Azi n-au mai încăput cuvintele în mine și le-am lăsat să iasă la plimbare.
—
Compozitorul joacă cu auzul lor.
Pictorul manipulează ochii lor.
Scriitorul se bagă în mintea lor.
—
Cuvintele unul fără altul sunt surde, transparente, seci.
Tu scrii unul. Apoi altul. Și trei, și patru, și cinci, și șase, și sute, și mii. În matematică ar face o sumă; în literatură toate la un loc fac doar una – o idee.
Majoritatea văd la fel. Aud puțin diferit. Simt diferit. Își imaginează fiecare în felul său.
Cuvintele intră prin ochi sau urechi, plutesc spre cutia neagră ce le scanează, le interpretează și proiectează undeva în umbră.
Cuvintele n-au viață în cărți. N-au viață în Internet. N-au viață în radiou. Ele trăiesc doar în capurile muritorilor.
Veșnicia nu s-a născut la sat. Nu s-a născut din cuvinte. Ea trăiește doar în acele cutii negre, sare din una în alta. Când cutii nu vor mai exista. Veșnicia nu va mai exis..
~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~