Muzica vs. liniștea

Am o relație stranie cu muzica. Îmi place. Îmi place mult. Îmi place tare. Dar, se pare că nu am ocazii pentru ea… sau ce naiba?

Cel mai mult timp neutilizabil îl am când mă deplasez: merg la lucru, de la lucru, la masă, la un notar etc. În rest, când sunt liber – sunt ocupat. Sunt acasă și mănânc, ne uităm la un film, înot, citesc, ieșim în oraș etc.

Dar muzica îmi place mult.

Acum, aș putea asculta muzică când merg cu troleibuzul spre birou sau când merg pe stradă spre o destinație relativ scurtă 1-5km. Sau aș putea asculta muzică când ciclez, ce uneori o fac. Eu, chiar am permanent căști la mine, fiindcă nu-mi place să vorbesc la telefon fără ele, îmi ocupă o mână. Am și ce asculta, câteva aplicații bune și 5Gb internet mobil. De multe ori, chiar pornesc muzica, dar o opresc peste 10-15 minute. Cauze sau scuze văd două și poate nici una integral adevărată.Muzica vs. linistea

Rar petrec timpul pe stradă sau în transport public. 90{6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1} mă aflu acasă, la birou sau între alți pereți. Respectiv, când sunt pe stradă sunt flămând de sunete străine, naturale: păsări, iarbă, transport, vorba oamenilor, vânt, pași, uși etc. Ele fac să mă simt parte a acestei lumi; o trăiesc și eu odată ce simt că mă înconjoară. Orașul e poluat sonor, dar oricum e viu. La țară e mai bine.

Altă cauză – când nu-s în vacanță, acea perioadă de timp în afară de 28 zile pe an, Continue reading “Muzica vs. liniștea”

Stresul e stresant

keepcalmCând a fost prima oară în care ați auzit de ”stres”? Eu probabil undeva în perioada liceului, anii 2000. Timpul trecerea și tot mai multe voci pronunțau acest cuvânt. La micile ecrane (atunci mai erau relativ mici) prezentatorii povesteau despre noi studii, părinții preluau termenul în discuțiile familiale, iar copiii în clase îi imitau pe cei maturi ”of, sunt așa stresat azi”. Dar cea mai mare importanță stresului i s-a acordat după ce acesta a început a fi asociat cu decesurile.

Stresul a ajuns să fie discutat în raport cu examenele de Bacalaureat, cu lucrul în birou, cu criza mondială, cu divorțurile, concedierile.

Între timp, a devenit atât de common use că este înserat unde trebuie și unde nu trebuie: “of, așa m-a stresat azi șeful cu o sarcină noua”. Serios?! Stai acasă, că e periculos la lucru. Continue reading “Stresul e stresant”

Unde se ascunde inspiraţia.

Nu spun că toţi au momente din astea, urăsc generalizarea şi încerc să lupt cu ea, începînd cu mine.

Am momente cînd mă pierd în spaţiu şi timp. Nu ştiu de ce sunt, de ce sunt pe pămînt, ce pot face pentru mine sau pentru alţi oameni. Le trebuie la oameni ceea ce le pot da? Ce le pot da eu? Ce îmi trebuie mie? Aici am un răspuns la care revin în aşa momente – să fiu fericit. Cum să fiu fericit? Să fiu fericit prin a face ceva pentru mine sau a face ceva pentru restul, sau ambele? Ce să fac? Şi iar se începe. „Fericirea” nu ma ajutat, e un mod de viaţă, nu destinaţie. Cum să ajungo Acolo?

Totul începe simplu: batzz şi nu mai ştiu ce să fac. Mai complicat e la serviciu, fiindcă simt responsabilitate pentru fiecare minut petrecut. Mi se întîmplă cam o dată la o lună şi jumate.

Am diferite metode pentru a reveni pe şine. De fapt am nevoie de inspiraţie, de motivaţie. Muzica în aceste momente mă sustrage, o pot asculta doar cînd sunt liniştit şi în proces de lucru [deja]. Pot să încep cu citirea diferitor articole de specialitate sau altele – găsite în Twitter, Flipboard, Stumbleupon, Google Reader, etc. Îmi ajută, dar puţin.

Uneori simplu încerc să mă forţez, să-mi focusez atenţia. Încep de la cel mai simplu şi banal: cu ce mă ocup eu? care-mi sunt responsabilităţile? Mă ajută mult pixul şi hîrtia. În aceste momente, lucrul fizic îmi oferă claritate pe care o pot pipăi. „Scriu jos” [mot a mot din engleză] într-o coloană cu mult spaţiu între rînduri: Banner web, Mentenanţă situri, Social Media, [proiecte noi care nu le pot divulga yet], Others [tot ce nu poate fi categorisit]. Apoi creez arbori care cresc de la prima coloană spre dreapta foii. Aşa apar contracte noi care trebuie semnate, pagini design – aprobate, rapoarte statistice – scrise, articole ce trebuie postate, reportaje video de filmat, bannere vechi de scos din circulaţie, etc. Astea le mai împart în mici arbori ş.a.m.d. Cînd termin citesc de sus în jos şi le îndeplinesc. Poate dura săptămîni. Odată îndeplinită o sarcină o „tai” cu pixul. Pînă cînd tai o pagina întreagă de task -uri e posibil să apară alta nouă.

Însă uneori nici asta nu mă ajută, mă uit ca boul la foaia albă şi nu vreau să mă apuc de nimic. Problema este că 2/3 din lucrul meu constă din sarcini ce nu vin de sus, dreapta sau stîngă. Nu am o listă care să o iau în mînă şi să încep a îndeplini punctu cu punct. Majoritatea sarcinilor care le îndeplinesc mi le pun desinestătător. Plănuiesc, îndeplinesc, monitorizez rezultatele, introduc modificări, cer ajutor la agenţii, etc. […]

Fiind parte din Natură, încerc să revin „back to roots”. Ies afară. Unica natură care mi-a rămas sunt nişte copaci şi „gazonul ” din părculeţ. Mă uit la vîrfurile arborilor şi văd cum plutesc norii. Privesc în depărtare şi încerc să mă eliberez de toate gîndurile şi nevoile. Golindu-mă de tot ce a început să mă preseze, fac loc pentru idei noi, pentru împrospătarea celor vechi. Îmi aerisesc creerul. „Of m-am blocat, ce am vrut să scriu? Acuş, mă uit pe fereastră spre coroanele verzi care 20 min în urmă le cercetam afară, în speranţă să-mi şoptească ceva”.

Dimineaţa am fost cutremurat de ştirea moarţii lui Steave Jobs.

Oare cum aşa oameni ca el sau alţii îşi găsesc inspiraţia să facă lucruri măreţe? Ieşea Steve în fiecare zi să se uite la copaci. Nu cred. De asta eu niciodată [nu spune niciodată] nu voi proiecta un iPad, iar el nu va face ceva din lucrurile care eu le-am făcut sau le voi face.

Mi-aş dori şi un lac alături sau izvor. Apoi, dacă le aranjez pe toate la locul său, e posibil să mai “merg” 1-2 luni fără a mă opri, fără a întoare capul înapoi – am făcut bine? şi înainte – acum ce să fac?

Sfîrşit.

Notă: nu verific greşelile ortografice, e o chestie de etică pentru mine şi acum nu am chef de ea.