Ce poți face cu un pahar de apă?

rushing-water_9434_600x450Ce poți face cu un pahare de apă?

– poți uda o floare
– poți trezi pe cineva
– poți potoli setea
– îți poți răcori fața sau ceafa
– poți spăla o rană
– poți face un ceai
– poți picta cu acuarele
– te poți uita la el
– poți spăla niște orez
– să-l schimbi pe un țiom de la soție, când ți-i sete (sugerat pe fb de Nelu)
– poți face un pahar de gheață (sugerat pe fb de Viorel)

Eu nu știu de ce la această oră (23:32) mi-a venit o întrebare, se pare simplă, dar m-am gândit vreo 15 minute și am dat doar 9 răspunsuri [ultimele două nu-mi aparțin]. Bine, dacă aș deriva de la fiecare idee, aș mai genera vreo 20, dar vreau să rămână diferite, generice. Nu știu de ce îmi doresc asta-acum, nu mă întrebați. Simplu îmi place apa.

Un pahar de apă nu e mult, nu e puțin.

Ce e interesant, că există o ordine în listă, la prima vedere întâmplătoare; am început să scriu primele lucruri care îmi veneau în cap. Un fel de primul venit, primul servit. Să fie asta oare o ierarhie bazată pe importanță? Sau pe oboseală… Prima a fost să ud o floare, probabil fiindcă am una la birou, cu care vorbesc zilnic și m-am gândit la ea. Abia a 3-a este potolirea setei. Iar de la a 4-a am început să storc mai greu fiecare rând.

Cu un pahar de apă, nu poți:
– curge o ploaie
– ridica o mare
– inunda un sat
– înota un pește
– spăla rufe
– face un borș
– roti o moară
– distruge o stație atomică
– stinge un incediu

Lasă tot 9 să fie.

Îmi place să am un pahar de apă noaptea, lângă pat. Unii nu beau apă seara, de frică să nu se trezească pentru a merge la veceu. Eu mă tem să nu mă trezesc de sete.

Somn ușor! Bună dimineața! Sau să aveți o zi bună 🙂

“Трансерфинг реальности” în Moldova

long-roadVadim Zeland, a descris în mai multe cărți, o teorie care se numește – “Трансерфинг реальности”.

“Трансерфинг реальности” este o viziune asupra structurii Universului și viața omului în acest ansamblu, din punct de vedere energetic. Această viziune spune că lumea constă dintr-o multitudine infinită de posibilități, iar noi, oamenii nu putem schimba soarta, dar o putem alege. Așa cum numărul de posibilități e infinit, putem alege orice ne dorim. Cum să-ți alegi bucățică cu bucățică soarta pe care ți-o dorești, cum să acumulezi energie, cum să o cheltui rațional, cum să eviți vampirii energetici și multe altele sunt descrise în acele sute de pagini și eu acum nu voi încerca să expun metodologia, pentru acest articol e suficient să cunoașteți tematica abordată de autor.

După ce am ascultat cartea audio, în fiecare dimineață mergând în transport public la birou, am recunoscut că foarte multe procedee de acolo le folosesc de mic copil: tendința de a scădea din importanța oricărui fapt sau eveniment; evitarea simțului vinovăției pentru diferite încercări în viață; ignorarea stereotipurilor, așa numitelor normalități și prejudecăți sociale, pseudo-reguli și bariere; atârnarea ușor detașată față de dorințele personale; conștientizarea gândurilor; încrederea că prin dorință și acțiune totul va fi așa cum îmi doresc sau cel puțin va fi mult mai bine decât a fost.

Am descoperit și momente noi. De exemplu, reascultând acum câteva capitole, mi-am dat seama, că printre unii răufăcători enumerați în unele exemple mă pot afla și eu. Inconștient am tendințe manipulatorii, tendințe de a învăța lumea cum să trăiască “corect”, etc. Slăbiciuni cu care lupt.

Într-o propoziție “Трансерфинг реальности” spune – cum gândești despre viață, așa viață vei avea. Dacă zici că ești sărac – sărac vei rămâne, vei merge în continuare pe linia sorții unde banii se întâlnesc rar. Dacă spui că societatea e rea, dacă urăști alcoolicii, vagabonzii, viața te va duce pe o linie unde te vei ciocni des cu aceste persoane. etc. etc. etc., fiindcă Ea nu înțelege ce e bine și ce e rău, nu are percepția de plus și minus, simplu vede la ce te gândești și cu ceva întârziere te lovește de gândurile tale în realitate.

Acum, fără a încerca de a vă convinge în adevărul celor spuse de autor sau de mine mai sus, doar să presupunem că totul e drept. Uităm de realitatea în care trăim și ne transpunem în realitatea Трансерфингului. Mă gândeam eu, mergând pe stradă  – autorul abordează totul din punct de vedere individual. Interesant dacă această viziune poate fi suprapusă peste o societate? Câți oameni din Moldova gândesc bine despre această țară și viitorul ei? Câți gândesc că suntem în rahat și se aruncă cu fraze de genul “nu mai ajungem noi în Europa!”. Folosesc “Europa” nu ca destinație directă, “Europa” ar însemna un viitor luminos și frumos în orice formă. Noi îl putem obține și singuri, dar nu mă voi adânci în asta. Acum imaginați-vă că peste 1 milion de oameni îndreaptă energie negativă peste soarta acestei țărișoare. Peste soarta a altor 2 milioane de oameni, vreo 3 mln. împreună cu ei însuși. Și dacă Zeland are dreptate, cum putem noi nimeri pe linia sorții unde dăinuie bunăstarea?

Numai să nu credeți că e suficient să gândești pozitiv, în carte se vorbește despre acțiuni, predispoziții, etc. Apropo, uitați de energie și alte cuvinte diafane, dacă nu credeți în ele. Această literatură o să vă ofere multe sfaturi simple și practice, care vor eficientiza mult timpul și efortul vostru investit în orice.

În concluzie ce pot spune…cu dispoziția existentă e greu să schimbi soarta unei țări. Am să continui să o schimb pe a mea și eventual voi contribui cu ajutor împrejur, dacă acel “împrejur” cu adevărat și-o dorește.

dincolo de Dor

miss-you-53A bătut la ușă. L-am privit ascuns, după ochiul mic de sticlă. Liniște. Poate nu aude că sunt acasă. Am reținut respirația, în speranță că va pleca.

Tiptil, m-am îndreptat în dormitor, am stins lumina. M-am culcat. Am încrucișat mâinile și le-am pus pe piept. Va pleca.

Peste fereastră se aud frunzele de vară. Cineva mă privește. Al 7-lea etaj, imposibil.

Dorul s-a sprijinit cu coatele partea cealaltă de pervaz. Nu mă ceartă. Așteaptă. Urăsc când face așa. Vrea să mă simt vinovat. Nu mai are rost să mă ascund.

M-am ridicat și am dat foc unei lumânări. Mă sprijin cu coatele partea asta de pervaz, îl privesc în ochi. Ne cunoaștem de ceva timp. Cică moartea nu există, atunci ne cunoaștem de o veșnicie. Știința a demonstrat ceea ce sufletu-mi cunoaște de secole.

Clipește rar, ca și mine. Are ochi negri. Nu se cere în casă. Nu e insistent. Îl urăsc pentru asta. Știe că imediat ce mă va presa, o să-mi servească ca motiv să stâng lumânarea și iar să încrucișez mâinile.

Tăcem. El vorbește cu mine, eu tot cu mine. El vorbește în mine. Eu vorbesc prin el.

Ok, intră. Vrei pe fereastră sau ca oamenii, pe ușă? Doar te-am rugat să nu mai vii…
Sau te-am rugat să vii? Nu mai știu.

Nu am mâncare. Nu mănânc. Îți pot propune ceai verde, negru. Vreau să mă tund. Vreau să bat în Makiwara.


Makiwara e prietenul meu apropiat. Permanent tace. Se bucură când o pun în cui sau o leg de vreun copac. Vorbesc doar eu cu ea. Trei sute, cinci sute, o mie. Vorbesc cu altă mână. Două sute, patru sute, opt sute. Cu fiecare atingere zâmbește tot mai mult. O iau subțioară, mergem acasă.


Doar te-am rugat să nu mai vii. Folos din tine?

Mi-e dor de tine. Sau cred că mi-e dor de mine, cu tine. Oamenii se mint. Le e dor de timpuri, de locuri, de oameni. Rahat! Lor le e dor doar de ei, de ei în acele timpuri, în acele locuri, cu acei oameni.

Fiecare secundă te îndepărtează de ele. Nu mai sunt ce am fost acu un pas în urmă. De cine mi-e dor? Dacă nici eu nu sunt eu. Iar eu sunt un infinit de posibilități a mine însumi. De cine mi-e dor? Nici tu nu ești tu. Ești un infinit de posibilități la fel a mine însumi.

Totul e în mine. Eu sunt totul. Tot pe ce pun mâna, spre ce expir, apa în care înot, aerul ce îl calc cu tălpile. Oamenii care nu-i cunosc, locurile care nu le-am văzut, sunt eu, fiindcă conștientizez că nu le-am văzut. Și nu le-am văzut doar în felul meu. Nimeni nu le-a mai văzut așa ca mine.

”Nimeni” nu există, în orice moment pot pune pe cineva în locul lui.

Oare de ce te-am chemat, Dorule? Tu nu exiști fără dorința mea. Nu vii fără chemarea mea. Ce parte din mine te-a strigat?! Spune-mi, să-i dau foc.

Și ce tot privești la mine? Beați ceaiul și freac-o din gară. Sau cel puțin spune-mi, de ce ai venit.


M-am ridicat de la masă. Am deschis ușa de la intrare. Am mers și m-am culcat, cu mâinile încrucișate pe piept.

Nu am auzit când a ieșit. Dimineața nu mai era.