Emoţii – Page 9 – ..mai mult emoții, decât cuvinte.

Unde dai și unde crapă. Aparent, nu prea are cine conduce țara.

Să vedem dacă am ceva de spus…când aranjezi gândurile în scris, deodată e clar dacă e un lanț logic, consistent sau e un singur gând orfan ce face atâta gălăgie în cap, de îți pare că ai o armată de cuvinte ce așteaptă să iasă afară.

Foarte coibilă situație avem noi, tovarăși. Aparent, nu prea are cine conduce țara.

Avem o serie de evenimente, care se intersectează într-un crossword greu de rezolvat:

1. Vlazii au dezamăgit tot electoratul. În special PLDM, fiindcă PD nici nu a avut electorat loial, doar un șir lungușor de funcționari, familiile, rudele și vecinii acestora, care au știut că au de câștigat, dacă Tata va avea o funcție bună. Și e păcat, Filat a creat un produs bun – PLDM, acum 3-4 ani în urmă cel mai de perspectivă partid. Dar la căcat. De ce? Hz.

2. Acum oamenii sunt supărați, iritați, enervați, nemulțumiți, zacalibiți, dezamăgiți, nedumeriți și amăgiți. În sfârșit după multe miliarde furate până acum, a ajuns unul în vizorul publicului. Cursul valutar se ridică, coboară și nu din propria inițiativă, dar după câte se vede controlat de ”guvernanți”. Uniunea Europeană se supără că nu implementăm reforme, nu numim procurori echidistanți, ne amenință că nu vom mai primi bani. Și noi încă mai tare ne enervăm pe bădăranii de la conducere.

3. La 3 mai 2015 avem un protest civic, cu vreo 50k participanți, ce are drept obiectiv oprirea nelegiuirilor, întemnițarea vinovaților.

4. Pe de altă parte avem Socialiștii, care iaca-iaca vor în Rusia. Continue reading “Unde dai și unde crapă. Aparent, nu prea are cine conduce țara.”

Mașina timpului

Ideea și expresia nu-mi aparțin. De cum au fost pronunțate de tata, aceste două cuvinte au prins contur și sens în imaginația mea. Toată discuția ulterioară cu el a fost o confirmare cât de bine am anticipat ce vrea să însemne “mașina timpului”.

În perioada ce o trăim, e foarte simplu să călătorești în timp. Tot de ce este nevoie, sunt mijloacele de transport obișnuite: automobilul, trenul, avionul.

Diapazonul cronologic nu e foarte larg, dar suficient ca să te impresioneze și uneori șocheze.

Ca să mă înțelegeți mai bine, noi, în Moldova, trăim în trecut, cu abateri aproximativ – mijlocul secolului XX. Și cu viteza care evoluționează acum lucrurile, distanța între noi și secolul XXI e foarte mare. Cam ca între sec. VI și X, de exemplu.

Dar putem călători încă mai departe în trecut, și uneori e suficient să mergi la sat, tot în Moldova. Sau ceva mai exotic în statele sărace din America Latină, Africa, Asia. Vechi sunt nu doar casele, industria, tehnologiile, dar și mentalitatea, comportamentul, abordarea.

—
Ultimele săptămâni am obosit nespus de mult de Moldova. Și am obosit să obosesc. Cel mai deprimant este că înțeleg că lucrurile nu se vor schimba suficient de repede, iar eu nu-s dispus să aștept mult. Viața e scurtă și cel mai probabil una, cum am mai scris, cândva-undeva.

Continue reading “Mașina timpului”

Vanea

Vanea a ieșit pe ușa apartamentului său de la etajul doi. S-a oprit puțin, de parcă urmează ceva important, apoi a apăsat butonul pentru a chema ascensorul. L-a așteptat ascultând sunetul ce cobora de sus. Apoi sunetul a muțit, un scârțiit a deschis ușile, lumina galbenă i-a acoperit fața. Vanea a urcat în ascensor și a apăsatul butonul cu cifra unu.

Mai mult timp a fost nevoie pentru închiderea și deschiderea ușilor decât pentru coborârea ascensorului. Vanea a ieșit afară. Toamna cu mirosurile sale galbene și putrede l-a înconjurat. Dar era soare. Soarele pe care el îl prinde în apartamentul său de la etajul doi exact de la ora 14:30 până la 16:15, în acea perioadă a anului. Soarele pătrunde prin balcon, apoi străbate geamul camerei, se așează pe noptieră, apoi se mișcă pe covor, spre dulapul unde veșnic e pornit televizorul și apoi dispare.

Vanea s-a pornit. A ieșit din ogradă, fiind nevoit să înconjoare blocul, urmând calea asfaltului. Așa a ajuns la Nicolae Milescu Spătaru. A trecut prin stație, pe trotuarul distrus, forțând pe cei ce așteptau autobuzul 5 să se miște la o parte. Apoi, acolo unde lipsea o bucată de bordură, Vanea a ieșit pe șosea. În spate tocmai venea autobuzul 5, care a oprit în stație. Așa, Vanea a avut timp să ajungă la intersecție, să o ia la dreapta în deal, pe strada ce… el nu știa cine e Zadnipru ăsta, dar tare îl ura.

Vanea avea părul boțit pe ceafă, plin de mătreață, dar ce mirosea frumos. Ținea capul puțin în dreapta și mult aplecat în jos. Obrajii erau ici colo străpunși de o barbă neagră, rară. Scurta de piele maro deschis era veche și mult prea roasă pe la mâneci și coate. Pantaloni negri la dungă, pătați de timp, și o pereche de pantofi cam mari, negri, prăfuiți, dar cu talpa nou nouță, neatinsă. Continue reading “Vanea”