preluat din Istorioare.
Mergând dimineața pe drum, mi-am pierdut gândurile în buzunar. Am întins mâna să le ating, dar m-au tras înăuntru.
În buzunarul meu e cald și moale. De acolo se vede lumea toată. Lumea aleargă pe străzi și nu știe că o urmăresc din giaca mea.
Gândurile au început să vorbească cu mine. Încerc să nu le ascult. Eu sunt emoțiile. Știu că gândurile ganesc. O să mă corupă la ceva ce mi-ar plăcea să fac. Emoției, îi place să facă așa ceva de obicei.
Gândurile sunt bete, altfel un poate fi. Acum înțeleg. Altfel ele m-ar opri. De ce Eu – Emoția trebuie să fiu acum mai conștientă de ce trebuie și ce nu trebuie de făcut.
– Ei, treziți-vă, nu aiuriți!
Prea cald în buzunar. Merg pe jos de 20 de minute. Simt cum pielea se aburește. Căștile îmi acoperă urechile cu soma.fm, să nu aud ce vorbesc gândurile. E prea cald în buzunar.
Scot mâinile afară. Răcoare. Au ieșit și gîndurile să se răcorească. E mai bine așa.
Soarele ghidează estul, am să mai merg un pic, în 3 minute trebuie să cotesc spre sud.
Gândurile au ieșit din buzunar și mi se urcă la cap. Încearcă să intre pe sub căști. Mi-s dragi aceste căști, îmi aduc liniște și inspirație. Gândurile azi au aht.
Picioarele merg, picioarele nu au nevoie de ochi. Ochii sunt pentru a urmări frumosul, nu pentru a naviga. Gândurile încearcă să între prin micile porți lacrimogene, emoțiile le dau un mawashi-geri la ureche și le trimit la culcare în buzunar.
Emoțiile s-au săturat să scrie. Probabil Gândurile totuși au intrat cumva în cap.
~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~