Thailanda – partea 3

[Thailanda – Partea 2]

KRABI (la mare, la soare)
După Bangkok, am plecat spre sud, la mare. După ce am mers vreo doisprezece ore cu trenul, am trecut în autobus, iar apoi maxi-taxi. Era dimineața și urmăream atent drumul împânzit de o parte și alta cu palmieri și alți copaci ce nu întâlnești pe la noi, iar în depărtare se zăreau stânci acoperite cu verdeață. Pe ici și colo câte o colibă păta cu prezența sa pădurea de palmieri. Am observat însă și zone mari, curate, după defrișări. Atunci m-am gândit că, inclusiv noi – cei care mergem în acest maxi taxi și restul turiștilor, suntem devină în aceste defrișări (și nu doar). Dacă nu am veni cu milioanele, localnicilor o mie de ani nu le-ar trebui pământ în plus.

krabi

Așa se primește, că pe de o parte, odată cu banii aduși – aducem salarii, investiții, medicamente, haine și bucurie, iar pe de altă parte aducem aglomerație, gălăgie, distrugem tradiții, defrișăm păduri, poluăm plaje.


Inițial, vreo trei zile am stat pe litoral, pe continent, în Ao Nang. Căldura aici e mult mai suportabilă, deși apa nu te ajută să te răcorești. Ziua temperatura acesteia varia de la 30 la 35 grade. Într-o zi am măsurat 32 grade afară și 35 în apă! Nisipul e mărunt, deschis la culoare, plăcut. Valurile mai lente, parcă nu se grăbesc nicăieri, dar te trag și împing mai tare. Continue reading “Thailanda – partea 3”

Thailanda – partea 2

Thailanda – partea 1
[întreaga galeria foto e 
aici]


Oamenii în Bangkok sunt foarte drăguți, zâmbăreți și băgăreți. Mai întâi toată ziua pe străzi te sâcâe cu ”taxi?!”, ”want to see a temple?”, ”hey, where you go?”, ”hello my friend!”, ”need a suit, my friend?”, ca apoi seara să treacă la ”ping pong show”, ”sex” și ”massage?!”. Ping pong show nu are nimic cu tenisul de masă. E o atracție turistică sexuală, care domul Tan, taxistul ce ne-a plimbat prin capitala Thailandei a spus că trebuie să fii prost să vii și să nu-l vezi. Nu l-am contrazis, dar mai mult decât este în wikipedia nu vă pot povesti. A mai făcut el alte complemente la adresa capacităților sexuale a femeilor thailandeze; l-am crezut pe cuvânt. Motoul său în viață e ”eat and fuck fast”.

bangkok

Mi-a părut rău că în mare parte am discutat doar cu localnicii implicați în industria turistică și nu am putut cunoaște cât mai mulți thailandezi cu un comportament natural, nu îndreptat spre client.

Totuși, din câte am observat sunt foarte liberi în gândire și exprimare. La o mică gafă pe care o faci, pot râde în hohote, deschis și încă arătând cu degetul spre tine. E mai plăcut cumva decât reținerea calculată și rece a suedezilor.

La negocierea prețurilor pentru taxi, tuk tuk, haine, suvenire, chiar și mâncare trebuie să fii dur, ferm și indiferent. Astfel poți scădea costul de două sau chiar patru ori. Continue reading “Thailanda – partea 2”

din jurnalul unui nebun

circumstanțe, circumstanțe, circumstanțe…uneori totul e circumstanță. circumstanțele sunt ca și titlurile articolelor, goale. aș vrea să rămână conținutul curat, limpede, fără circumstanțe.

nu există formule corecte. cele mai grele drumuri, sunt cele mai dureroase. cele mai dureroase drumuri, merse până la capăt, sunt cele mai dulci.

nu există formule corecte. nu există un singur drum.Sad_Writer_by_eldawo

cum în același timp să rămâi tu însuți, dar să și placi? mai bine spus – să încerci să placi.

Continue reading “din jurnalul unui nebun”