O perspectivă mai largă asupra ta

*Dacă sincer, e tare greu de ales titlu pentru așa texte

Nu vezi pădurea de copaci

din cauza

Se zice că una din tehnicile meditației este de a te observa dintr-o parte. Nu neapărat să încerci să oprești fluxul de gânduri, dar să vezi gândurile și pe tine care le generează de la o distanță.

Nu susțin că meditez, dar după ce am ascultat asta (All it takes is 10 mindful minutes min 5:40) , mi-am dat seama că există o paralelă între ceea ce fac eu uneori și între această tehnică de meditație.

Dacă lași conștiința să activeze doar din interior, să privească și să analizeze lumea din jur ca prin ”ochiul ușii”, e o perspectivă destul de îngustă. Dacă deschizi ușa, ieși afară și vezi cum e amplasată ușa, scara, blocul, strada… în această lume, e altă perspectivă. Dacă mai faci un pas și te uiți cum e amplasată această lume în Univers, perspectiva devine și mai largă.

De exemplu, scena din filmul Passengers (mai jos) m-a inspirat să privesc altfel momentul când eu înot în bazin, afară, sub cerul liber. Încerc să mă văd 3D în acest mic bazin, săpat și betonat în pământ. Și toată această scenă e micuță, se vede tot Pământul mic, în jur cosmos negru și vast, și eu mic, înot în acest bazin de 25m, mic, pe acest Pământ mic, în acest Univers mare. Te uiți la asta și te minunezi. Senzația e de parcă niște palme mari cu apă în ele te-au ridicat undeva sus în aer și tu înoți acolo, înconjurat de nimic și doar aceste palme țin apa în care înoți și nimic altceva nu contează în acel moment.

Scena în bazin din filmul Passengers

Și înțelegi că frumos poate fi nu doar în filme, dar frumos este în realitate.

Continue reading “O perspectivă mai largă asupra ta”