoriei, societățile au recurs la diferite soluții; autorul enumerând și descriind în parte fiecare din ele, ajunge și la cea mai completă soluție – izolarea poate fi depășită prin realizarea uniunii interpersonale, a fuziunii cu o altă persoană, în iubire.

Iubirea este o activitate, un act de dăruire, ce se bazează pe mai multe elemente: grijă, responsabilitaterespect și cunoaștere. 

“..iubirea înseamnă uniune cu condiția păstrării propriei integrități, a propriei individualități.. În iubire, apare paradoxul că două ființe devin una și rămân totuși două.”

Practica iubirii

În practica iubirii, Erich Fromm pornește de la câteva elemente fundamentale care sunt necesare în stăpânirea oricărei arte, și anume: disciplina, concentrarea, răbdarea și preocuparea majoră. Concentrarea și răbdarea sunt două practici greu de obținut în condițiile societății noastre. Toate mecanismele sunt construite invers. La serviciu trebuie să fim multitasking, avem la dispoziție mașinării care fac totul să se miște, să se producă mai repede. Fiecare secundă este contorizată. Când mâncăm – privim televizorul, când discutăm – ne uităm în smartphone, când facem sex – ne gândim cu ce ne îmbrăcăm  mâine, când așteptăm – planificăm ce să mâncăm azi seara. Gândiți-vă, când a fost ultima oară când v-ați oprit și pentru zece minute nu ați făcut nimic. De exemplu simplu să te așezi și să stai, concentrat la nimic, gonit de nimeni. În general ați trăit așa momente? Această fobie permanent de a ne simți ocupați vine de la aceeași frică de izolare, singurătate. Căutăm să fim utili, eficienți, productivi.

“În mod paradoxal, capacitatea de a fi singur este condiția capacității de a iubi”.

Cartea se încheie cu încă trei condiții/atitudini obligatorii: credințacuraju și activitatea.  “..Iubirea este o activitate; dacă iubesc sunt într-o stare de continuă preocupare activă pentru persoana iubită, și nu numai pentru persoana iubită.”.

Nu sunt sigur că stimatul E. Fromm a dat un titlu potrivit operei sale. Eu aș numi-o mai degrabă “Arta de a fi om”. Dânsul de la început până la urmă ne îndeamnă cum să trăim corect, ce e bine să căutăm în viață, care sunt mijloacele și procedeele potrivite pentru aceasta. Pentru a ajunge a iubi, este nevoie să ne perfecționăm mult ca ființe umane. Să tăiem, adăugăm și modelăm ca într-o sculptură. Și am puternica convingere că odată ajunși acolo iubirea de care povestește autorul va veni de la sine.

Artele marțiale m-au învățat să nu caut victorie în toate, ca să o obțin în puține. Sună paradoxal, dar așa cum nu asta e subiectul, nu mă voi adânci. Chiar dacă actul iubirii a fost ridicat la un standard aproape intangibil în cele 100 de pagini, contează tendința, calea spre acesta. [când vorbesc despre standardele impuse de scriitor, nu o fac cu urmă de acuzație, dânsul simplu a dezvăluit, nu a inventat] Dacă după citirea cărții o să reușiți să deveniți mai răbdători sau să vă iubiți colegii de lucru, sau să ascultați sincer în fiecare seară iubita, să vă puteți concentra la un singur lucru, să tăceți două ore, să mergeți pe jos fără a asculta muzică, să dăruiți fără a aștepta mulțumiri, să zâmbiți la străini, să să să să să să să să … atunci Erich Fromm a obținut încă o victorie și voi tot.

Dacă ar fi să fac o analogie, această carte e un fel de ”Alchimistul” a lui Coelho, pur și simplu trebuie citită, un ghid în arta de a trăi.

scriu noaptea, public ziua, deci noapte bună, vă iubesc.
Love Andrei.

Dragostea – sentiment al unicităţii…

recent am început să citesc o carte ce se numeşte “Sexualitatea din perspectiva Bibiliei”, discutam cu colegii de la serviciu un capitol intitulat “De ce a inventat Dumnezeu sexul?”. Nu cred că a avut mare legătură cu discuţia, dar o colegă mi-a transmis o povestire despre părerea ucenicului unui monah shaolin referitor la Dragoste. Am decis să-l traduc în română (fiindcă era în rusă şi fiindcă l-am considerat înteresant). Deci:

Aici, la o întîlnire cu un ucenic al unui monah shaolin, o tipă drăguţă, adeptă a “unicii jumătăţi”, a întrebat despre dragoste. Şi iată povestirea răspunsului acestui ucenic (punctul de vedere al lui Zen despre dragoste) :

Dragostea – e un sentiment al unicităţii. De fapt, suntem uniţi cu toată lumea înconjurătoare. Dar mulţi oameni nu simt că natura lor este aceeaşi ca şi cea a unei mese, a unui monitor. De fapt, noi suntem uniţi cu orice fiinţă, cu orice atom al Universului.

Dar această unitate, această dragoste poate fi simţită departe nu de fiecare. Să iubeşti pe toţi le este dat doar sfinţilor. Unui om simplu, petrecîndu-şi timpul în Sansara, îi este bine dacă reuşeşte să iubească măcar un alt om. O bună parte a omenirii nu este capabilă nici de aceasta, în dragostea lor persistă prea mult egoism.

A iubi înseamnă a te dizolva totalmente în obiectul dragostei tale. Dacă iubeşti un alt om, tu nu mai exişti, tu te dedici totalmente acestei persoane. Dacă iubeşti muzica, tu nu mai exişti, există doar muzica. De ce mişcările maeştrilor wushu sunt atît de armonioase – pentru că ele sunt sincere, mişcările lor nu conţin nimic din al său ego, ei nu sunt, este o singură mişcare, o singură formă…

Dragostea multor oameni – nu este dragoste, este o obişnuinţă. Voi doar aţi găsit în alt om aceea, cu ce v-aţi deprins. Fie asta sex, bani, tendinţa către maternitate, … . Asta nu e dragoste, asta e egoism. Voi simplu obţineţi ceea, de ce aveţi nevoie, fără a atrage atenţia asupra necesităţilor partenerului vostru. Ce fel de dragoste e asta?

Oamenii trăiesc în familii din deprindere, legaţi de obişnuinţele lor, nici vorbă despre dragoste nu poate fi.

Cînd iubeşti ceva într-un om, acest “ceva” nu este veşnic, el se poate schimba. Voi iubiţi cum el cîntă – el nu mai cîntă. Voi iubiţi cum el dansează – el nu mai dansează.

Sentimentele omeneşti nu sunt statornice. Ele se contrazic prin opozitivitatea lor, rotindu-se într-un cerc. Dragostea se schimbă cu ura, ura devine dragoste. Nu există aşa sentiment “dragoste”, este dragoste – ură. Este la fel ca şi moneda cu două feţe. Dacă voi iubiţi pe cineva foarte tare, mai devreme sau mai tîrziu o să-l urîţi. Dacă urîţi, mai devreme sau mai tîrziu o să iubiţi.

Însă dacă o să gasiţi în cineva ceva statornic, acest statornic va fi Dumnezeul. Fiindcă Dumnezeul e unicul veşnic, statornic. Iubiţi în alt om toată lumea. Iubiţi un barbat – iubiţi în acest bărbat toţi bărbaţii lumii. Iubiţi o femeie – iubiţi în această femeie toate femeile lumii. În fiecare om este reflexiunea oricărei particele ale lumii. O să iubiţi toată lumea prin acest om.

—————————————————————————————————————————————————————————————————————————————–

nu pot sa nu fiu de acord cu aceste cuvinte, dar am precizări. Cred că şi adevărul poate fi diferit pentru diferiţi. Probabil diferenţa între conceptele noastre şi ale lor este determinată de alegerea pe care o facem. De aici vine şi neputinţa de a atinge acel apogeu al dragostei expus de ucenicul shaolin. Cred că majoritatea din noi credem şi vrem să iubim doar o persoană, să avem doar o familie.

Cred, dacă vom iubi cu adevarat totul ce ne înconjoară, prin prisma oricărui obiect, ocupaţii sau a unei persoane, atunci vom iubi cu adevărat pe Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este Totul. Sună ca nişte estimări matematice…