Când e sfârșitul – decidem noi!

Am un prieten, nu cel mai bun, dar e unicul în care am încredere totală.

Recent, prin august, și-a traumat grav genunchele. Practică de ceva timp arte marțiale, au fost diverse accidente, dar nici unul ca ăsta nu l-a pus la pământ. A fost imobilizat, apoi a folosit bastonul, apoi a mers șchiopătând, apoi a mers normal. Între timp vizita sala, urmărea colegii de pe scaun, ca să nu-și piardă deprinderea de a merge în acea direcție după serviciu. Și să nu-și creeze dulcea deprindere de a merge direct acasă după 8+ ore de lucru.

În două luni a început iar să înoate. În trei luni a sperat că s-a vindecat total.  A început să meargă o singură dată pe săptămână la antrenamente, pentru a nu forța prea tare articulația. Selecta exercițiile, nu prea făcea așezări, încerca să aibă răbdare. După fiecare seară reveneau durerile și inflamația, peste o săptămână trecea. Corsetul fixativ și unguentele trebuiau să ajute.

Însă după un antrenament mai încărcat, genunchele iar a cedat. S-a întors șchiopătatul. Medicul la următoare examinare a zis că “a crăpat cartilagiul rotulei, pe lângă leziunea ligamentelor interioare”. Au urmat alte investigații…

Până la urmă s-a decis că intervenție chirurgicală totuși nu va fi, dar este nevoie de o nouă pauză. Medicii au sfătuit pentru totdeauna. Părinții au susținut. Prietenul a decis încă trei luni!

În așa situații te gândești la multe. Putea fi pentru toată viața. Ce te faci atunci? Cum să trăiești? Deși pentru el și trei luni e o veșnicie… Se gândea că totul e pierdut. Fiecare zi fără exerciții e un pas înapoi, dar 12 săptămâni?!

Cum poți să nu degradezi, dar mai mult – să scoți folos din așa situație?

A analizat și a înțeles că are de lucrat la multe aspecte, care nu neapărat implică presiuni asupra genunchiului. Da, nu va putea face exercițiile de bază, tradiționale, dar poate dezvolta alte părți ale corpului și tehnici, care în mod normal-sănătos nu ar avea timp să le facă și nu le-ar acorda atenție.

A întocmit o listă:

– Întărirea palmei cu makiwara
– Întărirea părții dorsale a palmei – makiwara
– Sanchin
– Boxare de pe loc, lovituri singulare
– Exerciții pentru abdomen
– Flotări
– Flotări în degete
– Flotări cu palmele sub piept
– Exerciții pentru umeri cu greutăți mici – 3kg
– Exerciții pentru umeri cu bandă elastică
– Blocuri în aer și lovituri cu greutăți mici și bandă elastică prinsă de mâini
– Întinderea slabă a picioarelor
– Întărire antebraț – lovituri în obiecte dure – par de lemn
– Întărirea gambei – par de lemn
– Înot pentru respirație, sistemul cardiovascular, flexibilitatea mușchilor și a ligamentelor.

Dimineața înainte de serviciu și seara după, execută seturi din 4-5 exerciții. Lista poate fi extinsă.
——-

MORALA este că bariere există mereu. Și chiar pot fi critice. Nu doar fizice, nu doar în luptă. În viața de zi cu zi. Sunt oameni care se îneacă în lingura cu ceai. Sunt cei care se îneacă în mare, dar cel puțin încercă. De multe ori suntem atât de concentrați pe un obiect, ocupație, persoană, că după ce o pierdem…pierdem tot echilibrul în viață și viața în sine. Privim îngust și sub nas. Ne spunem că e sfârșitul și nu căutăm ieșire, alternativă, fericire.

Uneori trauma e atât de puternică încât nu putem continua ceea ce am făcut o viață. Într-adevăr e greu de acceptat. Însă mereu poate exista ceva ce poate fi dezvoltat. Trebuie să renunți la “tot”, ca să faci măcar “ceva”. Chiar acel “ceva” poate fi adus la perfecțiune și pentru asta este nevoie de o viață, deci uită de “tot”! Mereu este alternativă, mereu este alegere, doar voința poate să lipsească din ecuație.

“I fear not the man who has practiced 10,000 kicks once, but I fear the man who has practiced one kick 10,000 times.” Bruce Lee.

Cea mai periculoasă deprindere – față de om!

Deseori am vorbit despre deprinderi ca bază comportamentală a unui om. Deprinderi bune, deprinderi proaste.

Cea mai periculoasă deprindere este cea față de un om.

Este atunci când te deprinzi cu: privirea, cu modul de gândire, cu muzica pe care o ascultă, cu fața pe care o vezi imediat ce te trezești sau seara când îți deschide ușa casei. Este deprinderea de a face surprize, de a cumpăra dulciuri, de a invita în locuri noi, de a aduce cadouri când vii din deplasare, de a dărui flori fără ocazii, de a ține de mână când mergi pe stradă, de a plânge împreună, de a găsi compromise și de a ierta.

Pierderea unei persoane dragi, duce la distrugerea acestei deprinderi.

Deprinderea față de droguri sau tutun e nimic în comparație. Drogurile nu creează amintiri comune, locuri preferate, cântece împărțite, fotografii îmbrățișate, dejunuri furate sau priviri întipărite. Pe care le pierzi.

deprinderea fata de omDrogurile sunt exterioare existenței noastre, odată părăsite rămânem integri. Deprinderea pentru un om creează o entitate. Odată dispărut(ă), pierzi o parte din tine. Uneori cea mai bună parte.

După ce rămâi gol, e important să fii selectiv cu ce umpli pustietatea. În grabă de a închide gaura ce “face curent”, e important să nu o cârpești cu ce “cade”.

Căsătoria este metoda prin care unii încearcă să-și asigure această Deprindere, un fel de CASCO. Unii reușesc, alții ba.

Cea mai periculoasă deprindere este cea față de un om. Dar e și cea mai plăcută. Este senzația pentru care merită să riști. Și da, legea fizicii spune clar – cu cât urci mai sus, cu atât e mai dureros să cazi. Atât timp cât nu e mortal, ridică-te și …

Fiecare alege pentru sine – să păstreze ceea ce a fost bun, pentru următoarea viață, sau să dea foc la tot, împreună cu Deprinderea.

   ~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~

Ambuteiaj inspirațional

L-am numit așa, dar nu e chair corect. Am permanent idei noi și le învârt în cap – cum să le aranjez pe Blog.

Aș spune că am lipsă de timp. Seara ajung pe la 22 acasă, obosit. În weekend fac(em) curat, ne uităm la filme, ieșim cu prietenii, bazin, bicla, citit. Citesc mult mai mult. Nu foarte mult, dar comparativ cu trecutul, pe lângă 30 min după masă la lucru, am adăugat zilele de sâmbătă și duminică. Dar nu pot da vina pe timp, dacă vrei să faci ceva cu adevărat – găsești timp.

Am pierdut deprinderea de a scrie regulat (regula mea fiind o dată pe lună). Trebuie să recunosc. Posibil doar așa, uitându-mă direct în ochiu’mi și spunându-mi adevărul voi rezolva problema.

Problema – există oare vreo problema? Asta încă nu am decis. Nu e strașnic dacă mă lepăd de o ocupație. Nu poți face totul în viață. Dacă nu-ți place și nici nu aduce venit/valoare, las-o baltă. Dar nu am decis.

Respectiv(no), am scris acest mic post, așa cum împinge omul mașina pentru a porni motorul, în speranță că mi se vor curăți bujiile și iar voi înșira noi emoții pe ecranul meu și al vostru.

P.S. nu-mi place că se face ”reparații” în tot orașul odată. E haos. Ambuteiaje rutiere. Nu e normal. Mizerie!