Emoţii – Page 11 – ..mai mult emoții, decât cuvinte.

Dragă Ion Aldea Teodorovici

Recomand în timpul lecturii:

Cu anii și cu mintea, care sper că se adaugă, începi să distingi ce e bine și ce e rău, ce aduce folos și ce dăunează, ce e frumos și ce pretinde a fi. În viață nu e totul atât de clar ca în povești: balaurul e rău, Făt Frumos e bun, Harap Alb – erou, iar Spânul – mișel. Cu cât accesul la informația a devenit mai ușor, cu atât sursele de poluare a acesteia s-au înmulțit și sofisticat.

—
Îmi cer scuze, Domnul Ion, pentru că scriu, în general, aceste rânduri și mai ales că le scriu abia acum. Îmi cer scuze că vorbesc sau scriu doar când doare și, mai ales, că mă doare tot mai rar. Îmi cer iertare că a trecut vreun an de când ultima dată V-am ascultat. Îmi cer scuze că în mine Vă spun demult simplu „Ion”, fiindcă așa simt, dar ar trebui să știu să păstrez distanța, voi acolo sus, eu aici jos. Mulțumesc Doamnei Vatamanu și tuturor care au participat la crearea filmului documentar despre viața și activitatea cuplului Ion și Doina Aldea Teodorovici, ați deschis o rană, ce nu trebuie să se cicatrizeze niciodată.

– Dragă Domnul Ion, au trecut mai bine de douăzeci de ani de la independența țărișoarei noastre R. Moldova.

Tot tricolorul mai fâlfâie în vânt, păstrăm aceleași hotare (până ce). În rest cred că totul s-a schimbat. Multe spre bine. Multe mai puțin.

În continuare mulți nu vorbesc româna. Iar unii din cei care o vorbesc, nici nu știu sau, încă mai rău, se fac că nu știu că se cheamă Limba cea Română! Îi zic „moldovenească”. De parcă americanii vorbesc „Americana” sau australienii „Australiana”. Continue reading “Dragă Ion Aldea Teodorovici”

Thailanda – partea 5

Thailanda – partea 4

CHIANG MAI
După scurta despărțire de patru zile în care fetele au fost în Cambodgia, iar eu am tors sensul vieții pe malul oceanului, ne-am reunit iarăși în Bangkok. Iar apoi am mers spre așa zisa capitală de nord a Thailandei – Chiang Mai.

Am să încep cu sfârșitul – îmi pare rău că am stat atâta în Bangkok și așa puțin în Chiang Mai – un loc liniștit, cu străzi înguste, fără mirosuri înțepătoare și cu oameni super drăguți.

În prima zi normal am vizitat templele din apropiere. Așa cum timpul și banii deja erau pe sfârșite, am devenit selectivi. În unul din temple am intrat în discuție cu – mai bine zis de data asta cu mine s-a intrat – un inginer thailandez, care a început să-mi vorbească de budism, iar până la urmă eu l-am descusut și despre protestatari, și prinț, prințesă, etc. etc.

Tot în acea zonă, am stat de vorbă cu un călugăr, ce practica se pare thai box. Era călugăr de zece ani, de la vârsta de 19. Dar reprezenta întruchiparea vie că nu toți călugării budiști sunt gata pentru așa o viață. Luptele l-au făcut să simpatizeze masochismul și sadismul. S-a lovit singur pe el câteva ori cu pumnul în față, în timp ce povestea astea. Continue reading “Thailanda – partea 5”

Thailanda – partea 4

partea 3 se termină așa – ”De fapt nu te întrebi, fiindcă ești sigur – cu tine așa ceva nu se poate întâmpla, tu faci parte din altă medie aritmetică, tu nu poți intra în astfel de statistici. Dar…”.

Partea 4:
În una din zile, am luat o cursă împrejurul insulelor. Am făcut un scurt popas pe o plajă populată de maimuțe metropolitane, ce mâncau semifabricate și beau ape dulci din sticlă. Am vizitat Maya Bay, plaja unde s-a filmat ”The Beach”. Frumoasă, nisipul alb, apa blue-marin. Dar iarăși din cauza turiștilor, inclusiv a mea, aceasta semăna cu piața centrală, fiind supra-aglomerată. Era complicat să faci o fotografie în care să nu apară un om sau o barcă.

Înainte de asta am făcut scufundări, am planat printre mii de pești (video) colorați ce se roteau în jurul nostru, ademeniți de fărâmiturile de mâncare aruncate de ghizii noștri. Bine că răpitorii nu se trag la biscuiți. A fost fine, fără oxigen să cobori câte 3, 4 metri și să urmărești un cu totul alt univers. Sigur că în doar câteva mii de cuvinte nu vă pot exprima cât e de nouă pentru noi lumea aia și cât de infantili suntem noi în ea, dar eu încerc – după ce am înotat vreo 15-20 minute m-am grăbit spre barcă. De vreo cinci minute ceva începuse să-mi ardă toată pielea, inițial mai puțin, iar apoi tot mai intens, până când am început să simt ca și mușcături de meduze, dar pe tot corpul. Aceste senzații cu sutele de pești împrejur, inclusiv doi mari, care stăteau parcați paralel unul față de altul la fundul mării, să fi fost de vreo 4 metri în lungime, m-au pus în gardă – careva din aceste vietăți e veninoasă și apa împrejurul lor la fel. M-am urcat înapoi pe barcă, dar un cuplu m-a liniștit că senzație vine de la niște microorganisme ce pișcă pielea, iar peștii mari erau Barracuda.

Însă nimic din toate aceste aventuri, nu se compară cu una, care, în avion deja spre casă, două săptămâni mai târziu, am pus-o ca numărul unu amintire din călătorie – totul e foarte simplu Continue reading “Thailanda – partea 4”