Tag: sua

partea întâi / partea a doua

Cum te poate ajuta în viața personală sau carieră: spălatul vaselor, gătitul bucatelor, deservirea clienților?

Nimic nu se produce din nimic. Totul e consecința trecutului.

Chiar dacă istoria povestită e lungușoară, lista celor învățate nu va fi la fel. Mereu am fost în căutarea surselor, nu a mijloacelor sau a rezultatelor. Deprinderile create în state, mă urmăresc pretutindeni, când gândesc sau realizez ceva – nu contează în birou sau acasă, în relația cu alți oameni sau cu mine.

Am să încep cu cel mai simplu și cu cel mai mic impact – am învățat să vorbesc engleza. Am studiat-o și la școală și la universitate, dar nu puteam formula coerent mai mult de 7 propoziții la rând. Era doar vina mea, trebuia să învăț mai mult. În fine, peste vreo 2 luni, vorbeam fluent, nu foarte bine, dar nu mai făceam pauze între propoziții. Engleza a prins bine în CVuri. Ambele companii la care am lucrat ulterior, sunt internaționale, limba străină nu era o bifă pe hârtie, trebuia să pot comunica cu parteneri și colegi.

Organizarea – când veneam la șase în restaurant, totul era cu picioarele în sus. Sute de de vase murdare, podeaua gunoiște, strașnic. Șeful lucra noaptea, și nu-și bătea capul să strângă. Cum veneam eu, el fugea la culcare. Multe ori nici nu mă aștepta, lăsa restaurantul gol. Se întâmpla să văd oameni, care nedumeriți așteptau la masă, să-i deservească cineva. Primele zile, când mă apucam să fac curat, le luam pe toate la rând. Parcă ar suna corect, nu-i așa? Îmi era greață și dura o veșnicie. Luam o farfurie, o curățam, o spălam, o clăteam, o puneam la loc. Sute de ori. Până într-o dimineață când șefu a rămas cu mine, și m-a învățat cum se face, era foarte indignat de ineficiența mea. Mai întâi se apuca de un fel de farfurii, le strângea de pe unde erau, le curățea, le punea una peste alta, ca să ocupe mai puțin loc. Diferite farfurii, au diferite forme, dacă nu lucrezi cu un singur set, dar le ei pe toate la rând, nu poți elibera spațiu dimprejur, fiindcă nu le poți băga una în alta. Nu le spăla, se apuca de alt fel de farfurii, coșuri, căni, etc. Localul deja arăta mai bine, cu câteva turnuri de vase murdare după tejghea, dar spațios. Apoi trecea la spălat, etc.

Ochii sperie, mâinile bucură. Mai ales dacă știi cum să le folosești.

În fiecare zi mă întâlnesc cu haos, din ăsta. Cel mai simplu – inboxul de la mail. Mai ales după o mică vacanță e mega încărcat. Nu începi să le citești/rezolvi pe toate la rând. Grupezi, citești, rezolvi.

În principiu, am învățat să privesc lucrurile calm, știu că acolo unde e mult și sperie, defapt e neorganizat. Fir cu fir, și totul devine mic, frumușel, gata de a fi spălat, încărcat, călcat, mâncat, bătut, rezolvat, asamblat.

Prioritizare – la bucătărie nu funcționează legea – primul venit primul servit. Hai să o luăm simplu, vin 4 comenzi odată: ochiuri prăjite (3min), steak (20min), pește prăjit (10 min), french fries (5 min). Nu te apuci de ouă (nu în sensul direct a cuvântului), dar de steak. Îl tai, pui pe grill (în localul nostru nu erau bucăți înghețate de carne, aveam un mușchi mare proaspăt marinat, din care tăiam felii la fiecare comandă, e o artă și asta – să tai o felie dreaptă, fără zigzaguri). Apoi nu te apuci de pește, chiar dacă durează mai mult decât restul, peștele mai greu se pregătește pentru gătit, trebuie curățit, etc., nu vreai omul care a comandat cartofi să aștepte prea mult, el se așteaptă să-i primească repede, fiindcă știe că se gătesc ușor. Deci arunci cartofii în ulei fiert, spargi ouă în tigaie, scoți peștele, tai, pui ulei pe grill și la prăjit cu el, întorci steakul, întorci ouăle, condimentezi peștele, amesteci cartofii, întorci ouăle și le pui pe farfurie, verifici steakul, scoți cartofii, întorci peștele, și tot așa până dai câte o comandă la chelner. În timpul cât gătești, permanent vin comenzi noi. Și o comandă de fapt nu e compusă dintr-un singur fel cum e în exemplu, trebuie să prioritizezți intern în comandă, extern cu alte comenzi, ș.a.m.d.

Când alegi, sunt două criterii – importanța și durată (sau urgența).

Ai sarcini de la manageri, rugăminți de la colegi, proiecte proprii. Vii în oficiu, de ce te apuci? Ai viața proprie, familie, hobby, rude, accidente, la care acorzi atenție?

Organizezi, prioritizezi. E cel mai util ce am prins.

Am mai învățat să mă pricep în oameni și să pot “comunica” cu ei. Vedeți voi, unde am lucrat eu, nu am să spun că e așa în general în State, dacă nu stai drept și nu spui în față ce crezi, ai belit-o. Ești nimeni, și cu tine se poartă respectiv. Plus sunt mulți care vorbesc aiurea sau fac aiurea, cu cât mai devreme îi recunoști, cu atât mai bine.

Am învățat să rabd, să ascult, să zic în față, să ridic vocea, să acționez, să aștept, să influențez, să mă las influențat, să trântesc în pământ când omul nu înțelege din multe cuvinte, au fost și din astea, cu părere de rău.

Acum amintiți-vă, ce va făcut pe voi mai buni?

partea întâi

Cam într-o lună de timp, am fost avansat la BigBoy, împreună cu prietenul meu, de la postul de dishwasher, la ajutor de bucătar. În principiu făceam burgere, sandwichuri, și tot ce ruga bucătarul. Nu țin minte dacă am primit mărire de salariu, dar credeți-mă, nu conta! Eram atât de încântat să părăsesc sauna aia în care spălam vasele. Da, foloseam mașină, dar înainte de a fi plasate acolo vasele trebuiau curățite, stropite. Lucram continuu cu detergent, care și asfaltul l-ar face alb. Pielea de pe mâini îmi era distrusă. Aveam fisuri până la sânge. Opt ore la primul lucru, apoi opt la al 2-lea, în apă fierbinte, apă rece, detergent. Zi de zi, nonstop. Vă spun un secret – când speli mii de farfurii, mai ales furculițe, cuțite, mănușile de cauciuc nehrina nu ajută!! În primul rând, în câteva ore, maxim o zi, oricât de calitative – se rup, se sparg de vârfurile ascuțite ale tacâmurilor. Apa cu tot cu detergent intră înăuntru. Cam în 2 săptămâni am înțeles că e mai bine fără ele. Aici vine – al doilea rând – nu prea ai timp să le scoți, respectiv mâinile, chiar dacă încă nu ude de apă, sunt veșnic transpirate, pielea nu respiră, nu se usucă. Le-am aruncat și nu am mai cumpărat altă pereche. Așa cel puțin, în mici pauze aveam posibilitatea să le șterg de șorțul zoios, plin de grăsime, înghețată, dulcețuri, sosuri, și alte “bunătățuri”. DECI, eram mega fericit să nu mai pun piciorul acolo și să încep a lucra cu mâncarea.

Aproximativ în aceeași perioadă, la Bridgeview Diner, am fost avansat de la chelner și spălător de vase, la bucătar și spălător de vase. Vedeți voi, cum am spus, era un restaurant mic. Aici, împreună cu șeful noi făceam tot, nu era diviziunea muncii ca la BigBoy. Primeam marfă, spălam veceurile, primeam clienții, luam comanda, aduceam băuturi, găteam mâncarea, o serveam, întrebam cum e, mai aduceam apă, sortam producția prin frigidere și congelatoare, spălam vase, mese, podele, uși, ferestre, primeam banii de la clienți, dădeam rest, puneam muzică. Totuși, în zile mai aglomerate, mai ales nopțile, când era busy, șeful chema niște ucrainence frumoase în calitate de chelnerițe, iar noi găteam și spălam vasele. Uneori spălau și ele, când aveam multe comenzi, eram o familie mare și unită.

Între timp, cam la jumate de vară, la micuțul, dar exclusivul în tot oraș și zonă restaurant, am fost numit bucătar șef și manager a localului. De atunci urăsc cuvântul – manager. Știu că mi s-a ridicat și salariu puțin, dar administrarea nu mă interesa. Îmi plăcea să gătesc.

Vedeți voi, a fi bucătar, în așa local, nu înseamnă doar a fi foarte iscusit în pregătirea mâncării. Era altceva la mijloc, cel puțin așa încerc eu să cred. Acuș ajung acolo. După ce am învățat pe de rost toate bucatele, ingredientele, timpul necesar de preparare. După ce șeful a început să primească laude de la clienți, și acei să mă roage pe mine să fac ceva când eram în sală, nu pe el. Nimic nu s-a întâmplat. Șeful doar tot gătea foarte bine. El a inventat toate rețetele. De asta nu cred că asta a fost pricina. Eu eram (mai sunt) tânăr, mă mișcam foarte repede și organizam bine – comenzi, produse, chelneri, pe șef, clienții în sală, totul.

Cum lucram noi: pe linie, adică după “stoică” eram doi, șeful și eu. El bucătar principal, eu ajutor. Din urma noastră erau frigidere, grill, fryer, etc. Bucătarul primea comenzile de la chelneri. Analiza care sunt mai urgente și care se gătesc mai greu. Striga, fiindcă altfel acolo nu te auzeai, la ajutor de ce are nevoie – două ouă prăjite scrob, 6 bucăți de becon crispy, două burgere pe gril, 3 felii de pește, taie o ceapă, adu roșii, am nevoie de mozzarella, oule sunt prea prăjite – altele, pune 4 felii de pâne în toaster…ore în șir. Bucătarul face chestiile mai delicate, apoi strânge tot la un loc și strigă chelnerul, tichetul e rezolvat, next.

Când ai mulți clienți, nu poți face o comandă odată. Faci 3, 4. Atunci trebuie să decizi cu ce începi, ca ceva să nu se răcească, ceva să nu se ardă, nimic să nu se încurce, chelnerii să primească comenzile corect și operativ.

Într-una din nopți, șeful mi-a spus – tu vei fi bucătar principal de azi înainte, eu voi fi ajutorul tău. Parcă dădeam examen la șoferie, ai mers de multe ori, știi regulile, dar adrenalina te îneacă. Am condus bine.

Gătitul a devenit circ, în sensul frumos a cuvântului. Oamenii iubeau să vină să mănânce, dar mai ales să vadă cum gătim. Farfuriile zburau, uleiul fierbea, roșiile se tăiau mai că singure, jonglam cu tot ce se putea, acrobații cu ham, cheese .. ouăle ajungeau în tigăi de la jumate de metru, multe ajungeau pe jos, pe pereți, pe frigidere, pe șef, pe mine. Bucățile de pâine aterizau în farfurii în timp ce untul zbura să nimerească între ele. Farfurii de porțelan, grele a câte 2 kg goale, erau aruncate peste cap, printre picioare, de la șef mie și invers. Care nu reușeam să le prind, se făceau țăndări de pereți, clienții explodau în aplauze, le plăcea 🙂 Am primit așa farfurii peste picioare, odată era cât pe ce în cap. Dar majoritatea le prindeam în ultima mili nano secundă, suspansul dura cât smulgi un fir de păr din nas, și bam – farfuria era între palmele mele, eu întreg, și ea întreagă. Practica artelor marțiale mi-a prins bine 😉

În frigider permanent aveam câte o sticlă de vin sau ceva mai tare. La semnalul meu sau al șefului, săream la podea, și trăsneam sub “stoică” câte o cană de ceva bun. Ne ridicam, zâmbeam, făceam magie mai departe. [În local nu se vindea alcool, dar de băut se poate, pe ascuns, mai ales când aveai 20 ani]. Toți clineți erau amețiți, trebuia să vorbim în aceeași limbă cu ei.

Am avut de toate – femei dansând pe mese, bikeri ce săreau la bătaie, băieți din forțele militare ce căutau dreptatea la fundul mării, etc.

Așa au continuat următoarele două luni. Aveam insomnie, aveam bani, nu aveam timp. Dar mă distram bine. Am reușit odată să mergem la o joc de baseball în Detroit, și odată la roller coaster. Uneori, scoteam din acele 5 ore de somn, și mergeam la petreceri studențești, orașul era plin de ucraineni, moldoveni, bulgari, macedonieni, ruși, sloveni, slovaci, polonezi, americani și majoritatea ne cunoșteam.

În ultimele 4-5 zile mi-am luat liber de la ambele servicii. La Diner mai găteam uneori, din plăcere. Trăiam din urma restaurantului, într-o cămeruță de 2m pătrați, nu glumesc, 4 oameni, două fete și doi băieți. Dar nu era problemă, fiindcă aproape nu ne vedeam. Mâncam tot la Diner. Lucrând bucătar 16 ore pe zi, am adăugat 9kg în 4 luni, ce era extrem de mult pentru mine. În acele 4 zile, mi-am luat rămas bun de la toți, în special de la sister Chris. Apoi am plecat toți în Chicago, pe vreo 3-4 zile. Asta a fost vacanța mea. Am avut șansa să merg la cascadă, știți voi care, dar eram atât de obosit, am spus că vreau simplu acasă. Eram plin de bani și de dor.

Eu am avut puțin Travel, mai mult Work. Dar nu mi-a părut rău niciodată. Am povestit doar fragmente. Am avut o viață grozavă acolo. M-am întors alt om.

partea a 3-a