Concurs oratoric – “Îmi las zona de confort atunci când…”

oratorAm fost duminica la concursul “Oratorul anului 2012”, organizat de Clubul oratorilor, să-mi susțin moral fratele și să mai văd cu ce răsuflă tinerimea.

Cred că erau în jur de 60-80 de participanți, așa la ochi. Majoritatea cuprinși între vârsta 18-23 ani.

Tema a fost “Îmi las zona de confort atunci când…”. Captivant, bună temă pentru tineri, pentru cei care mai des trebuie să ridice fundurile de la cald.

În general prezentările se împărțeau în două: ori cu un conținut bun, dar prestație slabă; ori invers. Puțini care au reușit frumos, cu intonație să povestească ceva interesant. Încă mai puțini au fost cei care au reușit să convingă ascultătorul că merită de părăsit zona de confort, deși pentru toți e clar că trebuie.

Am desprins două idei bune, nu sunt noi, dar mi-a plăcut să le retrăiesc în acea sală plină de viitor moldav:
– când îți construiești zona de confort, ai grijă să nu o încalci pe cea a “vecinului”.
– în principiu, părăsim zona de confort ca să o lărgim pe cea din care am ieșit.

Cât trăim ne lovim de nevoi și ambiții. Avem de ales, răbdăm sau schimbăm. Când schimbăm – ne ridicăm din fotoliu, dăm din coate, iar apoi tragem fotoliu după noi și iar ne așezăm. Așa pas cu pas lărgim zona în sus – jos, dreapta – stânga. Ca un pantomim împingem pereții unei sfere imaginare spre infinit. Apoi, când suntem obosiți sau considerăm că zona e suficient de largă – ne oprim.

După primii zece vorbitori ideile au început să se repete. În joc s-a pus intonația și ținuta. În astfel de concursuri e bine să începi printre primii, cu cât se scurg participanții, cu atât riscul de a plictisi juriul e mai mare.

Pentru statistică, a fost și un vorbitor de rusă, cel puțin cât am fost în sală. De fapt îmi pare rău, aș fi dorit să fie mai mulți. Sunt buni oratori.

Urmează finala – 22 decembrie, ASEM, bloc F, sala 203, ora 11:00. Vă îndemn să părăsiți zona de confort a patului vostru și să veniți.

Viața de dimineață

Am trei vieți într-o zi: dimineața, la serviciu și seara.

Ca și mulți locuitori ai capitalei încep lucrul la ora nouă. Am setată alarma la șapte. Nu folosesc niciodată Snooze. Cam în cinci – zece minute mă scol din pat. Sculatul poate fi de trei feluri: imediat; sau pornesc televizorul și mă uit la el până mi se urcă sângele la cap și mă trezesc, sau, dacă m-am culcat târziu, opresc telefonul, nu pornesc televizorul, mă culc înapoi și mai dorm 20 minute, apoi singur mă trezesc și sar în picioare [excepție].

Apoi mă îmbrac. Fac niște mișcări necoordonate, asimetrice și aritmice, pentru a împrăștia lichidul spre membrele extreme. Urmează încălzirea umerilor, a spatelui și genunchilor [vreo 3-4 min]. Apoi fac vreo patru seturi de exerciții din următoarele posibile:

  • flotările [în pumni, degete sau sub piept] se fac exploziv, la viteză. Acest exercițiu nu mărește volumul muscular, crește puterea și viteza loviturii.
  • ridicarea a niște greutăți mici de 3kg, folosind umerii [lateral-50 și în față-100, sau foarte rar bicepsul – vreo 3,4 sute],
  • abdomenul [aici sunt slab, cu greu fac 50 ridicări a torsului, plus vreo 20 a picioarelor] apără organele interne de loviturile exterioare.
  • kata Sanchin [aici este prezentată de către Sensei Morio Higaonna].
  • lovituri cu palma și partea dorsala a acesteia  în makiwara [2, 3 sute]. Întărește țesuturile pentru blocări sau lovituri, plus trezește vecinii dedesubt.
  • lovituri cu antebrațul într-un par de lemn [până la durere greu suportabilă]. Întărește țesuturile osoase, pentru blocarea loviturilor aplicate cu membrele sau obiecte tari a răuvoitorilor.

Ordinea este diferită, așa cum e dimineața – îmi permit să improvizez.

Apoi pun la fiert apă, pentru ceai [negru sau verde, cu miere]. Între timp fac baie [duș].

Îmi aranjez totul frumos pe o măsuță mică și mă așez comod în fața ecranului. Mă uit la un serial, de obicei din astea care durează 20 minute. Ultimul timp – Friends, o metodă foarte bună de ați ridica dispoziția pentru întreaga zi cu minim efort. Mănânc dulciuri sau sandwichiuri. Apoi îmi spăl dinții și  mă îmbrac. Mă gândesc ce muzică am să ascult și îmi aleg căștile. Merg la serviciu pe jos, vreo 20 minute. O distanță perfectă: nu prea lungă -pentru a nu fi nevoie de a lua transport, nu prea scurtă – suficient cât plăcuta plimbare să se transforme în alt exercițiu. Pe drum încerc să privesc în depărtare, la vârfurile copacilor sau balcoanele clădirilor, astfel îmi relaxez ochii; urmează o zi întreagă la calculator.

Ingredientul principal în construirea vieții de dimineață este lipsa grăbii. Chiar dacă știu că voi întârzia cu 5-10 minute la birou, am să fac totul exact cum am descris mai sus, fără modificarea componentelor sau a ritmului.

Viața aceasta, ce durează 2 ore dimineața, pentru mine e foarte importantă. Urăsc să mă trezesc și nemâncat să plec undeva. Când veneam student la Ch, Tata îmi spunea să nu economisesc niciodată pe mâncare, așa și fac; dar pe lângă asta am deprins și un regim strict – să mănânc minim 3 ori pe zi. Nu-mi place să mă grăbesc. Nu-mi place să calc cu piciorul din pat direct în birou. Nu-mi place să mănânc la masa calculatorului. Nu-mi place să încep ziua cu viața altcuiva decât a mea.

Țin mult la fiecare dimineață. De ele depinde întreaga-mi Viață.

Încă nu sunt sexy, dar citesc..

Continui scurta călătorie în lumea cititului..

Chiar e o lumea integră: cu stiluri, rafturi, categorii, metode, vârste, cu cei ce reușesc mai multe, mai puține, cu gusturi, cu dezbateri, cu bani; apropo e o lume foarte veche, plină de tradiții, epoci, genii recunoscuți și mai puțin.

Dorința de a scrie acest post a venit de la conștientizarea că am început să trec de la etapa de adolescență spre maturitate – în ale cititului. Adolescența e atunci când îți dorești să faci totul repede și de dragul bifei, mai ales când te obligă cineva, fie profesorul, părinții sau stereotipurile societății. Maturitatea este , sau cel puțin ar trebui să fie, etapa în care alegi conștient și benevol activitățile, savurând procesul și/sau rezultatul.

Să începi să citești regulat la o vârstă deja cam coaptă, își are dezavantajele și avantajele sale, ca orice în viață. Dezavantajele în acest caz prevalează, această luptă e pierdută – am scăpat o groază de opere pe care aș fi putut să le cunosc deja la anii mei. Dar nu are rost să vorbesc despre trecut, nu-l pot schimba. L-am conștientizat, acceptat și pus deoparte.

Avantajul constă în faptul, și aici am să fac o presupunere care riscă să fie greșită – eu simt mult mai bogat plăcerea de a mă îndrăgosti în lectură, decât ar simți-o un copil de 7, 10 ani.

Trec prin niște etape foarte interesante. Îmi place să mă opresc și să le savurez, să le mestec, să le păstrez în arhivă.

Acum, sunt la momentul când luând o carte în mână nu mai deschid sfârșitul, pentru a cunoaște numărul de pagini. Așa făceam 2 ani în urmă. Când aleg o nouă operă, mă interesează doar recomandările. Dacă găsesc 2-3 oameni care au rămas fascinați, care spun că e nuvela lor preferată, știu că merită. Mai ales că acum sunt atâtea texte geniale, nu e nevoie să cauți perle cu lupa la fundul mării. În tot acest răstimp au fost scrise atâtea, că îți ajunge pentru o viață întreagă. Celor care nu le place să experimenteze, să riște, cum aș fi eu, pot citi una după alta doar adevărate opere de creație, fără a se opri.

Iar după ce citesc o treime din carte, neurmărind cantitatea de foi rămase în urmă, mă sperie că înainte mai este atât de puțin. Chiar dacă mai am un volum ce stă în picioare, alături de the Kindle ce se descarcă de trei săptămâni; un volum care cu greu îmi încape în geanta în care îmi port Universul literar – mă apucă frica și ciuda că autorul nu a scris mai mult. Nu vreau să se termine, mai vreau scene de dragoste, lupte cu moartea, gânduri sinucigașe, filosofii tulburate, ecuații nerezolvate și pagini neterminate.

Etapa prezentă mai e descrisă de un nou fenomen: am schimbat prioritățile în bugetul personal. Dacă jumate de an în urmă căutam disperat .pdfuri sau .mobi pe net, acum am deosebita plăcere să scot niște parai din buzunar și să bag o nouă creație în geanta de la șold. Îmi place să admir desingul copertei, calitatea hârtiei, culoarea acesteia, cum e aranjat textul, recomandările de pe verso…

Asta e noua mea experiență. Cititul a început să-mi fure scrisul. Cu cât e mai ușor și chiar am să îndrăznesc să spun plăcut  să vii acasă seara, după o zi de ”orice” și să nu te apuci a gândi să deschizi laptopul și să începi a toci cuvinte care posibil nimănui nu trebuiesc, dar să te pufnești în para moale de piele neagră, și să te ”cufunzi” în lumea virtuților și a tradițiilor Japoneze.

E timpul pentru ceva lectură,
pa.
al vostru,
A.