Emoţii – Page 2 – ..mai mult emoții, decât cuvinte.

O perspectivă mai largă asupra ta

*Dacă sincer, e tare greu de ales titlu pentru așa texte

Nu vezi pădurea de copaci
din cauza

Se zice că una din tehnicile meditației este de a te observa dintr-o parte. Nu neapărat să încerci să oprești fluxul de gânduri, dar să vezi gândurile și pe tine care le generează de la o distanță.

Nu susțin că meditez, dar după ce am ascultat asta (All it takes is 10 mindful minutes min 5:40) , mi-am dat seama că există o paralelă între ceea ce fac eu uneori și între această tehnică de meditație.

Dacă lași conștiința să activeze doar din interior, să privească și să analizeze lumea din jur ca prin ”ochiul ușii”, e o perspectivă destul de îngustă. Dacă deschizi ușa, ieși afară și vezi cum e amplasată ușa, scara, blocul, strada… în această lume, e altă perspectivă. Dacă mai faci un pas și te uiți cum e amplasată această lume în Univers, perspectiva devine și mai largă.

De exemplu, scena din filmul Passengers (mai jos) m-a inspirat să privesc altfel momentul când eu înot în bazin, afară, sub cerul liber. Încerc să mă văd 3D în acest mic bazin, săpat și betonat în pământ. Și toată această scenă e micuță, se vede tot Pământul mic, în jur cosmos negru și vast, și eu mic, înot în acest bazin de 25m, mic, pe acest Pământ mic, în acest Univers mare. Te uiți la asta și te minunezi. Senzația e de parcă niște palme mari cu apă în ele te-au ridicat undeva sus în aer și tu înoți acolo, înconjurat de nimic și doar aceste palme țin apa în care înoți și nimic altceva nu contează în acel moment.

Și înțelegi că frumos poate fi nu doar în filme, dar frumos este în realitate.

Shantaram, Gregory David Roberts

Am să-mi fac un ”raft” pe Goodreads.com care se va chema ”6”. Asta pentru că nota maximă pe care o poți da unei cărți este de 5 stele, iar eu simt uneori nevoia și, mai important, dorința, de a aprecia cu 6 stele anumite cărți. ”Shantaram” este exemplu bun în acest sens, poate cel mai bun.

Prima mea trăire în legătură cu ”Shantaram” a fost descoperirea a cât putem fi de ignoranți și cât de mult putem pierde din cauza ignoranței noastre. Am sărit cartea cu ochii mai mult de un an. Judecând-o greșit, șablonat, după numele moaleși coperta colorată, ca pe o baladă siropoasă orientală. Acum, nu-mi închipui că aș fi putut continua propria mea călătorie de auto-cioplire, fără să cunosc această istorie. Mă tem că exact așa putem sări peste oameni și evenimente, fără să îi/le cunoaștem sau înțelege. Și niciodată să nu aflăm că am fi putut deveni mai buni, mai înțelepți, mai cumpătați, mai tari, mai atenți, mai rapizi, mai iubitori…

Am să creez această categorie ”6” și am să-l pun acolo pe Linbaba, protagonistul ”Shantaram”, alături de ”Martin Eden”, ”Musashi”, ”Bătrânul și marea”, ”Ultimul mohican” și ”José Arcadio Buendía”. Aparent, sunt cucerit de personaje chiar, nu de cărți (nu căutați logica, nu este). Dar trăirile pe care mi le-a dăruit Gregory David Roberts sunt mult mai puternice, din simplul motiv că cele scrise de el au avut loc cu adevărat.

Nu poți pune pe un cântar o nuvelă scrisă bine, dar inventată și una trăită în realitate. Mă gândeam, cum mi s-ar fi părut totul, da că nu aș fi știut că e bazată pe evenimente reale. Greu de imaginat. Am încercat să trec prin mine miile de scene descrise. Posibil caracteristic ~~bărbaților~~ băieților, mă întrebam des – oare cum aș proceda eu? Oare ce aș fi simțit eu? Oare… aș fi rezistat?

Cartea m-a prins atât de mult încât, la un moment dat, am început să o ascult cu viteza 1,25x, în orice minut liber, uneori pe speakerul telefonului, când ridicam scările blocului, fiindcă aș fi pierdut timp să caut căștile. Voiam să înghit porții cât mai mari, în perioade cât mai mici. Tot asta m-a făcut să mă întristez când am ajuns la ultimele minute. Și chiar dacă de fiecare dată, recitesc sau reascult ultimele pagini/minute de 2-3 ori, sunt trist fiindcă experiența cu alte cărți din categoria ”6”, îmi arată că peste ani îmi voi aminti doar linia centrală a subiectului, nu și detaliile ce au condimentat cartea.

Sărăcia, pârghia nr.1

”Alegeri”, dar oare avem noi cu adevărat alegere? Nu am să încerc să răspund la această întrebare, e prea complicată cu tot felul de ˝votul tău contează!˝ și ˝dacă nu noi, apoi cine?˝. Dar această întrebare oricum îmi apare nerușinat în toiul oricărei electorale.

Ca să nu las loc pentru interpretări greșite și pentru a nu devia de la obiectivul adevărat al acestui text, spun direct că îmi îndeplinesc datoria de cetățean de fiecare dată, posibil fiindcă încă nu am găsit un contra argument puternic pentru sloganurile menționate mai sus. Dar simt, cândva, după ce cortina va fi lăsată în jos, un nene îmi va povesti cu zâmbet strâmb în ce șarade participam noi, cetățenii.

E greu să manipulezi cu un om îndestulat, un om încrezut în ziua de mâine, un om fără prea multe frici. Moldova e țara compromisurilor, oamenii la noi cedează la fiecare pas, și fiecare în parte probabil poate și trebuie înțeles. Dar ca societate noi mâncăm dedesubturi.

Și nu-nu, noi nu suntem unicii și nu suntem cei mai răi. Nu-mi place când cineva spune că aici e rău de trăit sau că Moldova e cea mai rea țară din lume. Subiectiv și chiar obiectiv asta e departe de adevăr. Moldova e o țară minunată, în care poate fi plăcut să trăiești (și este). E mai bine decât în multe alte colțuri ale lumii, și e mai rău decât în unele. Dar nu-i pe asta…

Ca societate ne îngropăm, fiindcă participăm la jocul celor care au guvernat și celor care guvernează acum țara. Eu am să aduc un mic exemplu de azi: șoferii noștri moldoveni, pe autobuzele lor cu nr. moldovenești aduc transnistreni masiv-organizat ca să voteze pentru cei care i-au motivat. Am să repet: moldovenii aduc transnistreni, nu 2-3, dar zeci de mii, care habar nu au ce se întâmplă aici, să le decidă soarta lor, a șoferilor și a noastră. Și fac asta probabil pentru câteva sute sau mii de lei. Pe care în 2-3 săptămâni o să-i cheltuie, pe țigări, pâine, bere, halva și hârtie igienică 65m. Iar rezultatul votului rămâne și nu patru ani, dar mai mulți…

Să nu vă lașe acest exemplu orbiți și prea supărați pe șoferi. Aceste ”mici” compromisuri se întâmplă zilnic, nu trei luni înainte de alegeri, dar în fiecare zi, de la alegeri la alegeri. Asta fac judecători, juriști, consultanți, specialiști IT, medici, designeri, organizatori de evenimente, comentatori, prezentatori TV, radio, marketologi, politologi, drumari, mecanici, agronomi, studenți, profesori, directori, antreprenori și branduri (deja). Noi toți asta facem, fiindcă în așa o țară mică, e imposibil ca aceste lucruri să treacă neobservat. Și cei care nu fac asta, știu și văd aceste compromisuri, dar cel mai des tac. Tăcem.