Bunicii Florica, până în ultimii ani de viață nu i-au plăcut (i-a urât mai sincer spus) rușii (ca fenomen expansionist și asupritor, nu ca popor). Încă de când eram mici și priveam la televizor emisiuni și filme rusești (așa cum în română pe atunci nu aveai ce vedea) ea intra în cameră, nu mai vedea bine ce era la ecran, nici nu auzea prea bine, dar potrivea și întreba ˝iar vă uitați la ruși, da la români nu e nimic?˝. Și noi răspundeam iritați a mia oară că ˝nu!˝.
Nu era voie la noi în casă să folosești rusisme. Bunica m-a forțat să-mi dezvolt voința de a înlocui cuvintele culese de pe stradă, cu cele din DEXul român. A durat vreo zece ani, dar a reușit. Acum, folosesc rusisme când vreau comic să evidențiez proveniența noastră din spațiul post-sovietic și o fac conștient.
Pe linia mamei, ne tragem din Marmureș, zona Sighetu Marmației, de peste Tisa, satul Slatina, acum teritoriul Ucrainei, deși sunt sate românești. Familia Bunicii (Botnar), a fost inclusă în lista culacilor. Fiindcă era una din familiile înstărite, cu gospodărie. Respectiv sovieticii au venit să facă ˝egalitate˝. Așa, străbunelul a făcut 7 ani de închisoare. Familia de șapte copii, a fost lăsată fără nimic. Soldații roșii nu au putut lua doar patul pe care era întinsă străbunica paralizată după această lovitură de soartă. Li s-au luat toate pământurile și animalele. (Când am fost mic în vacanță la ei, prin anii ’90, bunica îmi arăta întinderi mari pe care acum trăiau vecinii lor și mi-a spus că astea au fost pământurile părinților ei).
Au rămas să trăiască pe un petic de pământ lângă un grajd. Alături pământul era pavat cu pietre mari de munte, ca la gospodari, să nu fie glod. Bunica și frații ei mai mici au scos bolovanii cu târnăcopurile și au făcut din el pământ arabil. Așa au supraviețuit.
Când oamenii în uniforme ce vorbeau o limbă străină scoteau ultima masă din casă, fratele Aurel (ce era prin clasa 10-a), s-a apucat cu ambele mâini de piciorul mesei. L-au târât ceva timp pe jos, iar apoi l-au dezlipit de masă cu o lovitură de ˝sapog˝soldățesc…
Totuși, bunica a reușit să devină profesoară cu studii superioare de limbă română. Dar toată viața a fost persecutată de comuniști, din cauza etichetei de culac. La angajare a fost nevoită să spună că tatăl ei e mort (nu în închisoare).
Această istorie nu o veți citi în cartea lui Aleksandr Soljenițîn, Arhipelagul Gulag. Dar la fel și-ar găsi locul acolo, pe lângă alte sute de povestiri.
Realitatea ce o auzim e groaznică.
Sunt atât de multe subiecte și subtilități, că am decis simplu să enumăr o parte din ele mai jos, la unele am lăsat comentarii și citate din carte. Mai jos de listă am țesut trei concluzii. Continue reading “Arhipelagul Gulag de Aleksandr Soljenițîn”