recent am început să citesc o carte ce se numeşte “Sexualitatea din perspectiva Bibiliei”, discutam cu colegii de la serviciu un capitol intitulat “De ce a inventat Dumnezeu sexul?”. Nu cred că a avut mare legătură cu discuţia, dar o colegă mi-a transmis o povestire despre părerea ucenicului unui monah shaolin referitor la Dragoste. Am decis să-l traduc în română (fiindcă era în rusă şi fiindcă l-am considerat înteresant). Deci:
Aici, la o întîlnire cu un ucenic al unui monah shaolin, o tipă drăguţă, adeptă a “unicii jumătăţi”, a întrebat despre dragoste. Şi iată povestirea răspunsului acestui ucenic (punctul de vedere al lui Zen despre dragoste) :
Dragostea – e un sentiment al unicităţii. De fapt, suntem uniţi cu toată lumea înconjurătoare. Dar mulţi oameni nu simt că natura lor este aceeaşi ca şi cea a unei mese, a unui monitor. De fapt, noi suntem uniţi cu orice fiinţă, cu orice atom al Universului.
Dar această unitate, această dragoste poate fi simţită departe nu de fiecare. Să iubeşti pe toţi le este dat doar sfinţilor. Unui om simplu, petrecîndu-şi timpul în Sansara, îi este bine dacă reuşeşte să iubească măcar un alt om. O bună parte a omenirii nu este capabilă nici de aceasta, în dragostea lor persistă prea mult egoism.
A iubi înseamnă a te dizolva totalmente în obiectul dragostei tale. Dacă iubeşti un alt om, tu nu mai exişti, tu te dedici totalmente acestei persoane. Dacă iubeşti muzica, tu nu mai exişti, există doar muzica. De ce mişcările maeştrilor wushu sunt atît de armonioase – pentru că ele sunt sincere, mişcările lor nu conţin nimic din al său ego, ei nu sunt, este o singură mişcare, o singură formă…
Dragostea multor oameni – nu este dragoste, este o obişnuinţă. Voi doar aţi găsit în alt om aceea, cu ce v-aţi deprins. Fie asta sex, bani, tendinţa către maternitate, … . Asta nu e dragoste, asta e egoism. Voi simplu obţineţi ceea, de ce aveţi nevoie, fără a atrage atenţia asupra necesităţilor partenerului vostru. Ce fel de dragoste e asta?
Oamenii trăiesc în familii din deprindere, legaţi de obişnuinţele lor, nici vorbă despre dragoste nu poate fi.
Cînd iubeşti ceva într-un om, acest “ceva” nu este veşnic, el se poate schimba. Voi iubiţi cum el cîntă – el nu mai cîntă. Voi iubiţi cum el dansează – el nu mai dansează.
Sentimentele omeneşti nu sunt statornice. Ele se contrazic prin opozitivitatea lor, rotindu-se într-un cerc. Dragostea se schimbă cu ura, ura devine dragoste. Nu există aşa sentiment “dragoste”, este dragoste – ură. Este la fel ca şi moneda cu două feţe. Dacă voi iubiţi pe cineva foarte tare, mai devreme sau mai tîrziu o să-l urîţi. Dacă urîţi, mai devreme sau mai tîrziu o să iubiţi.
Însă dacă o să gasiţi în cineva ceva statornic, acest statornic va fi Dumnezeul. Fiindcă Dumnezeul e unicul veşnic, statornic. Iubiţi în alt om toată lumea. Iubiţi un barbat – iubiţi în acest bărbat toţi bărbaţii lumii. Iubiţi o femeie – iubiţi în această femeie toate femeile lumii. În fiecare om este reflexiunea oricărei particele ale lumii. O să iubiţi toată lumea prin acest om.
—————————————————————————————————————————————————————————————————————————————–
nu pot sa nu fiu de acord cu aceste cuvinte, dar am precizări. Cred că şi adevărul poate fi diferit pentru diferiţi. Probabil diferenţa între conceptele noastre şi ale lor este determinată de alegerea pe care o facem. De aici vine şi neputinţa de a atinge acel apogeu al dragostei expus de ucenicul shaolin. Cred că majoritatea din noi credem şi vrem să iubim doar o persoană, să avem doar o familie.
Cred, dacă vom iubi cu adevarat totul ce ne înconjoară, prin prisma oricărui obiect, ocupaţii sau a unei persoane, atunci vom iubi cu adevărat pe Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este Totul. Sună ca nişte estimări matematice…