S-a ridicat brusc din pat. Așa i s-a părut lui.
A pus mâna stângă pe podea, în timp ce mai dormea cu spatele’n sus și fața boțită în cearșaf. A lăsat să lunece picioru’n jos, apoi tot corpul după el. Bum! Capul a lovit ușa întredeschisă a noptierei, “În kzdmii!”, a tunat el. A frecat cucuiul proaspăt cu palma în timp ce a rezemat cealaltă mână de parchet și cu o zvâcnitură și-a ridicat corpul în aer.
S-a clătinat puțin, a venit lângă fereastră, a dat la o parte perdelele, a ridicat jaluzele-le și speriat a dus ambele mâini la ochi. Apoi lent a desfăcut degetele. A lăsat lumina galbenă și caldă să pătrundă între palme, între pleoape, în casă. A zâmbit.
S-a întâns cu poftă, picioarele înfipte în podea și mâinile spre cer, până i-a șuierat în urechi și au pălit scântei în ochi, era să piardă iar echilibrul. Iar a zâmbit.
S-a întors cu fundul gol la lumina de afară. Era ușor să încurci căldura razelor cu a caloriferului încins.
Corpul tânăr s-a îndreptat spre bucătărie, cu un deget a pornit mașina de cafea. A deschis apa de la robinet. Stătea cu paharul în mână. Aștepta.. Aștepta.. Când a considerat că e destul de rece, și-a umplut juma’ de pahar. A băut o parte, restul a vărsat. A mai turnat jumate, iar a băut doar o parte și a vărsat ce a rămas. Apoi a umplut unul după altul două pahare pline și le-a turnat în cafetieră.
În frigider mai era niște lapte într-un pachet. Fiecare două zile cumpăra trei pachete a câte un litru. Și permanent se încumeta să rămână fără rezerve.
A luat o cană murdară din lavoar, a clătit-o puțin fără pasiune. A stors toată cafeaua până la ultima picătură. Zahăr. Lapte.
A venit înapoi în fața ferestrei. A găsit un prosop aruncat pe jos. L-a pus împrejurul mijlocului. Și-a tras un scaun și a sorbit. “Japonezii spun că sorbitul îți permite să savurezi din plin aroma și gustul unei băuturi”, vorbea în șoaptă cu reflecția sa din geam. Îi plăcea să sorbească totul, când era singur. Și de fiecare dată dădea dreptate bătrânilor japonezi. “Nimic nu-nțeleg tinerii ăștia manierați..” și a râs.
Afară nu prea vedeai lume. Strada era rareori măturată de umbra unui trecător străin.
El a mai privit odată în sus și orbit de lumina galbenă a spus “a venit primăvara”.
De fapt îi plăcea foarte mult iarna. Îi plăcea gerul, îi plăcea zăpada, gheața. Chiar și ploaia dacă era cazul. Și nu că s-ar fi săturat de iarna, dar îi era dor de primăvară. S-a simțit de parcă ar avea două surori și trebuie să aleagă pe care să o vadă.
“A venit primăvara…” și a mai sorbit de două ori, până a vâzut zațul de la fundul cănii. A dat ceașca peste cap și a oprit zațul cu dinții, lăsând să treacă lichidul cald. A scuipat înapoi resturile și a aruncat cana în lavoar.
“Primăvara!”
Ultimul timp nu se simțea bine. Adică se simțea bine, dar nu chiar. Înțelegeți? Parcă nu și-a schimbat orarul. Lucrul mergea ok. Se ducea regulat la bazin. Vorbea cu părinții. Se vedea cu prietenii. Totuși iarna asta s-a cam lungit.
Și atunci s-a speriat să nu scape primăvara. A alergat la garderobă, a dat jos paltoanele ca să ajungă la jacheta în carouri. A scos pantalonii bej de in. A pus jacheta pe torsul gol, a tras pantalonii boțiți peste picioare și s-a pornit să-și caute sandalele. Și adus aminte că ar putea fi sub pat, unde le-a lăsat mai mult de jumate de an în urmă.
A ridicat cearșaful și a început să achipuie cu mâna podeaua prăfuită. Plapuma de pe pat s-a mișcat. Deodată a apărut o mână uscățivă urmată de un sân. Nu mare, nu mic. Pal. “Taman bun”, s-a gândit el. Nu s-a obosit să-și trezească noua cunoștință, fiindcă îi și uitase numele și ura la nebunie aceste momente. “E fată mare, o să se descurce..” a șoptit el în timp ce trăgea a doua sandală.
S-a ridicat într-așa fel ca să nu facă zgomot. S-a întors să plece, dar s-a oprit pe loc. A zâmbit. S-a rotit puțin, a venit la marginea patului, a ridicat încetișor plapuma unde se vedeau să fie picioarele fetei, a băgat puțin nasul în întuneric și a admirat fundul rotund ce zăcea obosit. “hm, nu am gusturi rele”, a mârâit el, a lăsat încet să cadă plapuma și s-a îndreptat spre antreu. Cunoștința a gemut ceva îndărăt, dar el nu i-a dat mare atenție. S-a gândit să-i lase un bilețel, dar apoi “e fată mare, se descurcă ea..”. Ia lăsat o copie de chei lângă oglindă, a ieșit tiptil pe scară și a încuiat pe dinafară.
—
Coborând în jos a dat de vecinii de la parter, “Bună!” a strigat el. “Salut” a răspuns bărbatul, “Salut” a răspuns femeia; ambii puțin stupefiați, ținându-se de mână. El însă nu a luat în seamă reacția stranie a acestora. Era preocupat cu “Primăvara” sa.
A pășit afară cu stângul și imediat piciorul i s-a umplut de ceva pufos și rece, nu a stat să verifice. “Ceva nu e în regulă”, a gândit fugitiv și s-a grăbit să vadă orașul. Se tot uita în sus și surâdea soarelui. Oamenii pe drum arătau cu degetul la el și șopteau ceva sub gene.
A mers două cartiere. “Straniu..”, a spus el în glas, “de ce nici o terasă nu e deschisă”. Vroia ca deobicei să mănânce o zeamă de pui, după o noapte plină de Jagermeister cu bere. A ridicat gulerul de la jacetă și a mers mai departe. S-a îndreptat spre centru orașului. Cafeneaua lui Bernny lucra și duminica. Ajuns acolo a văzut aceeași scenă. A intrat indignat înăuntru și a întrebat “De ce nu scoateți mesele afară?”.
“O, salut! Păi e devreme încă. Tu ești cu mașina sau ce naiba umbli în așa hal?”.
“Ce hal? Zeamă aveți?”. I s-a răspuns doar cu un “Îhî”.
“Cu un piper iute pls, ca de obicei ;)”
A sorbit zeama, a lăsat toți banii care i-a găsit prin buzunare și a ieșit în drum. “Straniu”, s-a gândit iar, văzând că lumea e îmbrăcată în Canada Goose și The North Face. “Straniu”, a repetat el și s-a îndreptat spre litoral. S-a gândit că deși e primăvara, sigur cineva deja trebuie să se bronzeze. Poate îi vine și lui pofta, chiar dacă simțea că afară nu e chiar cald. A mers cu pas grăbit. Simțea că îi amorțesc picioarele. “Trebuie să fac mai mult sport”, s-a gândit, și a mărit pasul.
Pe vitrinele magazinelor vedea “Happy new year!” și râdea ce frână sunt unii, până acum nu au reușit să schimbe mesajele promo, și a băgat mâinile sale lungi în buzunarele pătrate și incomode a jachetei.
Ajuns pe litoral, a fost salutat doar de pescăruși. Nu înțelegea ce găsesc oamenii frumos în aceste creaturi. Fac peste tot mizerie cu exrementele lor, se bagă în gunoiști, veșnic țipă, nici nu țipă dar urlă răgușit de sperie morții. El ura pescărușii. A aruncat câteva pietre și a curățat plaja.
Apa era liniștită. “Straniu” s-a gândit el. Primăvara de obicei sunt valuri, de la curenții calzi. Apa era liniștită și foarte curată. “Straniu” s-a gândit el iar, ca să accentueze gândul său anterior.
A găsit un șezlong vechi, s-a întins pe el. A lăsat să-i cadă sandalele din picioare. A ridicat fața la soare și a zâmbit. A uitat să-și ia ochelarii. Nu poate sta la soare fără ochelari, dar acum îi era lene să se întoarcă acasă, mai alesă că nu știia dacă a plecat necunoscuta cu sâni taman buni. “Taman buni pentru ce?” s-a întrebat el. Dar nu a găsit un răspuns satisfăcător, așacă a repetat aceeași propoziție pe un ton afirmativ “Taman buni!”.
S-a întins, a căscat, s-a scuturat.
“Primăvara!”
E o nebunie, s-a gândit, dar totuși vroia să se scalde rău de tot. “E primăvara, cine se scaldă primăvara?” Dar poate dacă o face repede, nu se va întâmpla nimic rău. Îi era tare dor de Ea și a decis să se bage în apă.
A aruncat jacheta pe un colț de șezlong. A dat pantalonii jos și atunci s-a oprit. A uitat că nu a îmbrăcat chiloți. S-a uitat jur-împrejur și nu a văzut nici țipenie de om. “Eh!”.
A pus pantalonii lângă jachetă și s-a aruncat în apa limpede, și liniștită ca moartea..
—
Ea l-a așteptat până hăt târziu.. A făcut un duș. A spălat vasele rămase după petrecere, a făcut curat și i-a aruncat hainele murdare în coș. A aranjat patul. Și a tot așteptat să se întoarcă..