Nu spun că toţi au momente din astea, urăsc generalizarea şi încerc să lupt cu ea, începînd cu mine.
Am momente cînd mă pierd în spaţiu şi timp. Nu ştiu de ce sunt, de ce sunt pe pămînt, ce pot face pentru mine sau pentru alţi oameni. Le trebuie la oameni ceea ce le pot da? Ce le pot da eu? Ce îmi trebuie mie? Aici am un răspuns la care revin în aşa momente – să fiu fericit. Cum să fiu fericit? Să fiu fericit prin a face ceva pentru mine sau a face ceva pentru restul, sau ambele? Ce să fac? Şi iar se începe. „Fericirea” nu ma ajutat, e un mod de viaţă, nu destinaţie. Cum să ajungo Acolo?
Totul începe simplu: batzz şi nu mai ştiu ce să fac. Mai complicat e la serviciu, fiindcă simt responsabilitate pentru fiecare minut petrecut. Mi se întîmplă cam o dată la o lună şi jumate.
Am diferite metode pentru a reveni pe şine. De fapt am nevoie de inspiraţie, de motivaţie. Muzica în aceste momente mă sustrage, o pot asculta doar cînd sunt liniştit şi în proces de lucru [deja]. Pot să încep cu citirea diferitor articole de specialitate sau altele – găsite în Twitter, Flipboard, Stumbleupon, Google Reader, etc. Îmi ajută, dar puţin.
Uneori simplu încerc să mă forţez, să-mi focusez atenţia. Încep de la cel mai simplu şi banal: cu ce mă ocup eu? care-mi sunt responsabilităţile? Mă ajută mult pixul şi hîrtia. În aceste momente, lucrul fizic îmi oferă claritate pe care o pot pipăi. „Scriu jos” [mot a mot din engleză] într-o coloană cu mult spaţiu între rînduri: Banner web, Mentenanţă situri, Social Media, [proiecte noi care nu le pot divulga yet], Others [tot ce nu poate fi categorisit]. Apoi creez arbori care cresc de la prima coloană spre dreapta foii. Aşa apar contracte noi care trebuie semnate, pagini design – aprobate, rapoarte statistice – scrise, articole ce trebuie postate, reportaje video de filmat, bannere vechi de scos din circulaţie, etc. Astea le mai împart în mici arbori ş.a.m.d. Cînd termin citesc de sus în jos şi le îndeplinesc. Poate dura săptămîni. Odată îndeplinită o sarcină o „tai” cu pixul. Pînă cînd tai o pagina întreagă de task -uri e posibil să apară alta nouă.
Însă uneori nici asta nu mă ajută, mă uit ca boul la foaia albă şi nu vreau să mă apuc de nimic. Problema este că 2/3 din lucrul meu constă din sarcini ce nu vin de sus, dreapta sau stîngă. Nu am o listă care să o iau în mînă şi să încep a îndeplini punctu cu punct. Majoritatea sarcinilor care le îndeplinesc mi le pun desinestătător. Plănuiesc, îndeplinesc, monitorizez rezultatele, introduc modificări, cer ajutor la agenţii, etc. […]
Fiind parte din Natură, încerc să revin „back to roots”. Ies afară. Unica natură care mi-a rămas sunt nişte copaci şi „gazonul ” din părculeţ. Mă uit la vîrfurile arborilor şi văd cum plutesc norii. Privesc în depărtare şi încerc să mă eliberez de toate gîndurile şi nevoile. Golindu-mă de tot ce a început să mă preseze, fac loc pentru idei noi, pentru împrospătarea celor vechi. Îmi aerisesc creerul. „Of m-am blocat, ce am vrut să scriu? Acuş, mă uit pe fereastră spre coroanele verzi care 20 min în urmă le cercetam afară, în speranţă să-mi şoptească ceva”.
Dimineaţa am fost cutremurat de ştirea moarţii lui Steave Jobs.
Oare cum aşa oameni ca el sau alţii îşi găsesc inspiraţia să facă lucruri măreţe? Ieşea Steve în fiecare zi să se uite la copaci. Nu cred. De asta eu niciodată [nu spune niciodată] nu voi proiecta un iPad, iar el nu va face ceva din lucrurile care eu le-am făcut sau le voi face.
Mi-aş dori şi un lac alături sau izvor. Apoi, dacă le aranjez pe toate la locul său, e posibil să mai “merg” 1-2 luni fără a mă opri, fără a întoare capul înapoi – am făcut bine? şi înainte – acum ce să fac?
Sfîrşit.
Notă: nu verific greşelile ortografice, e o chestie de etică pentru mine şi acum nu am chef de ea.
