Thailanda – partea 1

INTRO (galeria foto e aici)
De cele mai multe ori îmi vine greu să aleg un titlu pentru articol. Prefer să-l scriu și poate pe parcurs îmi va veni vreo idee sau voi folosi o bucată din text. De această dată nu am avut ce sta pe gânduri, titlul încape ușor într-un cuvânt. Nu știu ce urmează să scriu, nu cred că va fi tocmai un ghid despre ce trebuie văzut și cum de călătorit pe acest pământ frumos. Deși nu exclud să dau multe informații practice, prețuri etc., dar toate pentru a reda mai bine atmosfera care ne-a înconjurat acele 24 de zile. Eu voi povesti, iar voi ascultați…

IMG_8062

BANGKOK
Probabil primul lucru care îl spui când ajungi în Bangkok, celor care te întreabă pe net/tel – e foarte cald. Pare atât de cald când vii de la 5-10 grade Celsius moldovenești, că nici nu ai putere să adaugi cuvântul ”foarte”. Și e umed. Umed nu așa cum și-ar imagina mintea ta, nu e umed ca în saună, nu e umed cum ar ploua. E altfel umed. Și cald. Faci duș, te ștergi, în 10 minute pielea se acoperă din nou cu un strat subțire de transpirație. Dar nu e transpirație ca în Moldova, uscat-cleioasă, e umed răcoritoare. Cam în 4 zile te deprinzi, îți pare normal, iar apoi chiar îți lipsește. Căldura face toate obiectele fierbinți sau moi. Tot ce e de metal, chiar și la umbră este încins. Tot ce e din plastic sau cauciuc, devine foarte fragil. Chiar și cutia pastei de dinți îmi era greu să o deschid, fiindcă se făcea spirală în mâna mea, rotindu-se împreună cu capacul.

Așa cum transpiri mult, dar mult! trebuie permanent de băut apă. Nu ieșeam niciodată în oraș fără minim jumate de litru de apă pentru fiecare. Aveam impresia că port cu mine o butelie de oxigen, pe lună, fără de care m-aș descompune.

Continue reading “Thailanda – partea 1”