Aspirtorul

Nu mă pot odihni sau lucra într-un mediu murdar, fie dezordonat. Chiar și dezordinea trebuie să fie controlată și izolată.

În birou, curățirea mesei de lucru pentru trei minute ajută bine să te îndepărtezi de la viața personală, să faci o pauză în vid, pentru a reveni proaspăt la datorie.

Un alt hobby – să găsesc soluții simple la probleme relativ complicate sau incomode.

Cea mai recentă – Aspirarea prafului în apartament.

Îmi place să aspir în casă, e metoda preferată de a face curat. Mai puțin să spăl pe jos, încă mai puțin să șterg praful – prea multe chițibușuri de mutat din loc.

De când am plecat din casa părintească am distrus mitul “Sâmbăta – ziua curățeniei”. Pot face curat marți, duminică, împreună cu sâmbăta sunt cele mai populare zile de a face trăibil cuibușorul.

De obicei pot face curat de două ori înainte de a goli coșul aspiratorului. Cu timpul am observat că cea mai mare barieră de a începe curățenia este anume pregătirea “aparatului” pentru lucru. E unul relativ nou, nu e suficient să-l scuturi, trebuie periat filtrul cu multă perseverență, pentru asta de mers la gunoiște, te faci de praf până în fundul nărilor, trebuie să faci duș și mai mult durează pregătirea decât procesul în sine. În următorul moment te trântești pe pat cu gândul că nu a fost să fie azi ziua aspiratului.

Soluția mea simplă a fost să fac această procedură după ce aspir nu înainte. După ce termin curățenia sunt transpirat, murdar, e o plăcere să faci o plimbare și să scuturi praful din filtru, respirând pe ici și colo câte un gât de aer aproape curat. Iar când peste o săptămână sau două (sau trei uneori) se trezește gospodarul în tine, poți imediat să te apuci de treabă fără a învârti în cap coșmarul prin care ai fi trebuit să treci.

La treabă!

Mită la drum

Nu știu șini și cum se uită la mită.

Știu că mulți se gândesc că e pedeapsă de la Dumnezău peste șoferi. Metodă mârșavă de a hrăni familiile polițailor.

Niciodată nu am fost oprit pe nedrept și chiar dacă uneori slujutorii lejii se ascundeau pe după copaci, oricum mă opreau pentru vreo încălcare. Odată am mers pe contrasens. Odată am mers cu 76km/h printr-un sat. Și cam atât. Puțin, nu? Mie mi se pare puțin.

Prima dată a trebuit să achit 400 lei și am achitat 200 în aceeași zi la casa băncii. A doua 600, nu aveam cash, am împrumutat și am achitat 300 în aceeași zi la casa băncii.

De ce nu dau mită? Nu voi nega, nu pot da și bla bla bla, onoare, scârbă și mărjeli. Nu am dat mită, fiindcă am vrut să achit full price, să-mi asum toată responsabilitatea, benficiind doar de reducerea primelor 72 ore (cred că-s 72). Doar așa mă pot motiva/pedepsi pentru a nu mai încălca regulile pe viitor, nu de dragul domnului locotenent Căldare, dar fiindcă mie frică de viața și sănătatea celor din afara și interiorul mașinii.

Apropo, așa mi se pare și mai cost efficient. Mai bine 2 ori câte 200, decât 15 câte 50 lei.

Și altceva, timpul câștigat, chiar dacă mergi cu 150 km/h ai să aduni maxim 30 min în minus – în țara asta de “azvârlă un băț de la un capăt la altul”. Și Dumnezău cu tine, depășăști’mă! DAFAI DASFIDANIA!

P.S. mii de scuze iubitorilor și păzitorilor gramaticii și ortografiei limbii române.

Hobby

Am hobby-uri morale.

Unul este să fac oamenii să se țină de cuvânt.

– Pentru ce?
– Ca lumea să fie mai responsabilă.

– Cum?
– Îi fac să promită lucruri. Promisiunea trebuie să fie măsurabilă și cât mai exactă: ”lepăd fumatul pe 3 ianuarie”, ”voi alerga de mâine 1km pe zi”, ”revin cu răspuns la 15:10”, ”lansez serviciul azi până la 18:00”, ”îți întorc acum jumate de sumă și restul săptămâna viitoare”.

– Apoi?
–  Apoi verific.

– Apoi?
– Dacă e îndeplinit, e bine, trecem la altceva. Dacă nu, se începe conflictul. În dependență de raportul cu persoana iresponsabilă consecințele pot fi diferite. Pe cineva te superi, cuiva îi oferi încă o oră, la cineva strigi, cuiva îi ”pui ulti-maturi”, cuiva simplu îi întorci spatele și zici pa, pe cineva ierți și o iei de la început.

Faza interesantă este că așa îmi întăresc și responsabilitatea mea. Nu-i poți cere cuiva ceea de ce singur nu ești capabil. Exemplul e una din cele mai bune tehnici de învățare.

Sigur poți să nu promiți la nimeni nimic, dar asta nu te face mai responsabil, te face mai șmecher, mai slab.

O zi bună 😉