Sunt multe teme care îmi doresc să le dezvolt. Uneori această mulţime mă împiedică să scriu. Nu sunt sigur cu care să încep, care merită mai multă atenţie:
– Ce sunt bloggerii, cine sunt bloggerii (nu mă consider unul).
– Deprinderea de a face multe lucruri în acelaşi timp (human multitasking).
– Eu îs o “sucă”, asta cred că gândesc mulţi parteneri despre mine (aş explica de ce).
– Modestia – obiectivul unei vieţi. Cum se exprimă modestia perfectă în viziunea proprie. (evitarea cuvintelor: eu, mine, mie, etc.)
– Politica. Politica în Moldova. Rolul politicienilor, sunt ei cetăţeni ca noi sau sunt diferiţi. Atenţia care nu trebuie să li-o acordăm. IDITE NAHUI PARTY – scopul nu scuză mijloacele.
– Cum trăim viaţa – 7 zile’n săptămână.Ce pot face acum, am să trag la sorţ ca să aflu despre ce anume să scriu. Aha, “suca”!
Posibil în viitor voi gândi altfel. Probabil experienţa îmi va schimba concepţiile. Dar acum gândesc aşa şi dacă este să aştept experienţa, va trebui să scriu când mă vor mânca viermii sau când mă va purta vântul.
Am 4 ani de când mă aflu în industria digitală. Deviind câte un pic, am ajuns de la programare, la cibernetică, apoi la marketing şi acum fac ceea ce cred că îmi place, cum îi spun eu pe scurt: comunicare web.
În această perioadă scurtă am ajuns să lucrez cu multe companii, agenţii, etc. Cu părere de rău impresiile mele se strică pe zi ce trece.
Nu mi-a spus nimeni în faţă, poate nimeni nici nu crede aşa, dar am impresia că partenerii mei cred că sunt o “sucă”. Cel puţin mie nu-mi mai place cum mă comport cu ei. Ultimele săptămâni biroul meu s-a transformat într-un câmp de luptă. Fiecare minut lupt pentru propria linişte, pentru politeţea pe care încerc să nu o pierd, pentru limitele care nu vreau să le trec. Fiecare jumate de oră cineva mă provoacă.
De la început am încredere egală în toţi, îi stimez şi vreau să cred că am făcut alegerea bună. Ce nu le ajunge la moldoveni, este constanţă, responsabilitate şi estimarea justă a propriilor posibilităţi. Nu promite, dacă nu poţi face! Nu începe, dacă nu poţi termina. La urmă ajung să fac ca la votare, nu aleg din cei care îmi plac, dar îi evit pe cei cu care m-am ars.
Mă doare că la noi lipseşte creativitatea [cum vorbea şi Ionela la TEDxYouth]. Bine, nu vreau să generalizez, nu am lucrat cu toţi, dar … Când ceri ceva original, primeţti un rahat; când spui exact ce să fie făcut (culoare, formă, mărime, funcţionalitate) primeşti improvizări, wtf? 40{6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1} din comunicarea mea se reduce la repetarea a ceea ce am mai spus. Uneori nici nu e suficient să trimiţi încă odată scrisoarea veche, trebuie să dai o explicaţie nouă. Înţeleg că uneori nu e clar ce scriu, dap sună-mă! am telefon! tu? Te înţelegi una, investeşti timp, atenţie şi peste două săptămâni primeşti alta, oh man! Hai de la început.
M-am transformat într-un jandarm; urăsc. “Acolo nu aţi făcut cum am scris! Aţi uitat să ştergeţi asta. Au trecut 3 zile, de ce nu am primit macheta? Voi chiar vreţi să pun asta online?”. Îmi păstrez calmul, dar e tot mai complicat.
Ştiu, sunt pretenţios. Vreau lucrurile să fie făcute bine, mai bine, foarte bine. Repede, foarte repede. Vreau feedback, vreau comunicare, vreau dedicare. Vreau multe. Recunosc. Dar nu suntem într-un lagăr de concentrare. Semnăm contracte, anexe, condiţii, obligaţiuni, remunerări – voi semnaţi, eu semnez.
Nu, nu e totul atât de rău, de lucrat se poate, dar cel puţin nu e etalonul pe care mi-l doresc.
Peace.
P.S. Trec la altă temă, pe scurt: Nu cred că am fost primul, acum e atâta lume peste tot – permanent cineva e primul, dar matematic asta îmi oferă şi mie posibilitatea. Ei, în fine: am repetat în nenumărate rânduri, terminaţi să-i pupaţi pe politicieni în fund, nu merită atenţia noastră. Am să continui în art. următor că aici m-am întins deja prea mult…