E greu să trăiești viața fără un scop, cel puțin așa li se pare unor fanatici a la “totul trebuie bine organizat și gândit” ca mine.
De la geneză până acum, “scopul vieții” a trecut prin mai multe etape. Prima, chiar aș numi-o lipsa scopului vieții. Apoi a urmat scopul supraviețuirii, slujirii. Probabil prin această perioadă s.v. a început să se diversifice, vreo 0.0001{6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1} au născut scopul trăirii unei vieți pline de plăceri, de manifestare a puterii și încă foarte puțini au început să dezvolte scopul adevărului unic, universului ideilor, omul centrul reflexiei filosofice, etc.
Cu câți mai mulți oameni, cu atât mai multe scopuri. Și a tot evoluat …
Există scop teoretic și practic, scop pe termen scurt și pe termen lung. Cel practic e ceea ce facem de fapt, reprezintă prezentul și trecutul. Cel scurt e ceea ce vrem să facem azi sau anul ăsta. Am o dorință [scop], să-mi iau un autoturism – Toyota RAV4 de prin 2008 [pe bune]; plus în următorul an să obțin un salariu XXXX Euro. Ok, inițial cu acești bani îmi iau ”patrupedul”, apoi poate am să călătoresc ceva. Apoi? Nu știu. Din această cauză pun accent pe un scop teoretic pentru obținerea căruia mi-aș dedica toată viața.
—– —– —– —– —– —– —– —– —– —– —– —–
Când mă întreb ce vreau – e simplu, vreau să fiu fericit, scopul e cum să devin fericit. Încă nu știu cum, mă gândesc. Față de acum 1000 sau 100 de ani în urmă, fiecare om de rând e mult mai deștept, nu neapărat mai capabil, din această cauză e complicat de ales s.v. E la fel ca luarea deciziei de căsătorie la o vârstă mai înaintată, știi ”prea” multe, ai experiență, ceva îți spune da, ceva îți spune nu. Trebuie să aștepți o minune sau un “zaliot”. E păcat când prin “zaliot” se alege s.v.
E foarte ușor să observi evoluția s.v. privind la părinți, sunt atât de aproape, dar atât de diferiți. Nu mă tund și nu mă bărbieresc fiindcă nu-mi pasă așa de mult [îmi pasă puțin] ce gândesc oamenii despre faptul cum arăt. Mai mult, vreau să-i impun să mă perceapă prin prisma faptelor și gândurilor mele. Unul din scopul părinților în viață este ascultarea părerii societății și tendința de a fi asemănător celorlalți, pentru a nu ieși din standarte. Scopul meu posibil este unul ciclic, apare la tineri și dispare la cei vârstnici, am să înaintez în ani și vă spun; dar nu cred că mă schimb chiar dacă odată am să am mai puțin păr pe cap.
Un alt scop al câtorva generații întregi acum se pune pe cântar. Nu ați observat? E scopul de a lucra 8 sau mai mult ore pe zi, de a avea câteva zile concediu pe an, cel mai des cu paie și lut la poartă, de a ajunge la pensie, apoi de a muri. Nu vi se pare trist? De vreun an sau doi îmi pun întrebarea, de ce 5 zile în săptămână, de ce 8 ore în zi? Am impresia că s-a ales nu din considerentul “cât mai mult de a petrece timp p/u interesul propriu și minimul necesar pentru a produce”, dar din principiul “cât timp Ei să lucreze, ca să nu se supra obosească sau să se revolte”. Cine a inventat acest regim? Un sistem care a început să ni se transmită genetic, nici nu ne închipuim cum poate fi altfel. Eu cred că poate fi. Mai ales cu tehnologiile existente, totul poate fi optimizat. Nu sunt susținătorul lenoșilor și a teoriei conspirației, simplu cred că nu e nevoie să lucrăm atâta, fiindcă nu e nevoie să producem atâta, fiindcă nu e nevoie să consumăm atâta, fiindcă consumăm prea mult și utilitatea marginală e tot mai mică, din an în an. Este o carte bună la această temă- “The 4 hour work week“.
Mai este un scop în viață pentru care trăiesc oamenii, scopul de avea familie. Fiindcă trebuie să ne prelungim “rodul”, fiindcă e bine să avem copii. E mai vechi chiar ca scopul 8ore/5zile. Acesta e și mai înrădăcinat, poate de asta mi se pare normal, pe ăsta îl accept fără dubii ca scop al vieții. Cred că familia și copii pot aduce fericire, am să încerc neapărat.
[Mai aveți 5 minute? Priviți monologul scriitorului Paulo Coelho – The meaning of life].
Aș vrea să am un scop, care ar scuza orice mijloace 🙂
