La Turbo tusă

Ultimii ani au fost multe petreceri de proporție. La cele mai mari nu am fost, ba eram obosit, ba eram lenos. Cel mai tare îmi pare rău că nu am fost la Markus Schulz, am organizat noi și cică a fost super tare!

Să nu calc pe vechile greble,  am să merg la Turbo Carnaval. Evenimentul promite a fi unul grozav, e bine mediatizat – ca marketolog sigur mă atrage. Din câte puteți vedea pe dreapta, lista interpreților e mare; evenimentul durează două zile. O parte Live, o parte nu.

Eu în principiu am să merg pentru Sister Bliss, adică setul Faithless, clasic – pentru veterani. Dar am auzit câte ceva de Ivan Dorn și Guess Who, care îmi sunt pe plac.

Sper să fie multă dispoziție bună, dar mă interesează mult organizarea. Contează detaliile mari și mici: luminile, amplasarea, sunetul, barul, wc, vestiar, amabilitatea security, spațiu de dans și relaxare, zone de fumat, vip, etc.

Am să revin cu post impresii. Cine mai merge?

 

 

Nuvela ”Shogun” – post impresii.

“Leave the problems of God to God and karma to karma. Today you’re here and nothing you do will change that. Today you are alive and here and honored and blessed with good fortune. Look at this suset, it’s beautiful, neh? This sunset exists. Tomorrow does not exist. There is only now. Please look. It is so beautiful and it will never happen ever again, never, not this sunset, never in all infinity. Lose yourself in it, make yourself one with nature and do not worry about karma, yours, mine…”
― James Clavell [Shogun]

Înainte de a începe cartea nu am crezut că autorul mă va surprinde cu ceva, nu am crezut că cultura și experiența japonezilor va tulbura liniștea în mine. Spre fericirea și plăcerea mea nu a fost să fie.

La fel ca și Toronaga, unul din personajele centrale, James Clavell e un mare strateg. Creează confuzii, niciodată nu poți fi sigur ce va urma în celălalt capitol. Orice fapt scris, cât de neimportant, este ulterior folosit și servește drept detaliu important în asamblarea unui puzzle, rezultatul primit fiind victoria sau înfrângerea, viața sau moartea, rușinea sau dominația absolută. La fel ca subalternii și vasalii Lordului Toronaga, ești prins în plasa autorului, gândești ce vrea el să gândești, faci ce vrea el să faci, crezând naiv că sunt decizii ce-ți aparțin sau dictate de karma.

Prima jumătate de carte a demonstrat mult sânge, multă ferocitate, devotament, curaj și disciplină. Viața samurailor e o luptă continuă, moartea nu-i urmărește pe ei, așa cum ar fi într-un roman european sau american; ei urmăresc moartea, o caută, o venerează.

Împreună cu personajul principal – Anjin-san, am încercat să înțeleg cultura și felul de a trăi al samurailor. Chiar dacă eu, față de Pilot, am mai luat cunoștință cu istoria acestora, am rămas perplex la mai multe relatări. Spre sfârșitul cărții, la fel ca personajul central am devenit confuz: ceea ce la început mi se părea strigător la cer, acum găsesc normal sau puțin straniu. Iar vechile-propriile principii și-au pierdut valoarea.

Indiferența cu care privesc samuraii viața lor și a celorlalți îți dă fiori. Cruzimea cu care de multe ori își tratează inamicii sau slujitorii pare exagerată. Fierberea de viu a unui om, tăierea capetelor, mâinilor, darea ordinilor de ați omorî proprii copii, etc. Și totuși, cum mi-a spus vărul: ”un sistem integrează și elemente bizare, inutile sau chiar aparent distrugătoare, dar ele creează echilibrul care permite existența sistemului”. O verticalitate atât de pronunțată, o dezvoltare culturală și economică nu ar fi avut același succes pe acel petic de pământ fără elementele atât de dezgustătoare culturii și religiilor Europene. Spun religiilor fiindcă pe parcurs am realizat cât de mult este șlefuită societatea noastră de dogmele religioase. Când am încercat să închid ochii la ”porunci”, totul a devenit mai clar, mai acceptabil.

Deși luptători fioroși și iscusiți cu armele reci, cele mai mari bătălii samuraii și le dădeau pe terenuri imaginare, împletind scenarii, schimbând permanent planurile, utilizând tot felul de pârghii, informații secrete, clișeele culturii japoneze și a codului bushido.

“Shogun” nu a fost o descoperire întâmplătoare. Am căutat-o. Totul a pornit de la “cum se cheamă filmul cela din copilărie, cu un englez bărbos trăind între samurai?”. Mă bucur că am uitat filmul atât de tare, că înainte de a trece primele 20 de pagini încă credeam că Shogunul va deveni John Blackthorne, pilotul navei olandeze. De fapt totul a pornit încă mai devreme – odată cu anii de practică a artelor marțiale; am căutat să regăsesc valorile și principiile înnăscute, dezvoltate sau copiate în literatură.

E complicat să fac o listă ierarhică cu calitățile care se întâlnesc în carte și le admir. Nu pot spune că una e mai importantă decât alta. Din ce cauză simplu am să le enumăr:

Răbdarea – una din calitățile care o stimez cel mai mult într-un om. Mă înnegresc înăuntru când la ședințe sau în simple discuții o persoană pune o întrebare și întrerupe răspunsul la jumate. Nu în zădar se spune “cu răbdarea treci și marea”. Răbdarea este cheia spre dezvoltare, spre perfecțiune. Din nuvelă – “patience means holding back your inclination to the seven emotions: hate, adoration, joy, anxiety, anger, grief, fear.”.

Puterea cuvântului – în carte apar documente, dar de cele mai dese ori totul se reduce la promisiunile orale – ”cuvântul unui samurai”. Când mă gândesc de câte ori își schimbă oamenii dimprejurul meu  promisiunile, părerile, acțiunile. O fac așa, gratuit. Gratuit își cer și scuze. Cuvântul în aceste arii valorează puțin. Dar înapoi la carte…

Devotamentul orbesc. Așa cum nu sunt adept al extremelor, îmi place devotamentul “cu măsură”, unul rațional. Deci îmi place cam 2/3 din această calitate. Dar pentru a exista sistemul samurailor, era nevoie de 100{6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1}.

Separarea evenimentelor, emoțiilor, sarcinilor. Fiecare lucru are compartimentul său, fiecare este analizat separat. Nu se permite influențarea deciziilor de către emoții. Orice are timpul său: în timpul vacanței se odihnește, în timpul serviciului se lucrează, în timpul războiului se luptă, pentru păstrarea armoniei interioare – wa. Această calitate le permite să o creeze  pe următoarea:

Trăiesc cu ziua de azi. Tot I-netul acum e plin cu sintagme asemănătoare, dar puțini o fac cu adevărat. Japonezii încă cu vreo 600 de ani în urmă reușeau bine. A trăi cu ziua de azi nu înseamnă lipsa planurilor și viselor, dar presupune omiterea obstacolelor incerte și paranoiei din calea fericirii curente.

Setea de cunoștințe. Tot ce e nou trebuie analizat. Ce e folositor – învățat, documentat, aplicat.

Curățenia – în casă, afară, în suflet, a corpului. Posibil la acel timp era poporul care făcea cele mai multe băi pe an și pe cap de locuitor.

Nu ar fi corect să spun că totul mi-a plăcut, aici sunt unele momente mai puțin plăcute: șiretenia ascunsă – nu erau tocmai oameni sinceri, plăcerea și setea de sânge, seppuku (sinuciderile) de multe ori inutile, aprecierea joasă a femeii, nerecunoașterea dragostei.

—

După calculele mele, 20 min pe zi de citit, în engleză, cartea trebuia să fie finisată aproape în cinci luni, însă mi-a luat doar 2. E foarte captivantă, am început să port nuvela cu mine acasă, sa citesc seara și în weekend-uri, în vacanță și transport.

la Degustare de bere germană

Fost ieri la degustare de bere germană, invitat de Olesea, organizat de Beer Club. Merci, a fost mai mult decât bine.

Beer Club, în persoana lui Sergiu, vrea (deja o face) să aducă bere bună, germană în Moldova, plus să creeze o cultură sănătoasă a consumului de bere*. [Fără cultură, acest business model e pierdut].

*bere – în acest articol acest cuvânt va defini băutura mult preferată, făcută din cele mai naturale și de înaltă calitate ingrediente, urmând rețetele clasice. Nici un fel de “Chișinau”, “Staryi Melnic”, “Carlsberg”, “Heineken” sau alte prostii industriale.

Am avut o seară frumoasă. Am degustat 10 feluri de bere. Și ca amatori adevărați ne-am oferit ca nici o picătură de licoare să nu fie aruncată în afară de gâtlejurile noastre însetate.

S-a mers de la bere cu cea mai mică consistență de alcool [0{6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1}] spre cea mai mare [8.2{6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1}].

Procedura degustării [seamănă cu cea a vinului]:

  • Berea nefiltrată se amestecă puțin în sticlă, se toarnă în pahare speciale.
  • Se analizează culoarea la lumină și consistența.
  • Se agită pentru a a crea spumă, care poate fi densă, mai puțin densă. Se analizează carbonizarea. Toată berea care am băut-o era carbonizată natural – nu a avea acele bule de aer care se ridică în berea făcută din praf ca în șampanie. Astfel primești un gust perfect, dar nu te balonezi.
  • Se savurează aroma care la bere, față de vin, este mai diversă.
  • Și sigur se bea, cu gâturi suficient de mari ca să acoperi toată limba. Se observă gustul și post-gustul. Post-gustul de multe ori e mai important. Cu cât e mai intens și de durată, cu atât berea e mai calitativă.

Sergiu ne-a povestit toată seara, am acumulat foarte multă informație nouă și interesantă. A vizitat toate berăriile cu care cooperează acum, a băut direct din butoaie împreună cu berarii; cunoaște istoria, rețetele, tehnicile, ingredientele, multe, foarte multe.

Personal sunt mare amator de Paulaner și nu prea o schimb pe altceva. Cei de la Beer Club m-au convins ușor după a 9-a bere că există și alta la fel de bună – Schneider Weisse TAP 6. Asta a fost preferata serii mele. Însă prețul ei e aproape acelși ca al Paulaner, însă, din cuvintele ghidului nostru, Schneider e făcută din produse mai calitative.

Sergiu cooperează doar cu berării mici, care au o tradiții vechi și niciodată nu au încercat să-și mărească volumele de vânzare, accentul mereu fiind pe păstrarea calității superioare.

S-a mai servit feluri de Weltenburger, Schonramer și Aecht Ochlenferla Rauchbier.

Prețurile berii încep în localuri de la 35 lei.

E cu neputință de cuprins toată seara, am plecat plăcut amețiți și doritori de noi experiențe.