Vedeți cum, problema arhitecturii orașului în care trăim nu constă doar în demolări și monumente istorice lăsate în “paragină”. Pe jumătate constă și în obsedarea moldoveanului pentru construcție. Știți vechiul banc, dacă lîngă poartă a apărut paie și lut, atunci moldoveanul și-a luat concediu.
– Du-te mai bine la mare!
Îi știu și pe părinții mei, îi știu pe cumătrii lor, îi știu și pe cumătrii voștri, și pe voi vă știu. Și eu sunt așa.
– Hai să facem aici o sobă, ca peste un an să o “mutăm” în camera cealaltă. Hai să o facem mai mare, nu, mai mică! Hai să adăugăm aici un perete și să lungim acoperișul. Fereastra asta e prea mică …
Doamne ferește ce se face cu blocurile din Chișinău. Cresc ca niște ciuperci, din contul lor propriu. Parcă sunt acoperite de bube, care se extind: balcoane, garajuri, grădini, “bisetce”, totul îngrădit, locuri pentru frigărui, verande etajate, etc. Parcă sunt niște copaci ce se acoperă cu mușchi, ciuperci și alți paraziți.
Acum, față de demolări, unde problema e mai mult de ordin al aspectului, aici, față de faptul că devenim ca niște cartiere de prin India, apare și problema securității.
90{6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1} din toate construcțiile astea samavolnicești, la un mic cutremur se prăbușesc ca și un “cartacnîi domic”. În plus, ele invocă pericol și asupra clădirilor gazdă, înconjurîndule din jur-împrejur, le fac mai rigide, îngreunează fundamentul, etc.
Interesant cum primesc ei autorizații și cine le dă, și de ce le dau, și cei care nu le au, de ce nu sunt verificați și nu amendați, dar demolați!
Vorbă să fie, eu nu-s mai bun și dacă aș avea oleak de bablo, mi-aș lua un apartament cu 1 cameră la primul etaj și în 3 ani îmi ridic o vilă cu 2 garajuri și bazin. Dar nu-mi dați voie. Opriți-mă! Oameni buni!
Al vostru,
Andrei Haret.
