Orice lucru care îți stă în cale trebuie conștientizat. Și cât de atent nu aș trăi, permanent îmi scapă chestii. Mi-am dat seama că îmi scapă conștientizarea ignorării indiferenței. Cu alte cuvinte, am devenit indiferent că sunt indiferent.
—
Mă simt un luptător aspru cu indiferența, nu-i permit să pătrundă în mintea mea, în sufletul meu, în acțiunile mele. Lupt să nu pătrundă în familia mea, între prieteni și colegi. Indiferența e mai ușor de prevenit, decât izgonit. Indiferența e ca rugina, ea pătrunde și macină mecanismele dinăuntru. Un șurub ruginit nu mai poate fi scos din piuliță. E ca și sudat. Poate fi doar tăiat sau sfredelit = distrus. La ce nivel pătrunde indiferența în om, în societate? Ce să tai, ce să sfredelești? Rugina e relativ ușor de ținut la distanță, cu vopsele, cu uleiuri. Să fie oare Indiferența cauza sau consecința, în cazul moldovenilor?
—
Mă simt un promotor al indiferenței. Ori eu am ajuns prea mult să confund liniștea interioară, cunoașterea istoriei, libertatea și împăcarea cu Indiferența (?). Sunt prea multe evenimente care nu mai vreau să-mi tulbure liniștea mea și a celor apropiați mie. Prea multe evenimente se repetă fiecare milioane, mii, sute sau zeci de ani la rând. Fenomene naturale sau cele provocate de rasa umană, care doar pe cei “orbi” îi mai pot impresiona. Istoria este probabil cel mai puternic instrument pe care îl are omenirea, dar la care se apelează demagogic; în mod practic, călcând pe aceleași greble. Refuz să fac parte din acea turmă.
Și totuși, sunt oameni care se opun valurilor de războaie, corupției, epidemiilor, Indiferenței și schimbă puțin câte puțin cursul istoriei spre bine. Datorită lor, azi trăim cum trăim. Și noi trăim bine. Deci să fie liniștea interioară, cunoașterea istoriei, libertatea și împăcarea un refugiu, iar eu un laș?
Mie acest proces mi se pare atât de lent. Prefer să fiu indiferent, pentru a fi liniștit. Uneori mă gândesc ce reprezintă oare problemele noastre financiare, de exemplu, față de schimbările în Univers, față de mișcarea planetelor. În același timp, mă contrazic, cui pasă de mișcarea acelor planete, atât timp cât nu influențează viitorul apropiat nouă. Găuri negre, explozia stelelor ș.a. nu există, cât timp nu există în conștiința unui om. Și mă pierd cu firul, trebuie să o iau de la început. Sunt ca un jucător slab de șah, nu pot vedea mai departe de 4-5 mișcări, de obicei. Și iar pornesc de la starea curentă.
Deci îmi pasă de procesele ce au sau vreau să aibă vreo tangență cu natura mea, fie lectura sau noutățile despre Google, dar sunt sau încerc să fiu indiferent față de cele ce nu le pot schimba în timp scurt (2-5 ani), sau față de cele care nu-mi sunt interesante, cum ar fi noutățile în mici detalii despre conflictul din Ucraina (îmi este interesant, dar nu-l pot influența) sau evoluțiile la burse de valori (nu-mi este interesant).
Mă simt vinovat că sunt indiferent.
—
Eu fug de Indiferență. De conștientizarea că sunt indiferent, de multe procese importante, grave, pentru anumite societăți. Parțial mi-e indiferentă situația politică din țară, încălzirea globală, dispariția unor specii (deși mă doare, confuz). Sunt nevoie de mulți ani ca să se schimbe mentalitatea și regimul politic la noi, de ce să te scremi să schimbi ceva acum? Pământul se va încălzi în termen lung, oamenii vor muri toți sau parțial, pe urmă se va răci înapoi, posibil datorită dispariției industriei, omenirii, dar posibil că asta și este un ciclu de viață. Specii vechi dispar, alte noi apar. Îmi pare rău pentru urșii polari. Și mă bucur că sunt mulți oameni, care au plăcerea și dedicația de a încerca totuși să schimbe mai repede regimul politic, să scadă emisiile de CO2, să protejeze ghețarii și urșii albi. Că nu sunt ca mine – indiferenți.
Mie îmi pasă să nu calc un melc. Să nu las gunoi în pădure, după picnic, să mă parchez regulamentar, nu pentru lege, dar ca să poată trece alte mașini sau mămici cu cărucioare, îmi pasă de familia și iubita mea, de bicicletă și carieră, de ceea ce scriu.
—
Ultimul timp mi-e tot mai greu să scriu. Acest articol l-am început acum patru luni în urmă. L-am finisat vreo 2 luni în urmă. Îl public azi. Și cred că am înțeles una din cauze fundamentale: pentru fiecare răspuns îmi apar trei noi întrebări. Cum să scrii articole compuse din întrebări?
~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~