De ce Moldovenii trăiesc mai bine

swimÎncă nu înțeleg dacă această senzație mi-am creat-o singur, ca să-mi fie mai plăcut în md, după alte meleaguri frumoase vizitate sau chiar e o realitate care am descoperit-o recent.

Moldovenii trăiesc mai bine.

Și nu percep asta prin noi Evoqueuri sau Cayenneuri parcate de-a sula, sau prin garduri înalte ce ascund castele încă mai înalte, ale unor oameni micuți. Dacă ar fi fost asta, apoi Moldova demult o duce bine.

Nu fraților, eu văd creșterea prin sport.

Când am început să merg cu bicla prin Chișinău, apoi abia de întâlneai vreun ciclist odată la o oră de mers. Azi? E plin dragă! În Ch, pe șoselele republicii, prin parcuri, all over. Frumos. Îmi bucură ochii fiecare roată, fiecare pedală, fiecare schimbare de viteze. Unii chiar se salută reciproc ridicând palma, o solidaritate naivă, dar măgulitoare. Și ce e mai frumos, că văd tot mai multe fete. Cu timpul vom avea și o infrastructură, cu timpul…

Bazinele sunt pline cu oameni, ca lacurile de pește. Vreo 7 ani în urmă, în orele de dimineață, puteai să te delectezi singur cu pista ta. Acum frate, stai cuminte. E puțin deranjant, trebuie să depășești ”balene”, cum le spune Dorel; mai dai cuiva o mână în cap, mai primești un picior în ochelari. Asta e. Dar inima-mi zâmbește de atâtea capete ce dispar sub apă și apar înapoi.

Îmi pare rău că nu știu cum stăm la capitolul arte marțiale în general; școala noastră permanent e plină, mulțumesc Senseiului.

Moldovenii au început să investească nu doar în imobile, mobile, mâncare și haine. Moldovenii își cumpără abonamente la Energy, la EcoSport și ce mai există acolo. Moldovenii urcă Mont Blancul. Moldovenii fac jogging, tenis de câmp, de masă. Moldovenii îi dau cu Kaiacul. Moldovenii sunt bravo!

Am scris ceva timp în urmă, că targeturile sportive pot fi printre puținele metode eficiente de a lăsa fumatul. Din toți cititorii doi m-au întrebat ce trebuie de făcut, unul deja s-a apucat de lucru. Moldovenii sunt bravo.

Care e următorul pas? E simplu – urmează investiții în Cultură și Artă. Moldovenii vor începe să meargă mai des la teatru. Se vor deschide galerii de artă. Vom avea nu doar monumente a eroilor căzuți, dar și diferite mâzgăleli post-moderniste ce pun mintea și imaginația în mișcare. Posibil în vreo 50 de ani, posibil în 100. Avem de ridicat multe etaje. Și e posibil Noi să nu mai fim atunci. Dar fiecare scară e importantă.

Doar trei sfaturi înainte de a încheia articolul, dacă sunteți începător:
1. Porniți de la ”mic”
2. Creați un regim și respectați-l.
3. Măsurați ce faceți – km, ore, bazine.

Succes! pup

Trage-ți un Blog!

11Unii cred, că Blog trebuie să posede doar cei ”aleși”.

Recomand de azi fiecare să-și deschidă un Blog. Fie că ai 15 sau 50 de ani. Conduci la lucru un BMW sau un Belarus. Fie cuvintele se revarsă gârlă sau le scremi cu gazeta în mână. Deschideți un Blog!

Contentul bun mereu o să treacă. Dacă scrii rahat, dar cu gust și mai ești consistent, felicitări. Cei plicticoși au să rămână la coadă, iar cu timpul din lipsă de feedback se vor opri de la sine. Selecție naturală, cum s-ar spune.

Acuși am să vă arăt de ce merită și ce are în comun Bloggingul cu trainingurile.

Săptămâna trecută am reușit să ”țin” un seminar, așa să-i spun, la tema Construirea Strategiei în Social Media Marketing, cu aplicare practică pe piața Moldovei. Iar în ziua următoarea am plecat la Ivancea. Am avut plăcerea să fiu mentor, iar apoi juriu la SICamp. [Apropo, nu am văzut niciodată Orheiul vechi, noroc de Tudor care într-o seară mi-a făcut un tur. Rușine mie, frumoase locuri mai are acest petic de pământ].

Bine, mentoratul a fost mult mai cool, fiindcă am discutat cu echipe separate, a fost foarte focalizat și interactiv. Jurizarea a cerut o responsabilitate suplimentară, față de echipe, organizatori și societate, fiindcă primul loc de exemplu urmează să primească o finanțare de 20K lei și să implementeze un proiect care ar facilita procesul de Donare a Sângelui. Dar o mare pregătire pentru mine acest eveniment nu a cerut.

Pe altă parte, trainingul a durat doar 3 ore, prezentarea mea vreo 1h 15m. Și totuși a fost mult mai stresant – să vorbești în fața la +200 oameni. Am avut ceva interacțiune cu publicul, dar nu ca 3 zile de mentorat, normal.  Am avut nevoie de o săptămână de lucru asupra prezentării. Obiectivul meu fiind – livrarea informație cât mai simplu și clar, plus oferirea unei valori adăugate – utilității practice.

— Mi s-a mai spus că am introduceri lungi, asta e —

E una să lucrezi ani la rând, să te consideri specialist sau unii chiar guru întrun domeniu. Și e complet alta să încerci să explici tot ce știi cuiva din afara capului tău. Ieșirea din găoace, din spațiul de confort necesită efort substanțial.

Diferența este:
– Când lucrezi, îți este suficient să cunoști sau să cauți info despre ceea cu ce te ocupi.
– Când predai, este nevoie să studiezi toată industria, toate metodele, toate instrumentele, ca să formezi o imagine ”de sus” și corectă asupra subiectului. Astfel înveți singur foarte multe.
– Când predai, primești multe întrebări out of the box, oamenii văd ceea ce multe ori îți scapă. ”Odna golova harasho, a dve lucșe”.
– Pentru a formula mai clar informația oferită, ești obligat să o structurezi. Și o faci în primul rând în capul tău, imprimând mai bine multe lucruri cunoscute.
– Vice versa, teoria fără aplicarea în practică e bullshit. Vin experți de peste hotare și îți spun cele mai noi, cele mai trendy lucruri, dar nimic nu e aplicabil pe piața noastră.

Astfel, eu, doar într-o săptămână am învățat mai mult decât într-un an, învățându-i pe alții.


La fel e și cu Blogul. Nu poți să te apuci să scrii, până nu structurezi – altfel ești un balabol. Nu poți vorbi până nu te informezi, altfel ești din cei cu presa galbenă. Latri la picioarele trecătorilor și torni zoi.

Scriind de câțiva ani, nu am publicat o groază de articole. Am frământat ideile cu săptămânile. Dar așezându-mă la comp, înșirând gândurile pe monitor, îmi dădeam seama ce prostii scriu. Nu le șterg niciodată. Dar nici nu le public. Prefer să văd grebla, ca să nu calc pe ea. Și merg mai departe.

La multe din articolele publicate am primit comentarii, unele negative, altele pozitive și am luat de la fiecare câte ceva bun.


Deci reiterez – nu-ți fie frică să-ți tragi un Blog și învață să vezi lumea prin ochii cititorilor!

Hai să omorâm Timpul!

timePermanent mă uit la ceas. Fie asta la “microundele” din bucătărie, la radioul din cameră, la laptop, la telefon, pe pereți, pe panoul mașinilor, la ceasul de mână în bazin, pe stradă…

Mă uit când mă trezesc, să reușesc să fac exerciții, mă uit să reușesc să mănânc înainte de a ieși din casă, când sunt în transport să reușesc la birou, când am sarcini cu deadline, când mi-i foame, dar până la masă mai este o oră; înainte de meeting, înainte de a intra la bazin, când fac o plimbare; imediat ce ajung acasă, ca să înțeleg pentru ce îmi mai rămâne timp; când citesc, dar trebuie deja să mă culc, fiindcă mâine iar trebuie să mă uit la acest ceas, pentru a reuși din nou totul …

când trebuie să fug de la birou pentru a vizita un medic, avocat, bancher, notar, prieten…
când trebuie să achit “comunalele”, iar Aurica lucrează până la patru.
când mă joc la telefon, ca să uit de timp.
când e sâmbătă, dar mă gândesc că îl loc de somn aș reuși să fac ceva mai util.

timpul mă stresează.

hai să omorâm timpul!