circumstanțe, circumstanțe, circumstanțe…uneori totul e circumstanță. circumstanțele sunt ca și titlurile articolelor, goale. aș vrea să rămână conținutul curat, limpede, fără circumstanțe.
nu există formule corecte. cele mai grele drumuri, sunt cele mai dureroase. cele mai dureroase drumuri, merse până la capăt, sunt cele mai dulci.
nu există formule corecte. nu există un singur drum.
cum în același timp să rămâi tu însuți, dar să și placi? mai bine spus – să încerci să placi.
un început, se pare că cere oferire de spațiu și libertate, dar tocmai atunci vrei să fii aproape, să cuprinzi, să sufoci. și sufoci. și dispare spațiul, și se sperie libertatea. și te sperii tu. și ea se sperie.
atunci când trebuie să fii ferm, încrezut, tu vrei să fii moale, modelabil. să fii tu și să pierzi sau să fii el și să câștigi? la ce bun să câștigi cu ajutorul lui, doar nu poți fi el toată viața. fii tu.
ți-e rușine de ce simți, ți-e rușine de ce vrei? o vrei? de ce ți-e rușine? ți-e rușine că o să-i fie rușine? dacă o să-i fie rușine, nu merită. sau dacă o să-i fie rușine, merită mai mult ca oricine. tu rabdă. tu iartă. tu așteaptă. dar nu-ți fie rușine de ce simți. nu-ți fie rușine că o vrei.
budiștii sunt niște fricoși. se ascund de plăcerile vieții, pentru a ocoli suferințele.
suferință! vină. ridică-mă, aruncă-mă, zdrobește-mă, scuipă-mă, mângâie-mă, alintă-mă, potolește-mă, dincolo de nori – lipsește-mă. e tot? suferință! oricum vreau, vreau să simt, vreau să încerc, vreau să investesc, să ocrotesc, să cuprind, să sărut, să gingășesc, să mă încolătăcesc, să-mi curgă ochii, să-mi râdă urechile. suferință! oricum vreau să simt, vreau să merg acolo, vreau să stau acolo, vreau să dorm acolo, să visez acolo; apoi iar poți să mă ridici, arunci, zdrobești, pedepsești.
ai energie pentru a construi sori, dar tu te închini la flori. calcă dorința, calcă forța, calcă intenția, calcă privirea, calcă mângâierea, calcă-ți limba și mâna, și plămânul, și inima. ia-ți aer și te scufundă pentru șapte zeci și șapte de ani, ieși apoi zbârcit, uitat, împăcat.
– ai găsit drumul, ai găsit formula?
– care drum? ce formulă?
~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~