Înainte de a începe să scriu, încerc să conștientizez dacă este important pentru mine sau pentru lume, sau că e o aberație care merită dezvoltată.
Cultura de a înfrumuseța corpul cu desene există de secole. Mai puțin în Moldova. Posibil de asta oamenii mai reacționează la ele ca și cum te-ar vedea că porți un Kilt.
E clar, marea diferență care există între tatuare, raderea capului, vopsir
ea sprâncenelor, cercei în buric este că tatuajul e pe viață. Culoarea se spală, borțile se astupă. După mine, dacă vrei să-ți faci un desen cu pixul e ok, dar tatuaj temporar e prostie. Mi se asociază cu berea nealcoolică. Mai bine beai un ceai. Deși atitudinea intolerantă care o manifest față de una și alta nu e rațională. Îți place gustul berii, care
-i problema că nu are alcool? Vrei un tattoo pe 3 ani? No problemo. Totuși mie mi se pare oricum dezgustător. Posibil sunt gândacii din capul propriu. Procesul de îmbătrânire și rigidizare a mozgului a început . Ăi mă rog…
—
Tatuarea cere responsabilitate. E ca și cum te-ai căsători. Încă mai complicat. Divorțul acum e o procedură mai simplă decât ștergerea sau acoperirea unui desen nedorit.
Discutam cu niște cunoscuți tema alegerii tatuajului. Posibil de aici a apărut necesitatea să mă expun mai larg asupra întrebării aici, în scris.
Well, eu m-am tatuat prima dată la 20 de ani, fiind în state. A doua oară la 25, în București. Chiar m-am gândit să fac o tradiție – tatuaj cincinal. Of, ce prostie. Deși știu deja care ar fi următorul tatuaj, nu sunt sigur că mă voi mai tatua vreodată, undeva mai jos voi explica de ce.
Două tatuaje nu mă fac expert în domeniu. Nici nu știu dacă există experți și care ar fi criteriile. Unul din specialiști care m-a desenat pe mine era complet acoperit cu cerneală. Altul nu avea nici un pixel. Cine din el e mai priceput? Nu mă refer cine mai bine desenează. Cine din ei mai bine te va sfătui? Probabil al 2-lea. Poate el te va convinge să nu o faci.
—
Cel mai prost ce pot auzi de la unii este ”așa vreau să-mi fac un tatuaj, dar nu știu ce…”. Dacă vă apar așa formulări, recomand serios să nu vă tatuați. Nu omul trebuie să aleagă tatuajul ci tatuajul omul.
Dacă există ceva ce vă încălzește sufletul. Ceva ce trăiește în voi de mult timp. Și cel mai important – ceva spre ce tinde ființa voastră, atunci posibil ar avea sens să imortalizați asta pe epiderma voastră muritoare. Miile de lovituri care le face acul pentru a băga cerneala sub piele ar putea intensifica senzația de apartenență a voastră cu acel ceva.
Corpul e legat strâns de suflet și caracter. Schimbarea unuia din acestea duce nemijlocit la schimbarea celorlalte, în orice direcție. Dacă caracterul e dea’sula și sufletul suferă, neapărat vor apărea schimbări negative la nivel de organe interne, tenul pielii, vedere și alte prostii. Sau orice traumă, cicatrice, pierdere a unei părți importante a corpului (în afară de apendicită, însă prepuțul da) va avea urmări la nivel de caracter și stare spirituală. Aveți grijă ce tatuați. Energia circulă din interior spre exterior și invers.
Dacă nu sunteți siguri în ceea ce vreți să tatuați, lăsați să treacă timp. Câteva luni. Când reveniți și observați liniște în interior, atunci merită făcut. Însă dacă iar apar dubii, abandonați pe veci ideea. Cauze pot fi două – ori desenul nu e potrivit, ori în general corpul vostru nu vrea tatuat. Nu vă întristați, oricând reușești să o faceți dacă vă răzgândiți.
—
Tatuajul trebuie să fie pentru tine și doar pentru tine. Nu în ciudă mamei sau profesorilor; nu de dragul iubitei, copiilor sau soției; nu pentru a impresiona prietenii și colegii; sau pentru batalionul de grăniceri. Dacă o să ascultați acest sfat, posibil niciodată nu o să vă pară rău că v-ați tatuat.
Nu încercați să folosiți desenele pe corp pentru a vă evidenția. Aș putea să mă adâncesc în vreo filosofie a moralității, dar e mai simplu decât atât – gândiți-vă că orice individ își poate face aceeași prostie pentru aceeași sumă de bani, pe aceeași parte a corpului.
—
Totul se schimbă, la fel și noi. Deci ce tatuaj nu ai alege, în câțiva ani nu va mai fi actual. Asta în caz dacă ești într-o permanentă schimbare sănătoasă. Unii o mai numesc maturizare. Chiar dacă vechea reprezentare nu va mai rezona cu Eul tău, este important să nu fie în contradicție cu el, să nu pună piedici, să nu streseze; să existe o înțelegere pașnică mutuală, ca dragostea la 80 de ani.
Tatuajul cu care eu aș fi permanent pe o undă, probabil ar fi cel pe care nu l-aș mai imprima pe piele dar l-aș păstra în interior. Fiindcă acolo el se va schimba împreună cu mine și îmi va fi permanent drag. În principiu de asta sper să nu mă mai tatuez. Următorul meu cincinal va fi la 30 de ani și atunci sper să nu fie nevoie să externalizez ceea ce simt sau spre ce tind.
Tatuarea cum nu ai da, e o slăbiciune. Nu e o boală sau lipsă de educație cum spun unii ”cu 7 ani de acasă”. Însă o persoană încrezută în sine nu ar recurge la tatuare, doar dacă cu mare indiferență și din motive cunoscute doar Cosmosului.
—
3 la leu:
– nu vă tatuați la beție. nu scrieți nume.
– în general doare.
– asigurați-vă că echipamentul e steril, de unică folosință și despachetat în fața voastră.
~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~