Instincte ce vorbesc adevărul!

Fără DEX mi-ar fi complicat să explic noțiunea de instinct. Probabil e un simț de natură animalic, analogic intuiției la oameni.

Pentru mine instinctul este o regulă, o formulă prin care rezolvi situațiile tensionate.

În general există un set de instincte, dar este unul în care mă încred foarte mult. Ar fi complicat să trag o cratimă și să-i dau un titlu. Iar dacă aș face-o ar fi – impulsivitatea. Ceea ce ar suna cam prost, fără un context.

Totuși de când mă țin minte am obișnuit să iau decizii foarte repede. Nu-mi place să tărăgănez. Cred mult în prima alegere, în unica șansă. Așa am ales facultatea, așa m-am îndrăgostit, așa am părăsit un lucru, am vândut mașina, m-am angajat la alt lucru. Și toate le cred foarte reușite. Nu-mi place să pierd timpul pentru sucirea capului de la dreapta – la stânga până amețești, mergem înainte!

Nu susțin, s-a întâmplat să dau greș, ai mei repetând mereu că sunt prea grăbit. Nu mă grăbesc, prin repetare – simplu cred în prima alegere.

Well, de vreo 2 săptămâni caut gazdă. Am angajat deja două agenții imobiliare. Nu mai sunt student și am preferințele mele, ceea ce îngreunează căutarea. Am spus clar că doresc ceva doar în perimetrul străzilor Sarmisegetuza, Decebal și Zelinski. Sala antrenamentului e la zece minute de oficiu, care e în regiunea Elatului, vreau să merg pe jos la lucru, la antrenament și înapoi acasă.

Cu toate filtrele impuse, s-au găsit soluții, însă nu știu ce a dat în mine, am ignorat instinctul de a sări cu mâinile goale la pradă și după ce am văzut unul, două apartamente, am zis să mai caut, poate găsesc ceva mai convenabil.

Cu ce merge, cu atât mai rău, prețurile nu scad, însă variantele oferite sunt tot mai mici, mai urâte și mai puturoase. Și când îmi aduc aminte de primele garsoniere, eh! mă apucă o jale. De ce nu am ascultat pornirea sălbatică de a mă încrede în karma și am presupus că pot modifica cursul lucrurilor.

Joi trebuie să eliberez gazda veche și eu încă nu am unde să-mi duc lucrurile și fundul. La naiba!

Back to roots! La instincte ce vorbesc adevărul!

Cea mai periculoasă deprindere – față de om!

Deseori am vorbit despre deprinderi ca bază comportamentală a unui om. Deprinderi bune, deprinderi proaste.

Cea mai periculoasă deprindere este cea față de un om.

Este atunci când te deprinzi cu: privirea, cu modul de gândire, cu muzica pe care o ascultă, cu fața pe care o vezi imediat ce te trezești sau seara când îți deschide ușa casei. Este deprinderea de a face surprize, de a cumpăra dulciuri, de a invita în locuri noi, de a aduce cadouri când vii din deplasare, de a dărui flori fără ocazii, de a ține de mână când mergi pe stradă, de a plânge împreună, de a găsi compromise și de a ierta.

Pierderea unei persoane dragi, duce la distrugerea acestei deprinderi.

Deprinderea față de droguri sau tutun e nimic în comparație. Drogurile nu creează amintiri comune, locuri preferate, cântece împărțite, fotografii îmbrățișate, dejunuri furate sau priviri întipărite. Pe care le pierzi.

deprinderea fata de omDrogurile sunt exterioare existenței noastre, odată părăsite rămânem integri. Deprinderea pentru un om creează o entitate. Odată dispărut(ă), pierzi o parte din tine. Uneori cea mai bună parte.

După ce rămâi gol, e important să fii selectiv cu ce umpli pustietatea. În grabă de a închide gaura ce “face curent”, e important să nu o cârpești cu ce “cade”.

Căsătoria este metoda prin care unii încearcă să-și asigure această Deprindere, un fel de CASCO. Unii reușesc, alții ba.

Cea mai periculoasă deprindere este cea față de un om. Dar e și cea mai plăcută. Este senzația pentru care merită să riști. Și da, legea fizicii spune clar – cu cât urci mai sus, cu atât e mai dureros să cazi. Atât timp cât nu e mortal, ridică-te și …

Fiecare alege pentru sine – să păstreze ceea ce a fost bun, pentru următoarea viață, sau să dea foc la tot, împreună cu Deprinderea.

   ~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~