Parcă așa, în afară de probleme de rutină, viața pare plăcută. Chiar și gropile în drumuri sau clădirile demolate/ridicate își au locul lor în viața de zi cu zi. Și tot calvarul socialopoliticoeconomic devine o normalitate, atît timp cît nu scot capul din scorbură. Și majoritatea cunoscuților “stau” bine. Chiar dacă se plîng ziua în bloguri despre nelegiuiri, seara beau liniștiți mojito prin lounge-uri, noroc de Foursquare; și e normal, așa trebuie să fie.
Tot mai rar, dar intră pe la mine Prietenul meu drag, ne cunoaștem de 22 de ani și nu ca înainte, acum ne trebuie motive ca să ne vedem, dar încercăm să le găsim. Cel mai des e unul și același – tunsoarea. Încă venit din state mi-am luat o mașină și de atunci, cum spunem “dăm lîna jos”. Eu mai puțin, că după cîte vorbeam, m-am cam burjuit, împreună cu tot moldnetul, însă Prietenul tot îi dă cu “troica”. Chiar dacă eu mi-am lăsat păr și mai merg pe la “Frizerii”, îl aștept cu mai mare drag de fiecare dată să-i facem capul lună.
Totul începe cu un pahar de bere sau vin, poate două, nu mai mult…că el are copil și eu antrenament. […] după tunsoare mai stăm la un pahar de vorbă și aici am ajuns la ceea ce vroiam să spun:
Mi se rupe inima în patru, mi se face mică ca puricele … el, cîndva funcționar de stat, îmi descoperă cîte una, cîte două “care-i sistema” la noi în țară. Și atunci mă trezesc eu de la problemele mele corporative. Mai mare jelea și nu știu ce-i de făcut. Că ori liberalii, ori democrații, ori comuniștii – tot acolo. CÎTĂ PUTREZICIUNE LA NOI ÎN ȚARĂ, MAMĂ DRAGĂ MĂ APĂRĂ. Huinea toate demolările și tot restul, parcă nu mă consider tare prost, dar să mă gîndesc, nu știu care e soluția. Totul e cumătrizat și corupt pînă la tampoane, pînă la ceara din urechi, pînă la părul din nas. Nu am să enumăr acum vreun caz special, nu are rost. Pur și simplu în așa momente mi se lasă mîinile în jos. Și doar asta am vrut să împart – slăbiciunea și deznădejdea care mi-a rămas, după ce l-am petrecut din nou pe Prieten.
20 de ani de independență, se spune că e puțin pentru o țară și așa este, dar de nu am fi trăit noi pe acest pămînt de mii de ani …