Category: Emoţii

de obicei, articole ce conțin critică la adresa oricui, chiar și a mea, scrise cu multă sinceritate, subiectivitate și emoții.

Stockholm – post impresii.

Scurt despre Stockholm: taxiștii îți descid ușile – normal, pentru 60Euro cine nu ar face-o; băi, înălțimea medie a oamenilor cred că e 192 cm – m-am simțit Guliver în lumea giganților; totul e curat, străzile înguste, mulți arabi sau ceva de genul, fiecare vorbește engleza, mașinile îți permit să treci și la roșu, nu te claxonează; totul e extrem de scump – pentru salariile noastre cel puțin; oamenii sunt direcți și pozitivi – din experiența mea; nu am înțeles o chestie, se pare că Suedia e în UE, dar nu poți plăti cu Euro – sucks; fiecare operație la exchange te costă vreo 90 lei comision. Mai multe vedeți aici photo.

Vroitam să vorbesc despre altceva, că cele de mai sus le puteți vedea și pe ecrane. Problema demolării clădirilor vechi la noi în Chișinău, în reguni încă să ajungem. Tot timpul am avut o părere destul de flotantă la acest capitol. Pe de o parte cred că arhitectul nostru e un imbecil și toată echipa lui – niște viermi corupți. Pe de altă parte, clădirile trebuie să aibă aspect practic; nu și pofic, hai să construim cutii pătrate. Ultima călătorie, mi-a aranjat totul în cap oconciatelino:

istoria, tradițiile, arhitectura e tot ce ne aparține cu adevărat, e unicul fapt ce ne poate face diferiți de alții și prin asta – atractivi. Turiștii nu merg în Stockholm pentru Adidas sau Mc, astea le poți găsi oriunde. Ce căutam eu, cînd ieșeam în oraș? CEVA NOU. Arhitectura lor e uluitoare! Nu știiam ce să fotografiez, totul e atît de diferit, atît de origianal, atît de vechi, atît de îngrijit. Rătăcind acele străzi, mă gîndeam la Chișinău…oare ce poți vedea la noi? Sau păstrat 2-3 clădiri, în rest zero! E trist, e foarte trist. Mai țineți minte ce ușă faină avea liceul Mircea Eliade? Și acum e termopan. Să mă kak pe ea, că pe alb se vede mai bine.

Și ce e mai grav, clădirile demolate nu le mai restaurezi.

P.S. îmi doresc ca în Chișinău bicicletele să devină un nou mod de transport public, nu doar ceva fancy.

Fericirea – de la DEX la P.S.

[am început acest articol în 2009]

În căutarea Fericirii:

Voi porni de la DEX, deşi în cazul Fericirii el ne dă doar o parte neînsemnată a sensului acestui cuvînt:

“Fericirea este o Stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină.”

Avem: stare de mulţumire, stare sufletească, intensă, deplină. În primul rînd Fericirea este o stare de mulţumire, asta e clar şi irefutabil. În al doilea rînd e o stare de mulţumire a sufletului, ceea ce ar da o lecţie bună celor care caută Fericirea iPad-uri (ca mine i.e.). Deşi eu sunt de părere că Fericirea poate fi obţinută în cele mai diferite moduri, inclusiv goana după bani, crimă, batjocură, etc. Să revenim: în al treilea rînd Fericirea este intensă, îmi place acest calificativ, îi oferă o careva dinamică sentimentului de Fericire. Pentru a fi intens/ă un proces sau o stare trebuie mereu alimentat/ă. Deplin – nice. Deplin înseamnă: integral, complet, absolut, cu desăvîrşire, etc. ceea ce ar subînțelege că starea de mulţumire a sufletului trebuie să fie foarte puternică, tare, ţipătoare şi să cuprindă totul, absolut totul. Eh acum îmi pun eu întrebarea: este oare vreun OM FERICIT pe lumea asta, un om care să fie mulţumit sufleteşte mereu, foarte tare şi în tot ce-l înconjoară? Poate doar Lady Gaga.

Deşi avem o definiţie unică, Fericirea cred că ar întruchipa atîtea forme, cîţi oameni există pe Pămînt şi cîţi au mai existat. Cîte suflete, atîtea Fericiri. În viziunea mea Fericirea este doar o tendinţă şi nu o destinație. Anume prin faptul că Ea este atît de diversă se explică faptul că e atît de greu dobîndită. Aici apare problema multor părinți, încearcă să le bage copiilor pe gît: profesii, miri și mirese, haine, etc., că ei știu cum e mai bine. Cel mai rău este că de cele mai multe ori, nici copii nu știu exact ce trebuie să facă pentru a deveni fericiți. Voi sunteți fericiți? Știți ce trebuie să faceți ca să căpătați fericirea?

Sincer nu prea ştiu cum poate fi identificată Fericirea, matematic gîndind – posibil poate fi “găsită” prin încercarea a mai multor activităţi şi calificarea fiecărei în parte ca sursă de Fericire sau nu. E trist cînd acest detectiv se întinde pe toată perioada vieții. Cel puțin pentru mine, această formulă mă duce la ideea că un om Fericit este un om activ, un om diversificat. Și aici apare oximoronul, cu cît mai multe încerci să faci, cu atît mai hu..va ți se primește.

Dacă vom privi Fericirea ca ceva perfect, ideal vom înţege că fiecare are dreptul la ea. Dar, fiecare o vede diferit. Adolf Hitler, mama lui, avea și el un vis spre Fericire: ocuparea întregii Lumi, pentru a menţine puritatea rasei ariene şi de a subordona rasele inferioare: evreii, ţiganii, slavii şi rasele de culoare. Doar tendinţa şi nu dobîndirea acestei Fericiri a costat scump cîtevaisprezece milioane de oameni. Si totuşi, ca forma teoretică aceasta este o stare potenţială de Fericire. Forma Fericirii personale se rezumă la caractrul, educaţia, mediu inconjurător, experienţa şi personalitatea individului.

Totuşi, aşa cum viaţa noastră se dovedeşte a fi destul de scurtă, eu cred că oamenii au modificat un pic esenţa Fericirii. Cînd spun “au modificat”, mă refer mai mult la caracteristica deplină. Oamenii s-au învaţat să-şi divizeze interesele şi să simtă aşa spusa Fericire – short term. Aici sunt fericit, acolo nu. Nimeni nu mai speră sa obţie Fericirea în forma sa pură – deplină.

P.S

Și totuși cînd mă întreabă cineva, care e sensul vieții, raspund “de a fi fericit”, indiferent ce limbă vorbești româna sau rusa, trăiești cu o femeie – căsătorit sau nu, sau trăiești cu un barbat, mături străzile sau conduci o țară; nu te uita la stereotipuri, la tradiții, la vecini, fă ce este nevoie pentru ați dobîndi fericirea. Iar dacă fericirea ta ne va încurca prea tare, noi te vom închide, te vom înpușca în ochi, te vom face terorist sau curvă, așacă nu-ți fă griji pentru noi, tu încearcă!

Parcă aș vrea să spun că fericirea nu poate fi “mică”: să fumez încă o țigră, să mă fut încă cu o fetiță, etc.; că fericirea nu trebuie să fie de durată scurtă, gîndiți global, gîndiți long term, DAR cacova hrena, eu jî singur am spus că fericirea poate fi orice, așacă fașiîi și vreț.

Vis ca vis

Vreau să mă împart cu un vis vechi de al meu:

Cred că mi-a venit în cap, vreo … (socot) … 5-6 ani în urmă. Încă rupeam tastaturile la ASEM – de învățat. În acele timpuri nu eram sigur ce profesie voi avea, chiar dacă eram  deja la CIB. Ok, ca să nu întind prea mult, îmi doream și îmi doresc pînă acum, să încerc almost toate profesiile din lume. Ca să clarificăm de la bun început, pe atunci NatGeo sau Discovery nici nu existau în viața mea. N-am avut televizor primii 5 ani cît am stat în Ch. Aș vrea să spun că atunci ei nici nu aveau așa emisiuni (cu pescari, petrol, lemn, etc.), dar nu am idee. Oricum, acum le privesc și văd că ei încearcă să prezinte niște extreme, cazuri șocante, etc. – asta nu e visul meu!

Eu vreau să cunosc particularitățile vieților celor care au diferite profesii. Cred că fiecare în parte au ceva comun. Mi-aș dori să fiu: șofer de troleibus, președinte, chirurg, soldat, actor, cîntăreț, șaman, sumoist, profesor, astronaut, scriitor, șofer de “rutieră”, regizor, etc. tot, tot tot ce se poate face pe acest pământ și în apropiere.

Știți ce mă înteresează cel mai mult? – Vocabularul care îl utilizează fiecare din ei.

Știți cum se vorbește despre programiști, dacă se adună vreo 4, apoi o P mai înțelegi ce vorbesc. Dar ei înțeleg. Apoi așa e la fiecare, simplu pe unii îi înțelegem mai bine, pe alții mai rău. Cu anii, se formează un slang profesional. Același cuvânt, în diferite profesii, poate însemna chestii diferite. Ex: la “santehnici” trubă e una, dar la “blatneași” trubă e altceva. La fermieri, iarbă e una, la rasta e altceva. Și tot așa, numai că exemplele date de mine noi le cunoaștem, dar eu vreau să aflu pe celelalte.

Mi-i înteresant ce copii cresc la șoferii de rutieră și la prostituate. Dacă ei cresc utilizînd slanguri diferite, cum se formează viața lor, cum se șlefuiește educația.

Mi-i înteresant ce vorbesc între ele, cînd se adună, soțiile președinților și soțiile tăitorilor de lemne. Da cum fac ele sex? Cum țipă cînd au orgasm. Sunt sigur că în general se pot evidenția careva asemănări în interiorul profesiilor.

Și cel mai probabil, că aceeași profesie diferă de la țară la țară.

Dacă aș sta să socot, cred că mi-ar trebui vreo 2 ani, ca să intru în esența fiecărei noi profesii. Și desigur ar fi complicat să ai atîți copii și femei. Tocmai de asta, această dorință rămîne doar un vis. Important e una, când vedeți un șofer de rutcă agresiv sau un polițist needucat, sau un medic indiferent; NU vă grăbiți să-i judecați, toți au un background pe care noi probabil nu-l știm, niște factori care le influiențează să devină, nu să se nască așa. Stimă și toleranță.

Asta este visul meu.