vacanta – ..mai mult emoții, decât cuvinte.

Mic concediu

Mergi prin casă, intri în baie, dai de robinetul ce picură și picură, și picură. Ai nevoie de ciorapi, tragi, mânerul nu mai e prins ferm de sertar. Bagi picioarele în craci, ridici pantalonii până sus, închizi și ultimul bumb, care vezi că se mai ține într-un rând de ață.

Pe noptieră o carte deschisă, demult. În calculator sute de fotografii aruncate toate în aceeași mapă. La mașină trebuie schimbat rulmentul din spate. A ars becul în coridor. Așa și nu m-am văzut cu Tolea. Și de o lună îmi promit să încep a merge regulat la bazin.

Toate sunt chestii cu care poți trăi, luni și ani la rând, fără prea mari riscuri sau chiar disconfort.

—
Fericirea se găsește în detalii, dacă știi să le observi, dacă știi să le prețuiești.

Odată, două ori pe an, când ne luăm două săptămâni concediu încercăm să plecăm cât mai departe, la mare, la munte, în orașe cu zgârie-nori sau cu străduțe șablonate, înconjurate de iarbă verde și căsuțe ca și găzduite de cei șapte pitici. Plecăm ca să lăsăm totul în urmă, să uităm de serviciu, de rutină, de casă. Și e bine. Mulți avem doar 2-3 săptămâni de odihnă și așa și o folosim, în cel mai bun caz, vor zice cei care nici nu pot ieși din țară. Și bine zic.

—
În restul anului, ai de afacere cu tot mărunțușul ce te înconjoară și la mine în cap des sună cuvintele ”dacă aș avea un mic concediu”.

Dacă aș avea un mic concediu, aș merge toamna la părinți acasă cel puțin pe 3-4 zile, măcar când se face vinul, să aduc poama, să o dau la „drobilcă”, când i-a veni timpul să o storc la teasc, să spălăm poloboacele, să scurgem cu tata vinul în beci. Dacă aș avea timp, să sap în grădină, să despic lemnele ce stau în ogradă.

Dacă aș avea un mic concediu, aș cumpăra un sistem nou de scurgere a apei la toaletă. Mi-aș coase ciorapii cu gaură la degetul mare, că urăsc să-i arunc din așa cauze minore, aș spăla plita de gaz, aș curăți și aș unge toate piesele la bicicletă și aș merge să-mi iau un set nou de haine pentru ea, că cel vechi are vreo 6 ani, mama măsei.

Continue reading “Mic concediu”

Thailanda – partea 3

[Thailanda – Partea 2]

KRABI (la mare, la soare)
După Bangkok, am plecat spre sud, la mare. După ce am mers vreo doisprezece ore cu trenul, am trecut în autobus, iar apoi maxi-taxi. Era dimineața și urmăream atent drumul împânzit de o parte și alta cu palmieri și alți copaci ce nu întâlnești pe la noi, iar în depărtare se zăreau stânci acoperite cu verdeață. Pe ici și colo câte o colibă păta cu prezența sa pădurea de palmieri. Am observat însă și zone mari, curate, după defrișări. Atunci m-am gândit că, inclusiv noi – cei care mergem în acest maxi taxi și restul turiștilor, suntem devină în aceste defrișări (și nu doar). Dacă nu am veni cu milioanele, localnicilor o mie de ani nu le-ar trebui pământ în plus.

Așa se primește, că pe de o parte, odată cu banii aduși – aducem salarii, investiții, medicamente, haine și bucurie, iar pe de altă parte aducem aglomerație, gălăgie, distrugem tradiții, defrișăm păduri, poluăm plaje.

—
Inițial, vreo trei zile am stat pe litoral, pe continent, în Ao Nang. Căldura aici e mult mai suportabilă, deși apa nu te ajută să te răcorești. Ziua temperatura acesteia varia de la 30 la 35 grade. Într-o zi am măsurat 32 grade afară și 35 în apă! Nisipul e mărunt, deschis la culoare, plăcut. Valurile mai lente, parcă nu se grăbesc nicăieri, dar te trag și împing mai tare. Continue reading “Thailanda – partea 3”

4+3, nu 5+2!

V-ați gândit vreodată de ce lucrați cinci zile și vă odihniți două? Nu? Trist.

Un pic de istorie – revoluția industrială a permis să se lucreze anul împrejur, eliminând sezonalitatea. Energia electrică a mărit numărul de ore lucrătoare per zi. Datele spun că pe atunci în general se lucra 12-16 ore, 6-7 zile în săptămână (în China și până acum des e așa).

Pe parcurs productivitatea a crescut considerabil, calificarea muncitorilor e mai înaltă, forțe de muncă mai multe.

Omenirea produce mai mult decât consumă. Problema noastră este redistribuirea bunurilor. Cineva trăiește în surplus, aruncă jumătăți nefolosite din consumabile, iar cineva doar visează la rămășițe. Mai închipuiți-vă că nu s-ar produce armament, ah câte resurse am salva. Utopie? De acord, am creat un eco-sistem a cărui prizonier suntem. Fiecare țară cu frustrările sale, fiecare lider politic cu viermii săi în cap, toți se tem și se pregătesc, pentru ceva…

Acum problema este că tot surplusul supra-producției în formă de profit merge în câteva buzunare nefericite. Nefericite fiindcă și aceștia lucrează cinci sau mai multe zile de frică să nu piardă trendul creșterii.

—
Și iar să revin la întrebarea care îmi sună des între urechi – de ce lucrez 5 zile și încerc să-mi boțesc viața personală în cele 2 rămase. Nu? Nu se poate de pus așa întrebări? Tabu?

Da, mai avem concedii, 28 zile pe an, cineva mai puțin, cineva mai mult. Nu am uitat de ele, că e imposibil să le uiți. Sunt ca trenul ăla accelerat, îl aștepți cu privirea și ai impresia că abia de vine. Ai clipit și bah!, întorci ușor capul și deja îi urmărești fundul. mmm, ce frumos a fost…ce repede s-a dus.

—
Sunt și din cei care încearcă să evite sistemul, devin antreprenori, șefi pizdanie și nu lucrează 5 zile, lucrează toate 7! Capetz.

Una din formulele fericirii, imho, este – fă atâți bani cât poți cheltui, în viitorul apropiat. Nu la bătrânețe! Că atunci nu mai ai chef de a explora fiecare colțișor a lumii, a corpului tău, a sufletului, a minții, a altui om. O parte mică de indivizi, niște egoiști-constructivi, cum îmi place să-i definesc, lucrează doar atât cât să-și poată asigura activitățile extra ce îi fac fericiți. Fie – călătorii, sport, colecții de haine, mașini ori simplu își asigură cât mai mult timp liber pentru a citi.

Acești egoiști-constructivi permanent au posibilitatea să câștige mai mulți bani, dar! ”Facerea” banilor e un Joc, te atrage și te lasă greu. De obicei te angajezi la ceva proiecte, oameni, semnezi contracte. Faci mulți bani și între timp iei niște credite, fiindcă îți permiți, cumperi apartamente mari, mașini mari…și iar semnezi un contract MARE, pentru a acoperi alt credit nou. Intri în niște cercuri de oameni, te standardizezi cu ei, ca apoi să te simți obligat să corespunzi acestui standard long term. Ai deprins soția, ai deprins copiii. Te-ai deprins pe tine. Și mori în acel apartament mare, cu o mașină mare parcată sub geam. Ai fost câte 2 ori anual în Maldive și Alpi. All inclusive. Asta ți se pare viață frumoasă?! Hai pa.

P.S. are rost să lucrezi număr nelimitat de ore doar când aceasta este activitatea care te face fericit. Spre exemplu ești sculptor, cânți jazz, ești Luc Besson sau mai știu eu – ai orgasm de la contabilitate.

—
Totuși cred că putem lucra doar 4 zile în săptămână și pământul de la asta nu va crăpa. O să circulăm mai puțin la birou, vom avea mai mult timp pentru educație, sport, relaxare. Vom scădea din stres, o să fim mai fericiți.

Există țări unde deja au loc schimbări – Franța în 2000 a adoptat săptămâna de lucru de 35 de ore. Țările de jos au o medie de 27 ore lucrătoare pe săptămână. Există școli ce au trecut la regimul 4+3.

Micșorarea orelor de muncă ar putea rezolva problema șomajului, a emisiilor de carbon (se va circula mai puțin cum am spus), lipsa generală a timpului și ridica bunăstarea familiilor.

—
Ce nou aș face în ziua MEA liberă? Nimic nou, doar mai mult din ceea ce fac acum: să ”visez”, să mă gândesc la prostii ca astea, să mă plimb, să înot, să merg cu bicla, să practic arte marțiale, să mă văd cu părinții, să mă întâlnesc cu fratele, să citesc, scriu, să desenez, să dansez (citește atent, nu se repetă ”desenez”), să ies cu prietenii, să călătoresc, să ascult muzică, să mă uit la stele…

Ce ai face tu?

|| Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ||