(nu am scris de câteva luni. creerul e un mușchi și are nevoie constant de exerciții. după o lungă pauză, va trebui să-i “bag pe gât” orice, numai să-l fac să se miște, până iar va reveni la o formă “fizică”, plus-minus acceptabilă)
Ultimii zece ani nu am avut constant televizor, doar ocazional, când veneam la părinți pentru 1-2 zile, sau a mai fost vreo două ori pe la gazde să-l privesc, câteva luni.
Acum, la casă nouă, mi-am luat unul.
Cum nu am citit știrile ultimii cinci-șase ani pe net, nici la tv nu mă atrage. Nu intru în detalii “de ce?”, e un subiect separat.
Deja, aproape de o lună, urmăresc efectul provocat de această cutiuță neagră:
Din proactiv, am devenit reactiv. Nu mai caut chestii din diapazonul infinit de content pe Internet. Dar sar de la un canal la altul, din cele 50 existente și caut oare la ce să mă opresc, din cele “propuse”. Și foarte rar îmi place ceva, și foarte rar sunt mulțumit. Dar nu depun efort să deschid laptop-ul. Am făcut asta ani la rând și m-a obosit.
Partea pozitivă este, că din acel diapazon pe Internet, eu oricum alegeam subiectele aproape de interesele și cunoștințele mele îngust profilate. La televiziune, multe ori, dau de materiale suficient de noi și interesante pentru, care sigur pe net nu le-aș fi căutat.
Ca și orice nou în viață: alcool, femei, mașini, sport, citit, scris, oameni, trebuie să-i faci un loc televiziunii în viață, inițial cu o pondere mai mare, dar treptat pus pe un “raft” separat și setată o “măsură” de consum, pentru a reintroduce în uz cititul, scrisul, sportul etc.
(pentru primul exercițiu e ok, să comparăm acest text cu o fugă de cinci minute și trei ridicări la bară. weekend frumos vouă!)
~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~