“Leave the problems of God to God and karma to karma. Today you’re here and nothing you do will change that. Today you are alive and here and honored and blessed with good fortune. Look at this suset, it’s beautiful, neh? This sunset exists. Tomorrow does not exist. There is only now. Please look. It is so beautiful and it will never happen ever again, never, not this sunset, never in all infinity. Lose yourself in it, make yourself one with nature and do not worry about karma, yours, mine…”
― James Clavell [Shogun]
Înainte de a începe cartea nu am crezut că autorul mă va surprinde cu ceva, nu am crezut că cultura și experiența japonezilor va tulbura liniștea în mine. Spre fericirea și plăcerea mea nu a fost să fie.
La fel ca și Toronaga, unul din personajele centrale, James Clavell e un mare strateg. Creează confuzii, niciodată nu poți fi sigur ce va urma în celălalt capitol. Orice fapt scris, cât de neimportant, este ulterior folosit și servește drept detaliu important în asamblarea unui puzzle, rezultatul primit fiind victoria sau înfrângerea, viața sau moartea, rușinea sau dominația absolută. La fel ca subalternii și vasalii Lordului Toronaga, ești prins în plasa autorului, gândești ce vrea el să gândești, faci ce vrea el să faci, crezând naiv că sunt decizii ce-ți aparțin sau dictate de karma.
Prima jumătate de carte a demonstrat mult sânge, multă ferocitate, devotament, curaj și disciplină. Viața samurailor e o luptă continuă, moartea nu-i urmărește pe ei, așa cum ar fi într-un roman european sau american; ei urmăresc moartea, o caută, o venerează.
Împreună cu personajul principal – Anjin-san, am încercat să înțeleg cultura și felul de a trăi al samurailor. Chiar dacă eu, față de Pilot, am mai luat cunoștință cu istoria acestora, am rămas perplex la mai multe relatări. Spre sfârșitul cărții, la fel ca personajul central am devenit confuz: ceea ce la început mi se părea strigător la cer, acum găsesc normal sau puțin straniu. Iar vechile-propriile principii și-au pierdut valoarea.
Indiferența cu care privesc samuraii viața lor și a celorlalți îți dă fiori. Cruzimea cu care de multe ori își tratează inamicii sau slujitorii pare exagerată. Fierberea de viu a unui om, tăierea capetelor, mâinilor, darea ordinilor de ați omorî proprii copii, etc. Și totuși, cum mi-a spus vărul: ”un sistem integrează și elemente bizare, inutile sau chiar aparent distrugătoare, dar ele creează echilibrul care permite existența sistemului”. O verticalitate atât de pronunțată, o dezvoltare culturală și economică nu ar fi avut același succes pe acel petic de pământ fără elementele atât de dezgustătoare culturii și religiilor Europene. Spun religiilor fiindcă pe parcurs am realizat cât de mult este șlefuită societatea noastră de dogmele religioase. Când am încercat să închid ochii la ”porunci”, totul a devenit mai clar, mai acceptabil.
Deși luptători fioroși și iscusiți cu armele reci, cele mai mari bătălii samuraii și le dădeau pe terenuri imaginare, împletind scenarii, schimbând permanent planurile, utilizând tot felul de pârghii, informații secrete, clișeele culturii japoneze și a codului bushido.
“Shogun” nu a fost o descoperire întâmplătoare. Am căutat-o. Totul a pornit de la “cum se cheamă filmul cela din copilărie, cu un englez bărbos trăind între samurai?”. Mă bucur că am uitat filmul atât de tare, că înainte de a trece primele 20 de pagini încă credeam că Shogunul va deveni John Blackthorne, pilotul navei olandeze. De fapt totul a pornit încă mai devreme – odată cu anii de practică a artelor marțiale; am căutat să regăsesc valorile și principiile înnăscute, dezvoltate sau copiate în literatură.
E complicat să fac o listă ierarhică cu calitățile care se întâlnesc în carte și le admir. Nu pot spune că una e mai importantă decât alta. Din ce cauză simplu am să le enumăr:
Răbdarea – una din calitățile care o stimez cel mai mult într-un om. Mă înnegresc înăuntru când la ședințe sau în simple discuții o persoană pune o întrebare și întrerupe răspunsul la jumate. Nu în zădar se spune “cu răbdarea treci și marea”. Răbdarea este cheia spre dezvoltare, spre perfecțiune. Din nuvelă – “patience means holding back your inclination to the seven emotions: hate, adoration, joy, anxiety, anger, grief, fear.”.
Puterea cuvântului – în carte apar documente, dar de cele mai dese ori totul se reduce la promisiunile orale – ”cuvântul unui samurai”. Când mă gândesc de câte ori își schimbă oamenii dimprejurul meu promisiunile, părerile, acțiunile. O fac așa, gratuit. Gratuit își cer și scuze. Cuvântul în aceste arii valorează puțin. Dar înapoi la carte…
Devotamentul orbesc. Așa cum nu sunt adept al extremelor, îmi place devotamentul “cu măsură”, unul rațional. Deci îmi place cam 2/3 din această calitate. Dar pentru a exista sistemul samurailor, era nevoie de 100{6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1}.
Separarea evenimentelor, emoțiilor, sarcinilor. Fiecare lucru are compartimentul său, fiecare este analizat separat. Nu se permite influențarea deciziilor de către emoții. Orice are timpul său: în timpul vacanței se odihnește, în timpul serviciului se lucrează, în timpul războiului se luptă, pentru păstrarea armoniei interioare – wa. Această calitate le permite să o creeze pe următoarea:
Trăiesc cu ziua de azi. Tot I-netul acum e plin cu sintagme asemănătoare, dar puțini o fac cu adevărat. Japonezii încă cu vreo 600 de ani în urmă reușeau bine. A trăi cu ziua de azi nu înseamnă lipsa planurilor și viselor, dar presupune omiterea obstacolelor incerte și paranoiei din calea fericirii curente.
Setea de cunoștințe. Tot ce e nou trebuie analizat. Ce e folositor – învățat, documentat, aplicat.
Curățenia – în casă, afară, în suflet, a corpului. Posibil la acel timp era poporul care făcea cele mai multe băi pe an și pe cap de locuitor.
Nu ar fi corect să spun că totul mi-a plăcut, aici sunt unele momente mai puțin plăcute: șiretenia ascunsă – nu erau tocmai oameni sinceri, plăcerea și setea de sânge, seppuku (sinuciderile) de multe ori inutile, aprecierea joasă a femeii, nerecunoașterea dragostei.
—
După calculele mele, 20 min pe zi de citit, în engleză, cartea trebuia să fie finisată aproape în cinci luni, însă mi-a luat doar 2. E foarte captivantă, am început să port nuvela cu mine acasă, sa citesc seara și în weekend-uri, în vacanță și transport.
