Trăiești, trăiești și mai găsești niște chestii de ”cacao” în tine.
Ultima descoperire am făcut-o cam jumate de an în urmă, dar am conștientizat-o și i-am văzut formele adevărate acum – eu, dar sunt sigur că și alții, altfel nu aș scrie aceste gânduri public, încerc să-mi cumpăr anumite obiecte pentru a crea, forța o realitate (despre mine) dorită, dar imaginară.
Totul a început … cine știe când … dar a devenit clar odată cu Garmin Fenix 5. Eu tare am vrut acest device. Îl așteptam înainte de a fi în vânzare. L-am luat pe bani nebuni, sub acoperirea că îmi fac un cadou la 30 de ani (lame da? dar e subiect pentru alt articol) și cu speranța că mă va motiva să fac mai multă mișcare.
E adevărat că m-a mobilizat. Când dai vreo 700€ pe ceva, trebuie să îndreptățești deciza luată. Măsuram etajele ridicate pe zi, pașii, ciclismul, înotul, pilates etc. Dar cu timpul…a venit frigul și nu mai mergeam cu bicla; la pași mă uitam, dar înțelegeam că pot simplu să merg 30 minute pe jos zilnic; etajele le poți număra în minte, nu? Pentru Pilates și alte astfel de activități Garmin măsoară doar caloriile pe baza bătăilor pe minut, ce nu mă interesa. Și cel mai important, ce fac și iarna, și vara, înotul – nu știe să-l măsoare corect. 700€! Nu știe. Nu poate, dar nu-i pe asta. Problema nu e în device, e în mine. Produse din astea cu duiumul pe lume și noi trebuie să alegem ce ne trebuie cu adevărat.
Cam în jumătate de an am înțeles că nu am nevoie de el. Îl port ca un simplu ceas. Am fost frustat câteva luni. Apoi am decis să-l vând, că nu-l folosesc după potențialul său și nu-l merit. Am mers și mi-am pus baterii noi la ceasul meu vechi CASIO. Am scos garminul la vânzare. A durat vreo jumate de an. La urmă l-am dat la jumate de preț. A durut. A durut să recunosc în fața mea și a altora că e am dat greș. A durut să pierd atâți bani. Dar când doare, memorizezi mai bine, de asta m-am forțat să o fac. L-am dat, am băgat banii în buzunar și am mers acasă…
Azi, m-am interesat la un magazin de outdoor despre o percehe de încălțăminte care o aștept de vreo 6 luni. Îmi doream ceva universal, pentru primăvară, vară, toamnă. Să respire, să fie impermiabile, comode, rezistente. Am găsit așa ceva în forma la o pereche de ghete multi-sport de la Scarpa.
Și aici m-a lovit. Nu, nu – iaca aici! Da…eu îmi doresc lucruri ”dure” ca să fiu (să par) dur. Se repetă istoria cu ceasul. Exact așa, îmi dau seama acum despre cuțitele care le-am strâns dea lungul anilor și care le folosesc maxim o dată la 12 luni să ascut un creion (glumesc, mai deschid o conservă la paștele caaailor!).
pfff…pauză…reloading…oblom.
Cu așa succes, iaca iaca iau cort, rezistent la vânturile Everest și musonii din Indonezia, ca să-l ținem la balcon sau maxim să-l punem pe plajă în Odesa. Lucruri bune trebuiesc. Dar cred că nu trebuie să mai zic hop, până nu am sărit. Atât timp cât nu e vorba de încercări grele, cu risc sporit, nu merită de anticipat și echipat de parcă vrei să treci Amazonul, cu fundul pe scaun, la birou.
Continue reading “Nu sunt ceea ce cumpăr!”
Sunt mai multe cauze. Cea mai importantă și ceea ce mă fascinează cel mai tare este că aceste lucruri capătă o viață nouă. Ele stau inutil ascunse prin dulapurile noastre, iar mâine cineva le poate utiliza.